Social Media

Administrație

Afacerea “Hruba”

Timp de citire: 13 minute

• după ce în mai toate campaniile electorale, candidaţii la primărie, dar şi la CJ, s-au bătut cu pumnul în piept că vor reabilita hrubele oraşului, în realitate nimănui nu-i pasă • Direcţia de Cultură, instituţia care are în grijă monumentele istorice, nu se implică în recuperarea uneia dintre cele mai la îndemână hrube, pe motiv că n-are consilier juridic • în fapt, de 13 ani, autorităţile publice au îngropat o poveste urâtă, cusută cu aţă albă, prin care s-au făcut cărţile pentru altcineva • între timp, interesul acelui “altcineva” nu mai este de actualitate, iar hruba a fost abandonată într-o manieră strigătoare la cer • cotidianul nostru devoalează afacerea şi le arată actualilor edili cât de simplu pot readuce un monument istoric în patrimoniul Brăilei, dacă, într-adevăr, sunt de bună credinţă
 
Fosta pulberărie a cetăţii turceşti a Brăilei, una dintre puţinele hrube la care încă mai avem acces, este pur şi simplu abandonată după ce, într-un concurs ciudat de împrejurări, a intrat în posesia unui brăilean care, după ce a cumpărat-o, a emigrat în America. Despre acest caz cotidianul nostru a scris şi în urmă cu câţiva ani, dar şi acum două săptămâni, după ce nişte cetăţeni de bună credinţă, vecini cu monumentul istoric, ne-au sesizat starea deplorabilă în care se află acest imobil, cu un potenţial turistic uriaş  pentru urbea noastră. Toate autorităţile publice au ridicat din umeri pe considerentul că hruba are un proprietar şi asta e, nu se poate face nimic. FALS! În rândurile de mai jos, cotidianul “Obiectiv” demontează argumentele “neputincioşilor” şi le arată calea simplă şi legală prin care fosta pulberărie poate reveni în patrimoniul Brăilei.
Reamintim pe scurt că hruba respectivă, lungă de circa 50 de metri, lată de 7 m şi înaltă de 4,5 m, se număra printre activele fostei întreprinderi de vinificaţie “Vinalcool” SA Brăila, împreună cu o curte de acces în suprafaţă de câteva zeci de metri pătraţi, pe care se aflau o clădire ce adăpostea intrarea în subteran, o magazie şi un birou. La câţiva ani după ce “Vinalcool” a intrat în faliment, lichidatorul “Sierra Quadrant” a vândut către o persoană fizică activul de pe Str. Cetăţii, nr. 43, ce cuprinde curtea de acces, clădirea de birouri, un WC şi o “pivniţă”, care pivniţă era nimeni alta decât fosta pulberărie a cetăţii turceşti. Pentru că aceasta are statut de monument istoric, lichidatorul “Vinalcool” ar fi trebuit să notifice Direcţia pentru Cultură a Judeţului Brăila, Consiliul Judeţean şi Primăria, instituţii care, în ordinea amintită, aveau drept de preempţiune. În mod normal, doar după ce instituţiile amintite ar fi menţionat că nu sunt interesate să achiziţioneze monumentul istoric s-ar fi putut vinde altcuiva. Însă, după cum ne informa, în 2015, Direcţia pentru Cultură, lichidatorul “Sierra Quadrant” nu s-a mai încurcat cu acest amănunt legal, vânzând activul de pe Str. Cetăţii direct unei persoane fizice. Este vorba despre brăileanul Mihai Ţâţu, care nu s-a făcut remarcat cu nimic în mediul de afaceri local.
 
