Social Media

Administrație

«Afaceri de familie» în Primăria Ianca

Timp de citire: 11 minute

* este ceea ce a acuzat un cititor al cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei” care a dorit să își păstreze anonimatul, însă a ținut să atragă atenția asupra unei afaceri pe care viceprimarul orașului Ianca, Mircea Mircescu, ar dori să o deruleze „la limita legii” * acesta a acuzat că Primăria Ianca urmează să scoată la licitație ”cu dedicație” un teren de aproape 2.000 mp, pentru ca soția vicelui să își realizeze o stație ITP * asta în condițiile în care fiul lui Mircescu lucrează la RAR * viceprimarul a afirmat că este vorba despre același teren pentru care a fost acuzat de conflict de interese de către ANI și unde a câștigat procesul (hotărârea nu este definitivă) și a recunoscut acuzațiile, însă suține că totul este legal
 
Afacerile de familie ale viceprimarului orașului Ianca, Mircea Mircescu, au ajuns din nou în spațiul public. Dacă anul trecut, acesta a fost acuzat de inspectorii ANI că s-a aflat în conflict de interese după ce a votat o hotărâre, în 2017, privind închirierea unui teren către firma unde soția sa este asociat unic și administrator, acum a primit acuzații din partea unui cetățean, privind o altă ”afacere de familie” realizată cel puțin ”la limita legii”, însă în mod cert imorală. Un cititor al cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, care a dorit să rămână anonim, ne-a sesizat că ”în curtea” Primăriei orașului Ianca, lucrurile se aranjează în așa fel încât aleșii locali să beneficieze de diverse avantaje. Mai exact, faptul că s-ar ”aranja ploile” pentru ca familia viceprimarului Mircea Mircescu să pună mâna pe un teren de aproape 2.000 mp din zona fostului CAP, la ieșire din localitate, pentru 49 de ani. Pe scurt, Consiliul Local al orașului Ianca, va dezbate într-o ședință ordinară ce va avea loc, astăzi, la Casa de Cultură, la ora 15:00, un proiect de hotărâre privin organizarea unei licitații pentru concesionarea unui teren din domeniul privat administrat de consiliul local, cu scopul ca acolo să se realizeze obiectivul: ”Stație pentru inspecție tehnică periodică – ITP a auto/vehiculelor supuse înmatriculării/înregistrării”. Inițiatorul proiectului, așa cum informează documentația aflată pe site-ul Primăriei, este primarul Fănel George Chiriță, iar comisia de specialitate nr. 1 a dat deja aviz de legalitate. Ei bine, cel care a făcut sesizare privind posibilele ”afaceri de la Primăria Ianca” a dorit să atragă atenția că acest teren este scos la licitație ”cu dedicație”, chiar la cererea soției viceprimarului, care deține firma ”Famirali Impex” SRL. Ba mai mult, că fiul vicelui lucrează la Registrul Auto Român (RAR) în Brăila, ceea ce poate ridica mari semne de întrebare privitoare la legalitatea viitoarei afaceri de familie.
Mircescu s-a arătat surprins de acuzații și susține că totul este cât se poate de legal. Acesta a recunoscut că soția sa intenționează să participe la licitația acestui teren, dacă se va aproba concesionarea, ba chiar și că fiul său lucrează la RAR, însă cu precizarea că s-a interesat și nimeni nu interzice ca o rudă de gradul I al unei persoane angajate la Registrul Auto să dețină o stație ITP. De asemenea, a dorit să puncteze că este vorba despre același teren în jurul căruia s-a judecat cu inspectorii ANI, după ce a fost acuzat de conflict de interese. Mircescu susține că a câștigat procesul, la Curtea de Apel Galați, însă decizia nu este definitivă. De altfel, atât primarul George Chiriță, cât și secretarul orașului Ianca, Alexandru Sterian, au dorit să explice faptul că Primăria nu are nicio legătură, ci doar încearcă să organizeze la o licitație pentru un teren, licitație la care poate veni orice ofertant, pentru dezvoltarea unei afaceri în zonă.
 
