Adaugă ca sursă preferată în Google

• după ce în mai toate campaniile electorale, candidaţii la primărie, dar şi la CJ, s-au bătut cu pumnul în piept că vor reabilita hrubele oraşului, în realitate nimănui nu-i pasă • Direcţia de Cultură, instituţia care are în grijă monumentele istorice, nu se implică în recuperarea uneia dintre cele mai la îndemână hrube, pe motiv că n-are consilier juridic • în fapt, de 13 ani, autorităţile publice au îngropat o poveste urâtă, cusută cu aţă albă, prin care s-au făcut cărţile pentru altcineva • între timp, interesul acelui “altcineva” nu mai este de actualitate, iar hruba a fost abandonată într-o manieră strigătoare la cer • cotidianul nostru devoalează afacerea şi le arată actualilor edili cât de simplu pot readuce un monument istoric în patrimoniul Brăilei, dacă, într-adevăr, sunt de bună credinţă
 
Fosta pulberărie a cetăţii turceşti a Brăilei, una dintre puţinele hrube la care încă mai avem acces, este pur şi simplu abandonată după ce, într-un concurs ciudat de împrejurări, a intrat în posesia unui brăilean care, după ce a cumpărat-o, a emigrat în America. Despre acest caz cotidianul nostru a scris şi în urmă cu câţiva ani, dar şi acum două săptămâni, după ce nişte cetăţeni de bună credinţă, vecini cu monumentul istoric, ne-au sesizat starea deplorabilă în care se află acest imobil, cu un potenţial turistic uriaş  pentru urbea noastră. Toate autorităţile publice au ridicat din umeri pe considerentul că hruba are un proprietar şi asta e, nu se poate face nimic. FALS! În rândurile de mai jos, cotidianul “Obiectiv” demontează argumentele “neputincioşilor” şi le arată calea simplă şi legală prin care fosta pulberărie poate reveni în patrimoniul Brăilei.
Reamintim pe scurt că hruba respectivă, lungă de circa 50 de metri, lată de 7 m şi înaltă de 4,5 m, se număra printre activele fostei întreprinderi de vinificaţie “Vinalcool” SA Brăila, împreună cu o curte de acces în suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi, pe care se aflau o clădire ce adăpostea intrarea în subteran, o magazie şi un birou. La câţiva ani după ce “Vinalcool” a intrat în faliment, lichidatorul “Sierra Quadrant” a vândut către o persoană fizică activul de pe Str. Cetăţii, nr. 43, ce cuprinde curtea de acces, clădirea de birouri, un WC şi o “pivniţă”, care pivniţă era nimeni alta decât fosta pulberărie a cetăţii turceşti. Pentru că aceasta are statut de monument istoric, lichidatorul “Vinalcool” ar fi trebuit să notifice Direcţia pentru Cultură a Judeţului Brăila, Consiliul Judeţean şi Primăria, instituţii care, în ordinea amintită, aveau drept de preempţiune. În mod normal, doar după ce instituţiile amintite ar fi menţionat că nu sunt interesate să achiziţioneze monumentul istoric s-ar fi putut vinde altcuiva. Însă, după cum ne informa, în 2015, Direcţia pentru Cultură, lichidatorul “Sierra Quadrant” nu s-a mai încurcat cu acest amănunt legal, vânzând activul de pe Str. Cetăţii direct unei persoane fizice. Este vorba despre brăileanul Mihai Ţâţu, care nu s-a făcut remarcat cu nimic în mediul de afaceri local.
 
