Social Media

POLITIC

Alexandru Dănăilă, preşedintele PNL Brăila: “Pe 11 iunie, comuna Viziru are o mare şansă de a ieşi din praf”

Timp de citire: 9 minute

“Pe Victor Doagă îl cunoaşte o lume întreagă, de la Brăila, la Slobozia. A muncit o viaţă şi mereu a demonstrat că este serios, că poţi să pui bază pe el. Este un om respectat, care nu se fereşte de muncă, de provocări. Dimpotrivă, caută mereu soluţii, nu se lasă până nu rezolvă problemele. Locuitorii din Viziru nu trebuie să uite că, atunci când a fost primar, Victor Doagă a făcut numai lucruri bune pentru oameni şi pentru comună. Ceilalţi, de după el, nu au apucat nici măcar să văruiască ce a făcut el! Comuna Viziru are nevoie urgentă de proiecte clare, dar şi de finanţare pentru realizarea lor. Proiecte care să însemne crearea de noi locuri de muncă, străzi asfaltate, gaze, iluminat public. Victor Doagă ştie să atragă fonduri şi de la Consiliul Judeţean, şi de la Guvern, dar şi fonduri europene. Pe 11 iunie, comuna Viziru are o mare şansă de a ieşi din praf, iar această şansă se numeşte Victor Doagă. Eu îl susţin cu toată încrederea că va face treabă bună şi va arăta ce înseamnă o administraţie liberală, aşa cum au făcut şi colegii lui, primarii din comunele liberale din zonă!”.
 
Antoneta Ioniţă Deputat PNL: “Mi-am declarat public sprijinul pentru Victor Doagă, pentru că este unul dintre cei mai corecţi oameni pe care-i cunosc, un om dedicat în tot ceea ce face. După opt ani în care Viziru nu numai că a stagnat, dar a şi regresat, candidatura lui Victor Doagă înseamnă salvarea comunei. Pentru Victor Doagă vorbesc faptele şi proiectele pe care le-a dezvoltat. Iar Victor Doagă mai are o calitate: aceea că este respectuos cu oamenii, iar asta este foarte important într-o comunitate. Să ştii să vorbeşti cu fiecare, să-i asculţi păsurile, să încerci să-i rezovi problemele, asta înseamnă că ai caracter, că eşti un om educat şi că funcţia nu te schimbă. Suntem sătui de oameni care, odată ajunşi într-o funcţie, devin aroganţi şi nu le mai pasă decât de propriul interes. Da, cu sprijinul dumneavoastră, Victor Doagă se întoarce la Primărie. Sper ca vizirenii să aibă înţelepciunea ca, pe 11 iunie, să meargă la urne, să pună ştampila pe poziţia 3 de pe buletinul vot.
Da, eu cred în Victor Doagă şi în puterea sa de a schimba viaţa vizirenillor în bine!”
 
Deputat  Vasile Varga: “Ca parlamentar al judeţului Brăila, am încercat mereu să nu-i dezamăgesc pe cei care mi-au dat votul şi încrederea lor. Am ţinut permanent contactul cu oamenii din judeţ şi am aflat de la ei despre diferite neajunsuri pe care, din postura de deputat, am încercat să le rezolv. Am avut o bună colaborare cu administraţiile locale, cu primarii liberali, cărora le-am susţinut, la Bucureşti, puncte de vedere, proiecte. Prin toată activitatea pe care am desfăşurat-o, m-am implicat în rezolvarea problemelor oamenilor şi ale comunităţilor brăilene, ori de câte ori calitatea de parlamentar mi-a permis acest lucru. Vreau să dau o mână de ajutor şi la Viziru, primarului Victor Doagă, cel pe care sunt convins  că îl veţi alege pe 11 iunie. Îl cunosc şi ştiu că este un om de ispravă, un om care va reuşi să dezvolte comuna, să creeze aici, la Viziru, o atmosferă de colaborare şi bună înţelegere. Este nevoie de proiecte serioase, care să fie puse în aplicare şi puteţi conta pe mine că voi acorda sprijinul necesar. Pe 11 iunie, mergeţi la vot şi alegeţi-l pe Victor Doagă!”
 
Florin Ion, expert în problemele rromilor: „Pentru noi, rromii, nu a fost deloc uşor atunci când domnul Dima Priceputu fie se încuia în birou, fie nu era de găsit”
“Nicicând, comuna Viziru nu ar putea avea o echipă mai bună la conducerea Primăriei. Gheorghe Untaru şi Victor Doagă înţeleg cel mai bine nevoile comunei, vorbesc cu oamenii şi sunt alături de ei. Sunt sociabili şi comunicativi.. Pentru noi, rromii, nu a fost deloc uşor atunci când domnul Dima Priceputu fie se încuia în birou, fie nu era de găsit, căci se ocupa mai mult de afacerile personale decât de treburile comunei. Să ştiţi că problemele noastre, ale rromilor, nu sunt diferite de ale celorlalţi. Nu sunt locuri de muncă, străzile nu sunt asfaltate, nu există nicio investiţie mare în comună în ultimii opt ani. Noroc cu ce a făcut Victor Doagă, cu atâta am rămas! Dacă Victor Doagă ar fi primar, am simţi şi noi, în comuna Viziru, că avem o speranţă. Ar face echipă cu domnul Untaru, la fel, foarte respectat, şi ar repara străzi, ar vorbi altfel cu oamenii, i-ar asculta, ar aduce investitori, căci suntem aproape de Brăila, la şoseaua naţională, ar face ceva pentru comunitate. Eu sunt convins că mare parte din comună va fi de partea acestei echipe şi că Victor Doagă va fi primar”.
 
