Social Media

Magazin

Alegerea pelerinei de ploaie pentru copii, mai ușoară ca niciodată

Actualizat:
Timp de citire: 5 minute

Cum toamna se resimte din ce în ce mai mult, aflați că acum este un moment potrivit să cumpărați îmbrăcăminte de sezon pentru cei mici. La ce ne referim când spunem acest lucru? La pelerinele de ploaie pentru copii, desigur. Copiii sunt cele mai importante suflețele din familie, de aici și nevoia de a-i proteja pe cât posibil. Și cum, toamna, nu știm când să ne așteptăm la o ploaie zdravănă, ce altă piesă vestimentară poate fi mai utilă decât pelerina? Pentru achiziționarea celui mai potrivit model, aveți câțiva pași de urmat. Iar apoi, la final, cu siguranță vă veți bucura copilașul cu noua piesă din garderobă. Așadar, dacă vă doriți să aflați despre ce este vorba, citiți în continuare.

                Garderoba de toamnă constă în multe piese, atât vestimentare cât și de încălțăminte. Printre cele mai populare se numără pelerina de ploaie pentru copii și cizmele de ploaie pentru copii. După cum probabil v-ați așteptat, acestea sunt cele mai folositoare articole împotriva vremii capricioase pentru că vă feresc copilul de răceală, vânt și precipitații. Totodată, pe lângă faptul că se găsesc într-o mulțime de stiluri, ele mai sunt și confortabile. Deci, o astfel de achiziție cu siguranță va merita. În continuare, ne vom concentra pe pelerine, așa cum v-am promis. Urmează să începem enumerarea pașilor pe care îi aveți de parcurs. Numai așa vă asigurați că modelul ales este potrivit pentru mezinul familiei. Fără să mai stăm prea mult pe gânduri, să începem!

                Primul pas pe care îl aveți de făcut este alegerea mărimii. Cu toții ne dorim ca îmbrăcămintea preferată să ni se aseze cât mai confortabil pe corp. De aici și nevoia de a alege o pelerină cât mai comodă și de dimensiunile potrivite. Vă puteți inspira de la gecile din garderoba celui mic. Citiți eticheta pentru a vedea mărimea exactă ori, dacă faceți cumpărături în magazin, puneți-l să probeze pelerina de ploaie pentru copii. Numai așa vă veți da seama care este opțiunea perfectă.

                 Cel de-al doilea pas vine cu alegerea materialului. Majoritatea pelerinelor de ploaie pentru copii sunt confecționate din PVC, poliester sau nailon. Însă, unul dintre cele mai bune materiale contra precipitațiilor se numește gore-tex. Acesta constră într-o membrană subțire, impermeabilă și respirabilă, ce îi ferește pe cei mici de frig și ploaie. Deși pelerinele confecționate din gore-tex sunt puțin mai scumpe, totuși investiția va fi una meritată deoarece durabilitatea materialului este la cote maxime. Dacă vă doriți o pelerină ce va rezista oricărei activități, nu ezitați să inspectați și acest material. De asemenea, gândiți-vă și dacă vă doriți o haină cu sau fără căptușeală. Pentru că, da, și pelerinele pot fi căptușite. Decizia stă la latitudinea dumneavoastră.

                Trecem mai departe și ajungem la cel de-al treilea pas: alegerea modelului. Aici este vorba despre următoarele criterii: lungimea – lungă sau până în talie, închiderea – cu capse, arici velcro sau fermoar, cu sau fără glugă și în stil poncho sau jachetă. Decizia stă din nou la latitudinea dumneavoastră, dar și la a celui mic fiindcă, până la urmă, el va fi cel care o va purta. Tot ce contează este ca mezinul familiei să o poată îmbrăca rapid și să se simtă confortabil purtând-o.

                Nu în ultimul rând, iată-ne ajunși și la cel de-al patrulea pas: alegerea culorii și imprimeului. Dacă sunteți în căutarea unei pelerine pentru fetițe, vi le recomandăm pe cele galbene, roz sau mov. Iar dacă vreți o pelerină pentru băieței, le puteți alege și pe cele verzi, albe sau albastre. Cât despre imprimeuri, aflați că puteți opta pentru cele abstracte, geometrice sau cu personaje din desenele animate. Întrebați-l și pe copilaș ce preferă, pentru ca achiziția să fie una reușită.

