Social Media

Politică

Agitaţie în plan local după ieşirea ALDE de la Guvernare

Timp de citire: 9 minute

• “Urmează runde de negocieri”, cel puţin asta a anunţat, ieri, preşedintele PSD Brăila, Ion Rotaru, care a precizat că se vor purta discuţii atât în Biroul Politic Judeţean al partidului, cât şi cu conducerea ALDE Brăila • senatorul Mihai Ruse nu a răspuns la telefon pentru a oferi un punct de vedere • eurodeputatul Mihai Tudose nu este foarte încântat de o eventuală alianţă între Pro România şi ALDE şi spune că se poate vorbi doar de susţinere comună a unui candidat • liderul PNL Brăila Alexandru Dănăilă nu se aşteaptă ca ALDE să iasă de la guvernare şi pe plan local • deputatul liberal Antoneta Ioniţă face apel la adoptarea moţiunii
 
Agitaţie pe scena politică brăileană după ce ALDE a luat decizia de a părăsi Coaliţia de Guvernare, în special pentru că acest lucru poate schimba calculele în ceea ce priveşte majorităţile în adminstraţia locală şi judeţeană. Trebuie precizat că în momentul de faţă ALDE Brăila are doi consilieri municipali şi doi judeţeni, însă unul dintre aceştia din urmă, Cătălin Murea, ocupă fotoliul de vicepreşedinte al CJ, lucru care face situaţia să fie ceva mai tensionată, dacă nu se va ajunge la o înţelegere între cele două partide. Dacă liderul organizaţiei judeţene a partidului lui Călin Popescu Tăriceanu, senatorul Ion Ruse nu a dorit să răspundă la telefon pentru a-şi expune punctul de vedere, şeful PSD Brăila, Ion Rotaru, a dat de înţeles că nu îşi doreşte să destabilizeze adminstraţia locală. Chiar şi aşa, acesta a evitat să se pronunţe în legătură cu o posibilă viitoare colaborare cu ALDE sau nu, dar a precizat că vor urma discuţii.
“ALDE a înţeles până la urmă să abandoneze guvernarea. Motivele, îmi e greu să le decelez care sunt. Îmi pun întrebarea, dacă tot au constatat că guvernarea nu e eficientă, au fost şi miniştrii lor în aceeaşi situaţie cumva? Sau au avut brusc o revelaţie? Că dacă mă uit spre ministrul Mediului, de pildă, unde avem o grămadă de probleme, nu ştiu cât a fost de eficient. Dar nu le analizez eu activitatea. Este regretabil că s-a luat această decizie, pentru că România are nevoie de stabilitate în acest moment şi de o guvernare care să îşi asume deciziile şi punerea în practică a programului de guvernare cu care am ieşit în campania electorală”, a declarat Rotaru, deranjat de decizia ALDE de a ieşi din Coaliţie. Acesta a precizat că PSD-iştii trebuie să vadă mai departe ce au de făcut în ceea ce priveşte Guvernarea.
“În plan local nu am luat nişte decizii, urmează să avem nişte discuţii împreună cu conducerea ALDE locală. Vom vedea dacă se pune această problemă. Eu cred că important pentru comunitatea locală, ca de altfel foarte important şi pentru ţară, este să avem stabilitate şi lucrurile să funcţioneze. Adică să facem mai puţină politică şi mai multă treabă. Pentru că pentru asta ne-au votat oamenii, nu ca să arătăm veleităţile de politicieni. Vom vedea. Nu am un punct de vedere şi o decizie din această perspectivă, însă este foarte important, ceea ce avem de făcut în plan judeţean, în plan local, să se întâmple în continuare. În funcţie de discuţiile pe care o să le avem vom vedea dacă se va pune această problemă. Dar autonomia organizaţiilor locale este valabilă şi în această situaţie. Hotărăsc în funcţie de situaţia existentă şi de calculele care se fac pentru a păstra majorităţi, pentru a pune în practică partea electorală”, a mai adăugat şeful PSD.
Întrebat dacă Murea va rămâne vice la CJ Brăila, Rotaru a afirmat că deocamdată nu doreşte să se hazardeze. Senatorul a precizat că a avut deja o discuţie telefonică cu Mihai Ruse, însă se vor întâlni pentru a vedea care sunt paşii următori.
“Asta spuneam, e foarte important. Să destabilizăm şi să ne arătăm muşchii este simplu. Să facem treabă e mai complicat. Avem o responsabilitate până la urmă, pe care trebuie să o ducem până la capăt”, a mai spus Rotaru.
 