Marian Chiru, consilier judeţean: “Îl susţin pe domnul Doagă pentru Primăria Viziru. Domnul Doagă este un bun gospodar, lucru pe care l-a dovedit în mandatul în care a mai fost primar. Revenirea lui la conducerea comunei Viziru este un lucru foarte bun pentru vizireni. Domnul Doagă are experienţă în administraţie, dar este şi un om hotărât, care vrea să facă lucruri bune pentru vizireni. Proiectele lui sunt foarte importante pentru comunitate şi cred că le va duce la capăt fără probleme”.
 
Dănuţ Lungu, consilier judeţean: “Domnul Doagă este un om cu mare experienţă în administraţie, un om care a înţeles că o comunitate nu se poate dezvolta fără bani europeni. Vizirenii nu au decât de câştigat dacă-l votează pe domnul Doagă. Acesta are proiecte importante pentru comuna Viziru. Introducerea gazelor naturale în comună va fi o realizare importantă, care va schimba în bine vieţile vizirenilor. Cred că domnul Doagă are şi puterea, şi priceperea de a duce la bun sfârşit ceea ce şi-a propus”.
 
Ovidiu Nechita, consilier judeţean: “Comuna Viziru este comuna cu cei mai mulţi locuitori din judeţul Brăila. Vizirenii au nevoie de un om cu foarte multă experienţă în administraţie, iar domnul Doagă este un om care ştie administraţie, care a mai fost primar un mandat şi care a dovedit că poate urni lucrurile din loc şi poate să ducă proiectele pe care le începe până la capăt. Din experienţa mea de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, vă pot spune că ştiu problemele comunei Viziru, iar domnul Doagă are proiecte serioase pentru a rezolva aceste probleme în cel mai scurt timp.”
 
Florin Cîrligea, consilier judeţean: Îl susţin pe domnul Doagă la Primăria Viziru pentru că este un om serios şi gospodar. Domnul Doagă a dovedit deja că ştie cum se administrează o comună ca Viziru şi ştie care sunt nevoile şi urgenţele vizirenilor. El are multe proiecte pentru vizireni şi sunt convins că le va porni în cel mai scurt timp. Împreună cu domnul viceprimar Gheorghe Untaru, va face o bună echipă la Primăria Viziru şi va rezolva rapid acele probleme de care oamenii se lovesc zi de zi”.
 
Marian Sârbu, consilier judeţean: “Fără un om experimentat la Primăria Viziru, vizirenii nu pot ieşi la lumină. Victor Doagă are o bună experienţă admnistrativă şi a şi mai dovedit, în plus, că face lucruri utile şi bune pentru vizireni. Comuna Viziru are nevoie de demararea de proiecte de infrastructură care s-o ducă pe drumul dezvoltării. Domnul Doagă are asemenea proiecte şi mai are şi voinţa şi priceperea de a găsi banii necesari pentru realizarea acestor proiecte”.
 
Vasile Cortez, consilier judeţean: “Sunt bucuros că, în sfârşit, Victor Doagă s-a hotărât să candideze. Este omul care poate scoate comuna din amorţeală, care-i poate determina pe tineri să se întoarcă acasă, să le fie sprijin părinţilor şi bunicilor. Victor Doagă chiar face treabă! Când se apucă de ceva, nu are linişte până nu termină. Este încăpăţânat şi perseverent şi foarte priceput. şi mai are o calitate: ştie să asculte, vorbeşte cu fiecare, pe înţelesul lui. Eu îl susţin, pentru că este omul care poate reda vizirenilor speranţa. Viziru are nevoie de Victor Doagă. Pe 11 iunie, alegeţi înţelept, alegeţi Victor Doagă!”
 