Legături dubioase
Cert este că nici n-a intrat bine în posesia imobilului că acest Mihai Ţâţu a încercat să-l vândă. În acest sens, l-a împuternicit pe un anume Virgil T. să se ocupe de tranzacţie. Întâmplător sau nu, Virgil T. era consilier juridic al lichidatorului “Sierra Quadrant”. În calitate de împuternicit, acesta a notificat Direcţia pentru Cultură Brăila că Mihai Ţâţu doreşte să vândă monumentul istoric de pe Str. Cetăţii, afirmând că vânzarea este liberă de litigii. Direcţia pentru Cultură nu şi-a manifestat intenţia de a cumpăra, însă a notificat mai departe celelalte două instituţii care aveau drept de preempţiune, Consiliul Judeţean şi Primăria. După ce a primit notificarea, Primăria a atras atenţia că există un litigiu referitor la hruba subterană, care era revendicată şi de proprietarul imobilului de pe Str. Cetăţii, nr. 41, Teodor Bolky. Aşadar, în acel moment, atât Direcţia de Cultură, condusă de Ana Hărăpescu, cât şi CJ, dar mai ales primăria lui Aurel Simionescu au aflat de această avere a Brăilei încăpută într-un mod dubios pe mâna unui ins, care cu siguranţă a fost un simplu interpus. Cum altfel s-ar putea explica faptul că taman consilierul juridic al lichidatorului Sierra Quadrant a fost “prietenul” care îl ajuta pe Ţâţu să vândă hruba. Culmea, situaţia încâlcită cu privire la acţiunea de revendicare ce viza şi hruba a fost rezolvată de juriştii primăriei: “Am demonstrat în instanţă că Primăria nu poate retroceda decât imobilele de la suprafaţă, adică terenul şi construcţiile de pe el. Partea de subteran a fost administrată de societatea «Vinalcool», nu de Primăria Brăila”, ne preciza, în urmă cu trei ani,  secretarul Primăriei, Ionuţ Drăgan. Din câte se pare, Teodor Bolky, ai cărui înaintaşi sunt cei care i-ar fi închiriat, de fapt, fostului “Vinalcool”, hruba de pe strada Cetăţii, ar fi vrut să investească în reabilitarea acesteia, pentru a putea fi folosită din nou drept cramă. După ce a pierdut procesul cu Primăria, Bolky ar fi renunţat la planurile sale.
Cel puţin ciudat este faptul că după acest episod, juriştii primăriei s-au oprit. N-au mai făcut nimic pentru anularea actului de vânzare – cumpărare. După cum nici Direcţia de Cultură n-a mai făcut nimic. Mai exact, a depus o plângere pentru fals în declaraţii la adresa lui Ţâţu, care oricum n-ar fi schimbat cu nimic situaţia juridică a imobilului, şi atât.
Toată lumea s-a cramponat pe ideea că asta e, imobilul are deja proprietar şi nu se mai poate face nimic. Aceeaşi atitudine în faţa degradării unui bun inestimabil pentru Brăila am găsit şi în acest an, în urmă fix cu două săptămâni, când am vorbit din nou cu Direcţia de Cultură, care s-a spălat din nou pe mâini, la fel ca şi primăria, prin Marian Dragomir. Ghinion! Imobilul are un alt proprietar, proprietarul e plecat în SUA şi nu se poate face nimic. Interesant este că nimeni, dar absolut nimeni, nu a luat la întrebări lichidatorul Sierra Quadrant în momentul în care a vândut un imobil monument istoric fără a respecta prevederile legale.
 
Care-i adevărul
Noi, în schimb, nu ne-am resemnat cu ideea că singura hrubă la care există acces, vândută în mod ILEGAL către un ins interpus al cine ştie cui, nu mai poate fi recuperată de statul român. Pe noi, la fel ca pe brăileanul Antonio Dima, ne doare sufletul că o asemenea avere este lăsată de izbelişte. Drept urmare, am contactat avocaţi cu experienţă specializaţi în drept penal, civil, administrativ şi comercial pentru a afla dacă, în realitate, chiar nu se mai poate face nimic. Ei bine, aveam să aflăm, cu stupoare, că este atât de simplă calea legală încât te oripilezi de câtă nesimţire a fost la mijloc din partea instituţiilor statului. Aşa am aflat că Legea 422/2001, a monumentelor istorice prevede la art.4, pct 4 că ,,Monumentele istorice aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice de drept privat pot fi vândute numai în condiţiile exercitării dreptului de preempţiune ale statului român, prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru monumentele istorice clasate în grupa A, sau prin serviciile publice deconcentrate ale Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, pentru monumentele istorice clasate în grupa B, ori al unităţilor administrativ-teritoriale, după caz, potrivit prezentei legi, sub sancţiunea nulităţii absolute a vânzării”. La ce se referă Legea 422/2001? Ei bine, se referă la protejarea monumentelor istorice adică exact “obiectul de activitate” al Direcţiei de Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional, instituţie al cărei director este din 2005 Ana Hărăpescu. Pentru cine nu ştie cât de zdrobitoare este nulitatea absolută iată ce prevede art. 1247 noul cod civil:
“(1) Este nul contractul încheiat cu încălcarea unei dispoziţii legale instituite pentru ocrotirea unui interes general.
(2) Nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acţiune sau de excepţie.
Instanţa este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută.
Contractul lovit de nulitate absolută nu este susceptibil de confirmare decât în cazurile prevăzute de lege”.
Mai mult decât atât, surse judiciare bine informate ne-au declarat că recuperarea hrubei se poate face printr-o simplă acţiune în constatare a nulităţii absolute pentru lipsa avizului dreptului de preempţiune introdusă la instanţă, SCUTITĂ DE TAXE, iar ca probe este suficientă o copie după contractul de vânzare – cumpărare între Sierra Quadrant şi Mihai Ţâţu, plus dovada că imobilul figurează în lista monumentelor istorice şi în câteva termene judecata e gata, iar părţile se întorc în situaţia iniţială.
 