                Iar acum că ați aflat toate detaliile, ce spuneți? Sunteți gata să cumpărați o pelerină de ploaie pentru copii modernă? Noi așa sperăm! Și mai sperăm și că v-am fost de ajutor. Pentru și mai multă inspirație, nu ezitați să navigați mediul online. Vă dorim happy shopping!

Bine de știut

Ai animale în curte? Când te pot reclama vecinii și ce amenzi riști

Publicat

în

Ai animale în curte? Când te pot reclama vecinii și ce amenzi riști

Cei care cresc animale în curte trebuie să respecte nu doar regulile privind îngrijirea acestora, ci și normele de bună vecinătate. Lătratul persistent, mirosurile puternice sau lipsa igienei pot duce la reclamații și, în anumite situații, la amenzi.

Un câine care latră ore întregi, un adăpost amplasat necorespunzător sau mirosurile provenite din gospodărie pot deveni motive serioase de conflict între vecini. Deținerea animalelor în propria curte este permisă, însă proprietarii au obligația de a evita producerea unui disconfort nejustificat pentru cei care locuiesc în apropiere.

Regulile diferă în funcție de situație, de tipul animalelor și de prevederile locale, iar autoritățile pot interveni atunci când sunt sesizate probleme legate de zgomot, igienă sau condițiile în care sunt ținute animalele.

Unde poate fi amplasată cușca câinelui

Codul civil prevede, în anumite situații, reguli privind distanța față de limita de proprietate pentru construcții, lucrări și plantații. O cușcă obișnuită, care poate fi mutată, nu este însă considerată, în mod normal, o construcție fixă.

Asta nu înseamnă că proprietarul poate amplasa adăpostul animalului oriunde, fără să țină cont de vecini. Chiar dacă nu există întotdeauna o distanță minimă obligatorie pentru o cușcă mobilă, proprietarul trebuie să respecte regulile de bună vecinătate și să evite situațiile în care animalul produce permanent zgomot sau disconfort.

În plus, primăriile pot adopta reguli locale privind creșterea și adăpostirea animalelor, iar aceste prevederi trebuie respectate de proprietari.

Amenzi pentru zgomot și probleme provocate de animale

Unul dintre cele mai frecvente motive de reclamație este zgomotul produs de animale, în special lătratul persistent al câinilor.

În funcție de situație și de constatarea autorităților, proprietarul poate fi sancționat pentru tulburarea liniștii locuitorilor. Amenzile pot fi cuprinse între 200 și 1.000 de lei, iar pentru încălcarea perioadelor de odihnă prevăzute de lege, între 22:00 și 08:00, respectiv 13:00 și 14:00, sancțiunile pot fi mai mari.

Totuși, o amendă nu se aplică automat doar pentru că un vecin face o reclamație. Autoritățile trebuie să verifice situația concretă și să stabilească dacă există într-adevăr o abatere.

Probleme pot apărea și din cauza mirosurilor neplăcute. Lipsa curățeniei, acumularea dejecțiilor sau întreținerea necorespunzătoare a spațiilor în care sunt ținute animalele pot atrage sancțiuni, în funcție de normele sanitare, de mediu și sanitar-veterinare încălcate.

Regulile nu se referă doar la câini și pisici. Persoanele care cresc în gospodărie păsări, porci, vaci, oi, capre sau alte animale trebuie, de asemenea, să asigure condiții corespunzătoare de igienă și să evite poluarea sau producerea unor mirosuri persistente.

Unde pot face reclamație vecinii

Dacă problema nu poate fi rezolvată printr-o discuție între vecini, persoanele afectate se pot adresa autorităților.

În cazul zgomotelor produse de animale, pot fi sesizate Poliția Română sau Poliția Locală. Pentru probleme legate de mirosuri, dejecții și condiții necorespunzătoare de igienă pot avea competențe, în funcție de situație, DSVSA, Direcția de Sănătate Publică, Garda de Mediu sau autoritățile locale.

Pentru a demonstra că problema este una repetată, pot fi utile înregistrările audio sau video, precum și notarea zilelor și intervalelor orare în care se produc incidentele.