Ce spune proiectul
Potrivit datelor din proiectul de hotărâre care urmează să fie dezbătut în ședința de astăzi a Consiliului Local Ianca și care este postat pe site-ul Primăriei, Alina Maria Mircescu, soția viceprimarului Mircea Mircescu, a transmis o adresă în calitate de administrator al SC Famirali Impex SRL pentru a solicita demararea acestei proceduri. De altfel, după cum ne-a explicat chiar vicele, acel teren a fost închiriat până acum, pentru 10 ani, tot către firma soției sale, însă Codul Fiscal nu permite realizarea de investiții într-un astfel de cadru, așa că familia lui Mircescu a renunțat la chirie și a solicitat concesionarea terenului respectiv. Tot din documentație aflăm că terenul respectiv este situat în orașul Ianca, Strada Viilor-Cvartal 27, Parcela 1.366-Lot 2, cu suprafață de 1.930 mp. După cum se explică în referatul de aprobare, acesta face parte dintr-o suprafață mai mare de 7.721 mp (formată din trei loturi), care fusese scoasă la licitație în trecut de Primăria Ianca pentru închiriere. Prețul minim de pornire a licitației este propus la 0,95 lei/mp/an, iar redevența rezultată în urma acesteia se va indexa anual în funcție de rata inflației comunicată de Direcția Regională de Statistică Brăila. Concesionarea, potrivit proiectului, se va face pe 49 de ani de la data încheierii contractului, cu drept de prelungire în condițiile legii.
 
Mircescu recunoaște că soția sa vrea stație ITP și că fiul său lucrează la RAR, dar susține că nu este nimic ilegal
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, viceprimarul orașului Ianca, Mircea Mircescu s-a arătat surprins de acuzațiile care i se aduc, precizând că nu are de gând să facă nimic ilegal.
”Este același teren pentru care m-am judecat cu ANI și am câștigat la Curtea de Apel la Galați anul trecut, undeva prin august. Decizia încă nu este definitivă, e adevărat. Acest teren a fost închiriat către SC Familiari Impex SRL, firma soției mele și ea vrea să deschidă o stație ITP, exact acolo. În schimb, legea spune că pe terenuri închiriate nu se poate construi. Acest contract de închiriere pe care îl avea SC Familiari s-a reziliat. Acum se scoate din nou la licitație acel teren, dar pentru concesionare. Se scoate la licitație și poate să vină oricine. Nu este nicio șmecherie. Eu nu văd unde este problema și această sesizare…. Mă rog, așa este lumea: rea, invidioasă. Eu v-am spus care este realitatea”, a declarat Mircescu.
Întrebat dacă fiul său lucrează la RAR Brăila și dacă deschiderea unei stații ITP ca afacere de familie nu este ilegală în acest context, vicele a punctat că nu se pune problema, deoarece nu fiul său este administratorul firmei.
”Da (n.r. – lucrează la RAR Brăila), dar ce legătură are una cu alta? Nu este incompatibil. Noi chiar ne-am interesat. Ar fi incompatibil în momentul în care ar deține el stația ITP. Dar dacă o rudă, fie ea și de gradul I, deține așa ceva, nu are nicio legătură. Ce legătură are? Nu este incompatibil. Pentru că dacă era cazul, vă spun sincer că nici nu încerca soția să facă această stație. Ăsta este un proiect. Nu s-a început nimic. Deci nu înțeleg unde este problema. Lumea asta… să nu faci nimic, că Vezi Doamne… și alții sunt care lucrează la Finanțe și soțiile lor dețin magazine, câte și mai câte. Care este diferența? Asta nu mai este incompatibilitate?! (…) Acolo este fostul CAP. Sunt multe terenuri. Poate oricine să ia. Nu e vorba doar despre acest teren. Sunt vreo 5-6 hectare. Nu că este «terenul viceprimarului»! Eu vă spun realitatea”, a mai adăugat sursa citată.
Întrebat despre procesul cu ANI, acesta a precizat că a câștigat la Curtea de Apel Galați, însă decizia nu este definitivă. În acest context, vicele a dorit să puncteze că nu are de gând să participe la vot în cazul proiectului privind demararea licitației pentru terenul unde s-ar realiza stația ITP.
”Vă dați seama că eu nu voi participa la vot. Vi se pare corect să particip? Atunci am votat, dar interesul acela a apărut după un an de zile față de ceea ce votasem eu inițial. Am vrut să facem o spălătorie auto. Dar dacă nu am reușit să obținem fonduri europene, societatea a renunțat. Și acum încercăm, tot prin fonduri europene, să facem această stație. Dacă societatea obține fondurile. Dacă nu? Asta e viața! Nu se mai face!”, a conchis Mircescu.
 
