POLITIC
AGENDA EUROPEANĂ | Mihai Tudose: „Fiecare stat din UE trebuie să-și poată stabili propria ordine a priorităților de securitate internă, finanțate din fonduri europene”
• ”Poziția Consiliului, convenită zilele trecute, acordă această libertate de a direcționa resurse, prin propriul plan național de finanțare, în funcție de necesitățile proprii și de specificul național” • ”De asemenea, se introduce, ca obiectiv specific în noua legislație, îmbunătățirea rezilienței infrastructurilor critice. Sunt idei bune, pe care Parlamentul European trebuie să le susțină în negocierea inter-instituțională”, a mai precizat europarlamentarul PSD Mihai Tudose.
Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte al Comisiei pentru Securitate și Apărare din Parlamentul European, a declarat că mandatul Consiliului UE pentru negocierile referitoare la viitorul Cadru Financiar Multianual al UE (2028-2034), acordă țărilor membre o flexibilitate sporită în gestionarea fondurilor europene pentru securitate și migrație.
”Fiecare stat din UE trebuie să-și poată stabili propria ordine a priorităților de securitate internă. Poziția Consiliului, convenită zilele trecute, acordă această libertate de a direcționa resurse, prin propriul plan național de finanțare, în funcție de necesitățile proprii și de specificul național. Unii au probleme în gestionarea fluxurilor migratorii, alții se pot confrunta cu acte de terorism – așadar, nu poate exista o listă unică, de obiective comune și de aceeași importanță, pentru toate țările membre.
Nu-i mai puțin adevărat că avem urgențe cărora suntem obligați să le facem față împreună. În acest sens, Consiliul acordă un rol important capacității comune de gestionare a riscurilor și crizelor de securitate. De asemenea, se introduce, ca obiectiv specific în noua legislație, îmbunătățirea rezilienței infrastructurilor critice. Sunt idei bune, pe care Parlamentul European trebuie să le susțină în negocierea inter-instituțională”, a precizat europarlamentarul PSD Mihai Tudose.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR





