Legături dubioase
Cert este că nici n-a intrat bine în posesia imobilului că acest Mihai Ţâţu a încercat să-l vândă. În acest sens, l-a împuternicit pe un anume Virgil T. să se ocupe de tranzacţie. Întâmplător sau nu, Virgil T. era consilier juridic al lichidatorului “Sierra Quadrant”. În calitate de împuternicit, acesta a notificat Direcţia pentru Cultură Brăila că Mihai Ţâţu doreşte să vândă monumentul istoric de pe Str. Cetăţii, afirmând că vânzarea este liberă de litigii. Direcţia pentru Cultură nu şi-a manifestat intenţia de a cumpăra, însă a notificat mai departe celelalte două instituţii care aveau drept de preempţiune, Consiliul Judeţean şi Primăria. După ce a primit notificarea, Primăria a atras atenţia că există un litigiu referitor la hruba subterană, care era revendicată şi de proprietarul imobilului de pe Str. Cetăţii, nr. 41, Teodor Bolky. Aşadar, în acel moment, atât Direcţia de Cultură, condusă de Ana Hărăpescu, cât şi CJ, dar mai ales primăria lui Aurel Simionescu au aflat de această avere a Brăilei încăpută într-un mod dubios pe mâna unui ins, care cu siguranţă a fost un simplu interpus. Cum altfel s-ar putea explica faptul că taman consilierul juridic al lichidatorului Sierra Quadrant a fost “prietenul” care îl ajuta pe Ţâţu să vândă hruba. Culmea, situaţia încâlcită cu privire la acţiunea de revendicare ce viza şi hruba a fost rezolvată de juriştii primăriei: “Am demonstrat în instanţă că Primăria nu poate retroceda decât imobilele de la suprafaţă, adică terenul şi construcţiile de pe el. Partea de subteran a fost administrată de societatea «Vinalcool», nu de Primăria Brăila”, ne preciza, în urmă cu trei ani,  secretarul Primăriei, Ionuţ Drăgan. Din câte se pare, Teodor Bolky, ai cărui înaintaşi sunt cei care i-ar fi închiriat, de fapt, fostului “Vinalcool”, hruba de pe strada Cetăţii, ar fi vrut să investească în reabilitarea acesteia, pentru a putea fi folosită din nou drept cramă. După ce a pierdut procesul cu Primăria, Bolky ar fi renunţat la planurile sale.
Cel puţin ciudat este faptul că după acest episod, juriştii primăriei s-au oprit. N-au mai făcut nimic pentru anularea actului de vânzare – cumpărare. După cum nici Direcţia de Cultură n-a mai făcut nimic. Mai exact, a depus o plângere pentru fals în declaraţii la adresa lui Ţâţu, care oricum n-ar fi schimbat cu nimic situaţia juridică a imobilului, şi atât.
Toată lumea s-a cramponat pe ideea că asta e, imobilul are deja proprietar şi nu se mai poate face nimic. Aceeaşi atitudine în faţa degradării unui bun inestimabil pentru Brăila am găsit şi în acest an, în urmă fix cu două săptămâni, când am vorbit din nou cu Direcţia de Cultură, care s-a spălat din nou pe mâini, la fel ca şi primăria, prin Marian Dragomir. Ghinion! Imobilul are un alt proprietar, proprietarul e plecat în SUA şi nu se poate face nimic. Interesant este că nimeni, dar absolut nimeni, nu a luat la întrebări lichidatorul Sierra Quadrant în momentul în care a vândut un imobil monument istoric fără a respecta prevederile legale.
 
Care-i adevărul
Noi, în schimb, nu ne-am resemnat cu ideea că singura hrubă la care există acces, vândută în mod ILEGAL către un ins interpus al cine ştie cui, nu mai poate fi recuperată de statul român. Pe noi, la fel ca pe brăileanul Antonio Dima, ne doare sufletul că o asemenea avere este lăsată de izbelişte. Drept urmare, am contactat avocaţi cu experienţă specializaţi în drept penal, civil, administrativ şi comercial pentru a afla dacă, în realitate, chiar nu se mai poate face nimic. Ei bine, aveam să aflăm, cu stupoare, că este atât de simplă calea legală încât te oripilezi de câtă nesimţire a fost la mijloc din partea instituţiilor statului. Aşa am aflat că Legea 422/2001, a monumentelor istorice prevede la art.4, pct 4 că ,,Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune ale statului român, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării”. La ce se referă Legea 422/2001? Ei bine, se referă la protejarea monumentelor istorice adică exact “obiectul de activitate” al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, instituţie al cărei director este din 2005 Ana Hărăpescu. Pentru cine nu ştie cât de zdrobitoare este nulitatea absolută iată ce prevede art. 1247 noul cod civil:
“(1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.
Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege”.
Mai mult decât atât, surse judiciare bine informate ne-au declarat că recuperarea hrubei se poate face printr-o simplă acţiune în constatare a nulităţii absolute pentru lipsa avizului dreptului de preempţiune introdusă la instanţă, SCUTITĂ DE TAXE, iar ca probe este suficientă o copie după contractul de vânzare – cumpărare între Sierra Quadrant şi Mihai Ţâţu, plus dovada că imobilul figurează în lista monumentelor istorice şi în câteva termene judecata e gata, iar părţile se întorc în situaţia iniţială.
 
