Social Media

Local

Administrator de bloc, recidivist în fraudarea asociaţiilor

Timp de citire: 4 minute

• fostul administrator al Asociaţiei de Proprietari nr. 260 Brăila, Răducan Grigore, a fost trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată • Grigore a mai fost condamnat, în anul 2015, pentru furturi de zeci de mii de lei comise şi la AP 359 de pe Calea Galaţi
 
În vârstă de 61 de ani, Răducan Grigore, fost administrator de bloc, în prezent stabilit fără forme legale în comuna Movila Miresii, a fost cercetat şi trimis în judecată pentru delapidare în formă continuată, infracţiune comisă în dauna Asociaţiei de Proprietari nr. 260 Brăila (blocul ICSIM de pe strada Eroilor). Grigore a mai fost trimis în judecată şi condamnat la 1 an şi 6 luni de închisoare (în anul 2015) pentru fapte similare comise la AP nr. 359 (blocul 18 de pe Calea Galaţi), prejudiciul fiind estimat la câteva zeci de mii de lei. De altfel, paguba reală pricinuită la A.P. 359 se apropia de un miliard de lei vechi. Locatarii AP 260 Brăila au sesizat poliţia în momentul în care le-a fost sistată alimentarea cu apă potabilă, din pricina datoriilor.
Plângerea penală îndreptată împotriva administratorului Răducan Grigore a fost înregistrată în evidenţele Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila la data de 20 martie 2015.
 
A furat cu două mâini, dar e sărac lipit pământului
Grigore a preluat frâiele Asociaţiei de Proprietari nr. 260 Brăila (blocul ICSIM, strada Eroilor) în anul 1998. Potrivit anchetatorilor, încă din anul 2013, CUP Dunărea a sesizat AP 260 pentru neplata debitelor, iar acest fapt a stârnit suspiciunea locatarilor în legătură cu modul de administrare a asociaţiei (în condiţiile în care existau puţini locatari rău-platnici, iar sumele datorate de aceştia nu erau mari). Procurorul de caz precizează:
“În cursul anului 2014, CUP Dunărea a continuat să someze asociaţia pentru plata debitelor, acţiune întreprinsă şi de furnizorul SC ECO SA, culminând cu sistarea furnizării de apă potabilă, la începutul anului 2015, context în care locatarii au convocat o şedinţă generală extraordinară şi au decis, la data de 10 martie 2015, demiterea administratorului Grigore Răducan. În primă fază, locatarii au apelat la serviciile unui expert contabil pentru a le întocmi o constatare contabilă extrajudiciară având ca obiect modul de gestionare a asociaţiei de către Grigore Răducan, iar printr-o notă de constatare, expertul contabil a concluzionat că, la data de 31 decembrie 2014, AP nr. 260 Brăila avea o lipsă în gestiune de 37.785,16 lei”.
Răducan Grigore a îndeplinit şi funcţiile de contabil şi casier la AP 260 Brăila, iar funcţia de preşedinte a rămas neocupată. De altfel, pe listele de plată şi de calcul a întreţinerii nu a fost identificată decât semnătura inculpatului Răducan Grigore. Culmea, raportul de expertiză contabilă întocmit pe parcursul anchetei relevă faptul că, la AP 260, soldul era pozitiv, adică încasările erau mai mari decât plăţile. Administratorul ar fi putut să onoreze măcar în parte plăţile către furnizori şi să evite, astfel, sistarea furnizării apei potabile sau a colectării gunoiului (deşeurilor menajere).
De la data de 10 martie 2015, administrarea asociaţiei de la blocul ICSIM a fost preluată de Ionuţ Lupu, administratorul AP nr 359 Brăila (blocul 18 de pe Calea Galaţi). Răducan Grigore a fost administrator şi la AP 359 şi a fraudat-o şi pe aceasta cu zeci de mii de lei. Potrivit anchetatorilor, Grigore a recunoscut că a băgat mâna în banii locatarilor de la blocul ICSIM, însă nu a putut preciza cât anume a furat. Fostul administrator nu a catadicsit să întocmească registrul de casă al AP 260 – oglinda financiară a asociaţiei de proprietari – tocmai pentru a-şi putea înbsuşi bani din încasări. Cu toate că paguba oficială estimată este de 24.727,68 lei, Asociaţia de Proprietari nr 260 Brăila solicită plata unor despăgubiri de aproape 39.000 lei. Mai trebuie precizat faptul că oamenii legii nu au luat măsuri asigurătorii în cazul administratorului necinstit (nu a fost pus sechestru pe bunuri) pentru că nu au fost identificate bunuri mobile, imobile sau sume de bani care să-i aparţină şi să facă obiectul sechestrului asigurător.
Dosarul “Grigore Răducan” a fost trimis instanţei de judecată. 