Primarul orașului Ianca susține că Primăria nu face nimic ilegal, doar scoate un teren la licitație pentru dezvoltarea unei afaceri
La rândul său, primarul orașului Ianca, PSD-istul George Fănel Chiriță a precizat că nu are de făcut decât un singur comentariu legat de acest episod: faptul că în ședința Consiliului Local nu se discută altceva decât scoaterea la licitație a unui teren.
”Cine participă la licitație?! Vom vedea când va fi scos. Dacă va fi aprobat. Pe problema cealaltă, cu viceprimarul, să știți că dumnealui a câștigat în instanță procesul cu ANI. Dar repet, în Consiliul Local se aprobă scoaterea la licitație. Conform legislației în vigoare dacă vreunul dintre consilieri intenționează să participe la această licitație, trebuie să nu participe la vot. Terenul acesta este în incinta fostului CAP, în afara orașului Ianca. Nu este nimic ilegal. Dacă soția viceprimarului va dori să participe la licitație, domnul viceprimar va trebui să nu participe la vot. Acesta este singurul inconvenient”, a afirmat Chiriță.
O explicație similară a venit și din partea secretarul orașului Ianca, Alexandru Sterian: ”Să ne înțelegem. Urmează să fie supus dezbaterii și aprobării, un proiect de hotărâre care are ca obiect organizarea licitației publice pentru concesionarea unui teren. Deci nu se concesionează către firma soției domnului viceprimar! Poate fi oricine câștigătorul licitației.    Într-adevăr, poate fi un conflict de interese dacă un ales local participă la adoptarea unei decizii, unei hotărâri, prin care poate să își aducă un surplus patrimoniului. Dar neparticipând la luarea deciziei – așa spune Codul Administrativ -, atunci nu este niciun fel de conflict de interese. Dar mă bucur că avem atenția asta. Pentru că sigur va fi o licitație serioasă acolo și vom obține bani mai mulți la bugetul local. Faptul că s-a creat această dezbatere publică acum, este foarte bine! Dar nu este nimic ilegal în toată această poveste. Domnul viceprimar ar încălca legea doar dacă ar participa la vot. Atunci devine conflict de interese și poate fi supus unei cercetări a Agenției de Integritate”.
Întrebat despre faptul că fiul viceprimarului lucrează la RAR în contextul în care familia sa intenționează să deschidă o Stație ITP, situație de la care a pornit cel care a făcut sesizarea, secretarul a afirmat că dacă ar exista un conflict de interese sau incompatibilitate la mijloc, acest lucru ar trebui verificat la Registrul Auto.
”Se poate vorbi despre moralitate. Este adevărat. Dumneavoastră îmi spuneți despre fiul dumnealui. Acum, eu nu știu ce treabă are fiul în toată povestea asta. Aici nu este problema noastră, că fiul domnului viceprimar lucrează la RAR. Hotărârea Primăriei este perfect legală. Eu de multe ori le cer consilierilor locali să spună dinainte dacă au vreun interes patrimonial, să nu participe și așa mai departe. Să nu apară situații de genul acesta. Conflictul de interese sau incompatibilitatea ar putea fi pe partea cealaltă, la RAR. Asta ar putea fi o discuție, dar nu ne privește pe noi la Primăria Ianca”, a conchis Sterian.
 
 

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