Hărăpescu pasează motanul! Jenant!
Pusă în faţa acestor noi informaţii de care conducerea Direcţiei de Cultură n-a pomenit un cuvinţel în prima adresă de răspuns la solicitările ziarului “Obiectiv” , directorul Ana Hărăpescu a revenit cu o nouă adresă nr.1447/23.05.2008. “Cu privire la posibilitate anulării în instanţă a contractului de vânzare – cumpărare al imobilului din mun. Brăila, str. Cetăţii nr 43 încheiat între Sierra Quadrant SRL Bacău ca lichidator judiciar al SC Vinalcool SA Brăila şi cumpărătorul Tâţu Mihai, faţă de care nu există în arhiva instituţiei noastre nicio solicitare de exercitare a dreptului de preempţiune, precizăm faptul că, numai un consilier juridic sau avocat specializat în materie se poate pronunţa asupra acestei posibilităţi juridice, dată fiind şi distanţa mare în timp (13 ani) de la data încheierii contractului de vânzare – cumpărare. DJC nu a avut şi nu are prin organigrama stabilită de ministerul de resort post specific de consilier juridic (în pofida numeroaselor solicitări făcute în acest sens şi nici atribuţii/competenţe în domeniul dreptului comercial şi/sau în domeniul lichidărilor judiciare, referitoare la posibilitatea/dreptul legal al unui lichidator judiciar de a încheia în mod direct un contract de vânzare – cumpărare pe baza unui proces verbal de adjudecare la licitaţie, cu persoana fizică/juridică câştigătoare a unor asemenea licitaţii, întrucât contractul de vânzare – cumpărare sus-menţionat nu a fost autentificat prin notariat”.
Alo!!! Stimată doamnă Hărăpescu, bateţi câmpii! În primul rând, nulitatea absolută este IMPRESCRIPTIBILĂ, aşa că n-are nici o importanţă că vânzarea ilegală s-a făcut în urmă cu 13 ani. Apoi, faptul că nu aveţi în organigramă un consilier juridic vă oferă libertatea legală de a angaja ORICE avocat doriţi, aşa cum, de altfel, aţi făcut în cazul litigiului cu familia G, pe care aţi târât-o în instanţă, apelând la serviciile celebrului  avocat şi fost deputat Mihail Boldea, acuzat la un moment dat de spălare de bani, între timp achitat. La vremea aceea ce v-a mânat în luptă?
Mai departe, în aceeaşi adresă, directorul Ana Hărăpescu recunoaşte că a avut toate documentele în mână, dar le-a pasat primăriei:
“Primăria municipiului Brăila reprezentată prin dl. Primar Aurel Gabriel Simionescu, prin adresa nr.19654/15.05.2013 solicita şi primea în aceeaşi zi de la DJC Brăila o serie de copii de pe actele depuse de împuternicitul d-lui Ţâţu M. inclusiv contractul de vânzare – cumpărare sus menţionat. Facem precizarea că, primăria municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean, în calitatea lor de autorităţi publice locale îndriduite legal să-şi exercite dreptul de preempţiune la vânzarea – cumpărarea de monumente istorice, potrivit art.4 alin 8 din Legea 422/2001 au dreptul să iniţieze acţiuni judecătoreşti conforme în legătură cu valabilitatea/validitatea juridică a respectivului contract încheiat între Lichidatorul judiciar Sierra Quadrant SRL Bacău şi cumpărătorul Ţâţu Mihai”. Aşadar, vedem că sunteţi la curent cu prevederile legale, dar aţi trimis vreo adresă către primărie sau CJ în care să atenţionaţi aceste instituţii că pot acţiona legal pentru recuperarea hrubei? Asta ca să înţelegem cât de interesată aţi fost pentru protejarea patrimoniului Brăilei. Sau cu unii aţi fost mumă, iar cu alţii ciumă?
Inclusiv acest răspuns stupefiant l-am transmis avocaţilor cu care ne-am consultat. “DECI: nulitatea absolută este imprescriptibilă, iar în acest caz cumpărătorul nu este apărat de prezumpţia de bună credinţă deoarece a ştiut situaţia imobilului şi nici d-na Hărăpescu nu poate fi apărată de culpă pentru că, desi a avut actul de vânzare – cumpărare în mâna, nu a făcut nimic…. Mai mult decât atât, direcţia d-nei Hărăpescu este organism de specialitate – cu asta ar trebui să se ocupe – aşa că tăcerea ei şi scuza că nu are un jurist sunt inacceptabile” , ne-au declarat avocaţii.
Cine poate îndrepta situaţia? Este limpede că nu putem avea nicio aşteptare de la Direcţia de Cultură, condusă de Ana Hărăpescu. În schimb, Primăria municipiului, Consiliul Judeţean, Prefectura, dar chiar şi Muzeul Brăilei ar putea înainta acţiune în justiţie atacând actul de vânzare-cumpărare, după care Sierra Quadrant va trebui să reia procedura LEGAL, iar una din instituţiile enumerate îşi poate exercita dreptul de preempţiune, poate deveni cumpărător al hrubei, care ar reveni astfel în patrimoniul Brăilei. Vedeţi că se poate, stimaţi domni? Întrebaţi-vă juriştii şi acţionaţi! Dacă nu, să ştie toţi brăilenii că nu vă pasă de istoria noastră, că nu vă pasă nici cât negru sub unghie de potenţialul turistic al nostru, al tuturor, care ar putea conduce la creşterea economică a Brăilei.
 

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