Local

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Publicat

în

O eroare de soft a pus în funcțiune sistemele de alarmare din localitățile brăilene de pe malul Siretului. ISU precizează că nu e niciun pericol

Un mesaj care ar fi trebuit să fie transmis doar în localitățile aflate în proximitatea Barajului Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț, s-a auzit și în difuzoarele de mare putere ale sistemelor de alarmare montate de-a lungul râului Siret, în județul Brăila.

Mesajul avertiza despre o creștere a nivelului râului ca urmare a unei deversări controlate efectuate la barajul de lângă Piatra Neamț.

Astfel, locuitorii unor așezări brăilene precum Cotu Lung sau Vădeni, unde sunt montate sisteme de înștiințare-alarmare au putut auzi mesajul și s-au gândit că proprietățile lor ar putea fi în pericol.

Ca urmare, mulți au sunat la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brăila, pentru a cere lămuriri. ISU a transmis un comunicat de presă prin care a informat că nu există niciun motiv de alarmare, mesajul de la sistemul de alarmare fiind destinat doar localităților din apropierea barajului, transmiterea sa și în localitățile de pe malul Siretului din județul Brăila fiind cauzată de o eroare de soft apărută în sistem.

”Astăzi, 07 noiembrie 2026, în jurul orei 16.00, din cauza unei erori de soft, în sistemul de înștiințare-alarmare la inundații pe râul Siret, care funcționează și pe raza județului Brăila, a fost transmis un mesaj către populație privind deversarea controlată din Barajul Reconstrucția de pe râul Bistrița, acumularea Piatra Neamț. Mesajul nu era destinat localităților brăilene, care nu vor fi afectate de actuala situație. Atunci când va fi necesar, autoritățile locale și populația din localitățile județului Brăila, aflate în albia majoră a râului Siret, vor fi anunțate în timp operativ despre astfel de deversări controlate, astfel încît să poată lua măsuri de autoprotecție”, a transmis ISU Brăila.

Citește articolul complet

Local

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Publicat

în

Fost șef al IPJ Brăila, cu multă experiență în prafuri, numitul Chivu Cătălin a găsit făină în loc de cocaină!

Azi dimineață, numitul Chivu Cătălin a făcut un filmuleț cu o ”mare” descoperire pe Faleză: niște pungi cu ”praf” alb aruncate într-un coș de gunoi.

Fost șef al IPJ Brăila care a avut de-a face în viața lui profesională cu ceea ce se cheamă prafuri de mare risc, Chivu a considerat că trebuie să anunțe poliția ca să cerceteze ”enormitatea” întâmplată la Brăila, pe Faleza Dunării.

”Ia uitați ce este aici! Eu în clipa asta sun la poliție”, a zis polițistul pensionar ca și când ar fi descoperit niște kilograme de cocaină care ar valora, vă dați seama, o sumă uriașă.

Atât de uriașă încât nici un copil care s-a mai uitat pe la filme polițiste nu ar fi crezut că a fost aruncată la gunoi. Sigur, numitul Chivu nu a ratat ocazia să critice poliția că se mișcă greu, dar că el îi așteaptă pe cei de la Crimă organizată.

Zis și făcut! S-a mobilizat DIICOT-ul, s-au luat probe, s-au trimis la Constanța, așadar s-au consumat resurse din banii contribuabililor ca să i se dovedească numitului Chivu că la mijloc era doar făină.

De fapt, niște puști au făcut o farsă, iar deșteptul polițist pensionar, care a fost anunțat ”de cineva”, a intervenit prompt. Și-o fi pus întrebarea că poate cineva și-a bătut joc de el?

Până una alta, el a dat-o mai departe și-a aruncat-o în cârca DIICOT că poate polițiștii de la Crimă Organizată nu erau suficient de ocupați.

Cu asta se ocupă numitul Chivu Cătălin când nu merge în pelerinaje cu pensionarii de la Asociația ”Ana Aslan” sau când nu controlează activitatea spitalului din Făurei ca membru în Consiliul de Administrație din partea PNL. E ocupat, ce mai!

Poziția oficială a polițiștilor de la Crimă Organizată: făină alimentară

”Având în vedere sesizarea prin apel 112 a polițiștilor și informațiile apărute în spațiul public (postarea lui Chivu – n.n) cu privire la prezența unei substanțe susceptibilă de a avea efect psihoactiv, polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate au efectuat cercetări cu privire la împrejurările în care a fost depozitată substanța pulverulentă de culoare albă, astfel că a fost identificat un tânăr care ar fi aruncat substanța respectivă în spațiul de depozitare pentru deșeuri, fără a urmări provocarea unei stări de panică în rândul populației sau generarea unor suspiciuni cu privire la natura acesteia, afirmând că este făină alimentară.

Totodată, în urma analizelor de laborator a rezultat că respectiva substanță nu face parte din categoria substanțelor stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri cu modificările și completările ulterioare și nici alte substanțe psihoactive”.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