Vasile Dogărescu, antreprenor: “Victor Doagă se remarcă prin cel puţin două calităţi, pe care  le-a demonstrat în întreaga sa activitate: priceperea şi apropierea de oameni. De orice treabă s-a apucat a dus-o la bun sfârşit. Până în 2008, toate proiectele importante care s-au realizat în comuna Viziru poartă tot semnătura lui Victor Doagă. Din păcate, în ultimii opt ani, mai exact în perioada 2008 – 2016, în Viziru nu s-a întâmplat nimic. Comuna a rămas izolată, din cauza lipsei investiţiiilor, a pragmatismului, a viziunii pe termen mediu şi lung. Este mare păcat că o comună aflată la stradă, pe o importantă şosea, rămâne în urmă! Comuna Viziru are nevoie de un suflu nou, are nevoie de un primar pragmatic şi iscusit, care să asfalteze, să tragă gaze, să repare şcolile şi sălile de festivităţi, să revitalizeze viaţa culturală, care să vorbească frumos cu oamenii. Este nevoie de un primar care să fie deschis mediului de afaceri, investitorilor, să fie un adevărat partener al acestora, nu să le închidă uşa în nas, pentru că doar cu investiţii se crează locuri de muncă şi se dezvoltă sectorul economic. Cum putem să ne imaginăm că se vor întoarce tinerii acasă, dacă nu facem nimic pentru comună? Am mare încredere în Victor Doagă că va repune lucrurile pe făgaşul dorit, iar comuna Viziru va cunoaşte dezvoltarea pe care o merită”.

POLITIC

AGENDA EUROPEANĂ | Mihai Tudose: ”Negocierea viitorului buget european trebuie să țină cont și de poziția partenerilor sociali”

• ”E necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene”, a punctat europarlamentarul român • ”Toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării”, a avertizat vicepreședintele Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European

Publicat

în

mihai tudose

Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a declarat că negocierile, în curs, privind cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2028-2034 trebuie să aibă în vedere atât pozițiile statelor membre, cât și ale partenerilor sociali europeni.

”Trebuie găsit un echilibru între preocuparea pentru competitivitate, pe de o parte, și grija pentru locuri de muncă și puterea de cumpărare a cetățenilor, pe de altă parte. De aceea, e necesar să fie ascultate punctele de vedere exprimate, în ultimele zile, atât de patronate, cât și de sindicatele europene.

Se face mare caz de finalizarea negocierii viitorului buget până la sfârșitul acestui an. Sigur că e important calendarul de adoptare, care să permită implementarea în timp util a unui buget cu multe elemente de noutate. Dar mai important e să avem ca rezultat final un buget realist, consistent și orientat spre nevoile statelor membre și ale cetățenilor.

Prim-planul discuțiilor este ținut, în această perioadă, de disputa dintre cele două tabere în care s-au împărțit țările Uniunii: Prietenii Coeziunii – cele 17 state coordonate de Italia și România, apărătoare ale unui buget solid, în special pentru agricultură și dezvoltare regională, respectiv Frugalii – Germania și nordicii, care vor reduceri masive ale cheltuielilor europene.

Va fi greu de armonizat diferența mare de poziții, iar propunerea de compromis a președinției irlandeze a Consiliului UE a reușit să nemulțumească pe toată lumea. Inclusiv pe cele patru grupuri europarlamentare pro-europene, care au adoptat o declarație comună, foarte critică.

Dar toți cei implicați în acest proces de negociere trebuie să țină cont de beneficiarii finali majori ai bugetului european: întreprinderile, esențiale pentru creșterea economică, și lucrătorii, afectați grav de scumpirile în lanț și care, tot mai frecvent, își văd locurile de muncă puse sub semnul întrebării.

De aceea, trebuie luate în considerare propunerile privind protejarea modelului social european, reducerea sarcinilor birocratice, stimularea investițiilor și impozitarea giganților digitali, ca nouă resursă bugetară”, a declarat europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Apărare și Securitate din Parlamentul European.

Citește articolul complet

POLITIC

Deputatul PNL Alexandru Popa vrea să instaureze dinastia ”Abăseacă” la Traian

Publicat

în

Deputatul PNL Alexandru Popa vrea să instaureze dinastia ”Abăseacă” la Traianu
Alexandru Popa cu vărul Mihai Gabriel Abăseacă

Cum scriam recent, liderul PNL Alexandru Popa s-a pus pe recoltat primari de la PSD. Încă de atunci punctam că următoarea pe lista lui Popa va fi familia Abăseacă – tatăl Nicușor, primar al comunei Traian, iar fiul, Mihai Gabriel, consilier județean PSD.

Scriam atunci că Popa a dat ordin consilierilor locali liberali să voteze tot ce vrea primarul Abăseacă. Acum e momentul, cât este încă prefect omul lui Popa, ”liberalul” Florin Dobrescu, ca să nu atace nimeni hotărârile consiliului local.

Vă reamintim că Alexandru Popa este nepotul primarului de la Traian și văr bun cu juniorul Abăseacă, încă consilier județean PSD.

Ei bine, azi, în cadrul unei ședințe fulger, cică se va petrece tranziția vărului de la PSD la PNL și preluarea de către același văr a organizației liberalilor din Traian, urmând, nu-i așa, să devină succesorul lui ta-su la primărie.

Concluzionând, Alexandru Popa și-ar dori să transforme și Traian și, dacă se poate, întregul județ într-o mare fami(g)lie. Exact ca-n Cireșu, unde nu mai are nimeni curajul să candideze, așa bune-s ”metodele de convingere” în zona aia.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