În situațiile în care disconfortul persistă și proprietarul nu ia măsuri, conflictul poate ajunge și în instanță. Vecinii pot solicita încetarea tulburării și luarea unor măsuri pentru reducerea zgomotului sau a mirosurilor, iar dacă pot demonstra existența unui prejudiciu pot cere și despăgubiri.

Așadar, simplul fapt că o persoană are animale în propria curte nu reprezintă o problemă. Situația se schimbă însă atunci când acestea ajung să afecteze în mod constant viața celor care locuiesc în apropiere.

Citește articolul complet

Bine de știut

Ai un copac bătrân în curte care riscă să cadă? Când îl poți tăia și când ai nevoie de aprobare

Publicat

în

Ai un copac bătrân în curte care riscă să cadă? Când îl poți tăia și când ai nevoie de aprobare

Un copac bătrân, uscat sau afectat de boli poate deveni un adevărat pericol, mai ales atunci când este aproape de casă, de gard sau de proprietatea vecinului. Totuși, faptul că arborele se află în propria curte nu înseamnă întotdeauna că poate fi tăiat fără nicio formalitate.

Mulți proprietari cred că pot decide singuri soarta oricărui copac aflat pe terenul lor. În realitate, regulile diferă în funcție de specia arborelui, de locul în care acesta crește, de eventualul regim de protecție și, în anumite situații, de regulamentele stabilite de autoritățile locale.

Situația devine și mai complicată atunci când arborele este bătrân sau prezintă semne că s-ar putea prăbuși la primul vânt puternic.

Ce copaci pot fi tăiați fără autorizație

În cazul pomilor fructiferi obișnuiți din gospodării, cum sunt merii, prunii sau perii, tăierea nu necesită, de regulă, obținerea unei aprobări speciale.

Reguli diferite se pot aplica însă pentru alte specii de arbori, iar proprietarii trebuie să țină cont și de eventualele prevederi adoptate la nivel local.

Așadar, înainte de a chema o echipă pentru tăierea unui arbore de mari dimensiuni, este recomandat ca proprietarul să verifice dacă există reguli speciale în localitatea în care se află imobilul.

În unele localități, autoritățile pot impune obținerea unei aprobări pentru tăierea anumitor arbori, inclusiv în funcție de grosimea sau diametrul trunchiului.

Nucul și castanul comestibil au un regim special

O atenție deosebită trebuie acordată nucului și castanului comestibil.

Aceste specii beneficiază de un regim juridic special, iar tăierea lor poate necesita obținerea în prealabil a aprobărilor prevăzute de lege, inclusiv atunci când arborele crește izolat într-o curte privată.

De asemenea, în cazul unor arbori precum stejarul, teiul, fagul sau bradul, pot deveni importante atât dimensiunea exemplarului, cât și regulile aplicabile la nivel local.

Există și situații speciale în care terenul se află într-o zonă protejată, în apropierea unui monument istoric sau într-o zonă cu un regim special de protecție. În astfel de cazuri, intervențiile asupra vegetației pot fi supuse unor condiții suplimentare.

Ce faci dacă arborele riscă să se prăbușească

Problema devine urgentă atunci când un copac este bolnav, putrezit, puternic înclinat sau există semne clare că se poate prăbuși.

Dacă arborele amenință persoane, locuințe, mașini sau alte bunuri, iar pericolul este iminent, proprietarul poate solicita intervenția autorităților competente.

În funcție de situație, pot fi sesizate primăria, serviciile de protecție civilă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență sau alte instituții care au atribuții în astfel de cazuri.

Dacă pentru tăierea acelui arbore este necesară în mod normal o aprobare, procedura poate fi urgentată atunci când există un risc imediat de prăbușire.

Caracterul urgent al situației nu înseamnă însă automat că orice copac trebuie să primească un aviz special. Dacă pentru respectivul arbore nu era necesară o aprobare în condiții normale, urgența nu creează automat o nouă obligație.

Ce amenzi riști dacă tai un copac fără să respecți legea

Tăierea ilegală a unui arbore poate atrage sancțiuni chiar dacă acesta se află pe proprietatea privată.

Valoarea amenzii depinde de mai mulți factori, printre care specia arborelui, locul în care se află, regimul de protecție și legislația încălcată.

În anumite situații, sancțiunile pot ajunge la câteva mii de lei sau chiar mai mult, iar în cazurile în care sunt încălcate prevederi speciale din legislația silvică pot exista consecințe și mai grave.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