Hărăpescu pasează motanul! Jenant!
Pusă în faţa acestor noi informaţii de care conducerea Direcţiei de Cultură n-a pomenit un cuvinţel în prima adresă de răspuns la solicitările ziarului “Obiectiv” , directorul Ana Hărăpescu a revenit cu o nouă adresă nr.1447/23.05.2008. “Cu privire la posibilitate anulării în instanţă a contractului de vânzare – cumpărare al imobilului din mun. Brăila, str. Cetăţii nr 43 încheiat între Sierra Quadrant SRL Bacău ca lichidator judiciar al SC Vinalcool SA Brăila şi cumpărătorul Tâţu Mihai, faţă de care nu există în arhiva instituţiei noastre nicio solicitare de exercitare a dreptului de preempţiune, precizăm faptul că, numai un consilier juridic sau avocat specializat în materie se poate pronunţa asupra acestei posibilităţi juridice, dată fiind şi distanţa mare în timp (13 ani) de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare. DJC nu a avut şi nu are prin organigrama stabilită de ministerul de resort post specific de consilier juridic (în pofida numeroaselor solicitări făcute în acest sens şi nici atribuţii/competenţe în domeniul dreptului comercial şi/sau în domeniul lichidărilor judiciare, referitoare la posibilitatea/dreptul legal al unui lichidator judiciar de a încheia în mod direct un contract de vânzare – cumpărare pe baza unui proces verbal de adjudecare la licitaţie, cu persoana fizică/juridică câştigătoare a unor asemenea licitaţii, întrucât contractul de vânzare – cumpărare sus-menţionat nu a fost autentificat prin notariat”.
Alo!!! Stimată doamnă Hărăpescu, bateţi câmpii! În primul rând, nulitatea absolută este IMPRESCRIPTIBILĂ, aşa că n-are nici o importanţă că vânzarea ilegală s-a făcut în urmă cu 13 ani. Apoi, faptul că nu aveţi în organigramă un consilier juridic vă oferă libertatea legală de a angaja ORICE avocat doriţi, aşa cum, de altfel, aţi făcut în cazul litigiului cu familia G, pe care aţi târât-o în instanţă, apelând la serviciile celebrului  avocat şi fost deputat Mihail Boldea, acuzat la un moment dat de spălare de bani, între timp achitat. La vremea aceea ce v-a mânat în luptă?
Mai departe, în aceeaşi adresă, directorul Ana Hărăpescu recunoaşte că a avut toate documentele în mână, dar le-a pasat primăriei:
“Primăria municipiului Brăila reprezentată prin dl. Primar Aurel Gabriel Simionescu, prin adresa nr.19654/15.05.2013 solicita şi primea în aceeaşi zi de la DJC Brăila o serie de copii de pe actele depuse de împuternicitul d-lui Ţâţu M. inclusiv contractul de vânzare – cumpărare sus menţionat. Facem precizarea că, primăria municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean, în calitatea lor de autorităţi publice locale îndriduite legal să-şi exercite dreptul de preempţiune la vânzarea – cumpărarea de monumente istorice, potrivit art.4 alin 8 din Legea 422/2001 au dreptul să iniţieze acţiuni judecătoreşti conforme în legătură cu valabilitatea/validitatea juridică a respectivului contract încheiat între Lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SRL Bacău şi cumpărătorul Ţâţu Mihai”. Aşadar, vedem că sunteţi la curent cu prevederile legale, dar aţi trimis vreo adresă către primărie sau CJ în care să atenţionaţi aceste instituţii că pot acţiona legal pentru recuperarea hrubei? Asta ca să înţelegem cât de interesată aţi fost pentru protejarea patrimoniului Brăilei. Sau cu unii aţi fost mumă, iar cu alţii ciumă?
Inclusiv acest răspuns stupefiant l-am transmis avocaţilor cu care ne-am consultat. “DECI: nulitatea absolută este imprescriptibilă, iar în acest caz cumpărătorul nu este apărat de prezumpţia de bună credinţă deoarece a ştiut situaţia imobilului şi nici d-na Hărăpescu nu poate fi apărată de culpă pentru că, desi a avut actul de vânzare – cumpărare în mâna, nu a făcut nimic…. Mai mult decât atât, direcţia d-nei Hărăpescu este organism de specialitate – cu asta ar trebui să se ocupe – aşa că tăcerea ei şi scuza că nu are un jurist sunt inacceptabile” , ne-au declarat avocaţii.
Cine poate îndrepta situaţia? Este limpede că nu putem avea nicio aşteptare de la Direcţia de Cultură, condusă de Ana Hărăpescu. În schimb, Primăria municipiului, Consiliul Judeţean, Prefectura, dar chiar şi Muzeul Brăilei ar putea înainta acţiune în justiţie atacând actul de vânzare-cumpărare, după care Sierra Quadrant va trebui să reia procedura LEGAL, iar una din instituţiile enumerate îşi poate exercita dreptul de preempţiune, poate deveni cumpărător al hrubei, care ar reveni astfel în patrimoniul Brăilei. Vedeţi că se poate, stimaţi domni? Întrebaţi-vă juriştii şi acţionaţi! Dacă nu, să ştie toţi brăilenii că nu vă pasă de istoria noastră, că nu vă pasă nici cât negru sub unghie de potenţialul turistic al nostru, al tuturor, care ar putea conduce la creşterea economică a Brăilei.