Tudose: «Normal ar fi fost să candideze preşedintele partidului»
 
Şi europarlamentarul brăilean Mihai Tudose a comentat, ieri, decizia ALDE de a ieşi de la Guvernare. Deşi liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a vorbit despre o eventuală alianţă electorală cu Pro România pentru susţinerea candidatului independent Mircea Diaconu, Tudose a precizat că deocamdată nu se pune problema unei alianţe. Acesta a afirmat că, eventual, se poate discuta despre o susţinere comună a aceluiaşi candidat.
“Deocamdată, Slavă Domnului, că ALDE a ieşit! Şi acum că a ieşit e bine ieşit! În sfârşit, nu mai e parte la nenorocirile de la Guvern, ceea ce e un lucru bun. Doi. Am văzut că se tot vorbeşte despre o alianţă a celor două partide. Dar deocamdată avem susţinerea în comun a unui candidat. Susţinerea asta în comun a unui candidat pare o chestiune un pic atipică dacă vreţi. Omul şi-a anunţat candidatura. ALDE a zis că îl susţine. Noi am zis că e bine să îl susţinem şi noi. Dar asta nu înseamnă că noi şi cu ALDE facem nu ştiu ce împreună, deocamdată. Dacă mă întrebaţi, ar fi bine să nu facem niciodată, dar deocamdată nu este ăsta subiectul. Subiectul este de fapt că vin Alegerile Prezidenţiale, este un candidat. Să vedem cum merge, ce se întâmplă”, a declarat Tudose.
Întrebat ce părere are despre candidatura lui Mircea Diaconu, vicepreşedintele Pro România a afirmat că ar fi preferat ca la Alegerile Prezidenţiale candidatul partidului să fie Victor Ponta. “Aşa ar fi fost normal, ca să fiu sincer. Normal ar fi fost să candideze preşedintele partidului. Nu a candidat el. Asta este! Avem altceva”, a conchis Tudose.
De celalată parte, coordonatorul Pro România Brăila, deputatul Emilia Meiroşu, a postat pe pagina de Facebook un mesaj de susţinere în privinţa lui Mircea Diaconu la alegerile pentru Cotroceni.
 
Liberalii nu se aşteaptă ca ALDE să se despartă de PSD în plan local
 
Preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a afirmat că ieşirea ALDE de la Guvernare vine prea târziu, în condiţiile în care România a ajuns într-o situaţie critică. Guvernul nu mai are bani şi autoritate, iar economia ţării este într-o situaţie extrem de delicată. Acesta a afirmat că lumea nu va uita faptul că ALDE a stat alături de PSD, partid care din punctul său de vedere a distrus România. Mai mult, a precizat că din punctul său de vedere, a venit şi rândul lui Tăriceanu să fie scos din politică de către Ponta, care a reuşit să facă acest lucru cu diverşi politicieni. De asemenea, Dănăilă a ţinut să puncteze că preşedintele în funcţie, Klaus Iohannis are cele mai mari şanse să câştige viitoarele alegeri. Cât despre mutările din plan local, Dănăilă s-a arătat sceptic în privinţa faptului că ALDE se va despărţi de PSD.
“Să vedem ce va face ALDE la nivel de organizaţii locale. Este important să vedem cum ies de la guvernare. Ies de la guvernare cu totul, ies declarativ, fac o mişcare în încercarea de a-şi mai spăla puţin imaginea. Pentru că în ţară am văzut deja declaraţii ale unor lideri locali că ei vor rămâne la guvernare în continuare alături de PSD. Deci ies, dar nu ies. În calitate de parlamentari ies, în calitate de consilieri nu ies. E tipic pentru Ponta. Sunt anumite localităţi unde majorităţile ar putea fi schimbate dacă ies de la guvernare, şi ar avea de suferit. Oricum, era o chestiune anticipată, deci nu cred că e o surpriză pentru cei care sunt în zona asta. Dar PSD-ul se pregăteşte la Brăila să îşi menţină majoritatea în consiliul judeţean. Sunt mişcările cu cei de la PMP. După trei ani de zile în Consiliul Judeţean, în care PNL a fost singurul partid de opoziţie, şi în toată perioada asta am invitat orice consilier sau grup de consilieri să vină alături de noi, dar n-a venit nimeni, că le-a fost bine la guvernare. Eu aştept să văd ce se întâmplă. Dacă vor ieşi de la guvernare cu adevărat sau doar declarativ şi dacă la nivel de Brăila se va întâmpla ceva. Categoric, aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Dar, sincer, eu cred că ALDE va rămâne în continuare alături de PSD în toate organizaţiile din ţară”, a declarat Dănăilă.
 
Antoneta Ioniţă face apel la votarea moţiunii de cenzură a PNL
 
Deputatul PNL Brăila Antoneta Ioniţă a emis un comunicat de presă în acest context pentru a sublinia că în opinia sa setea de putere a PSD-ului este incomensurabilă, iar românii sunt cei care suferă pentru că social-democraţii se agaţă cu disperare de Palatul Victoria.
“PSD trebuie să plece! Din păcate, dezastrul pe care-l lasă în urmă va fi resimţit mulţi ani de acum înainte, dacă este să ne referim numai la împrumuturile contractate, cu cele mai mari dobânzi de pe piaţa interbancară. În aproape trei ani, PSD a îndatorat România, a stopat investiţiiile, a scăzut încrederea investitorilor. Din cauza lor, România şi-a pierdut credibilitatea! (…) O moţiune de cenzură votată de toţi parlamentarii responsabili este singura şansă pentru ca România să mai poată fi salvată. Este nevoie de un guvern responsabil”, susţine aceasta în comunicatul de presă.

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