Administrație
Administraţia Dragomir. Rezervare online a locurilor de parcare
• primarul Marian Dragomir a susţinut, ieri, o conferinţă de presă pentru a anunţa că aplicaţia prin care se pot rezerva, plăti şi contracta parcările de reşedinţă, online, va deveni disponibilă odată cu deschiderea noului an fiscal • edilul-şef a estimat că acest lucru s-ar putea întâmpla până pe 10 ianuarie • aplicaţia va putea fi accesată direct de pe site-ul Primăriei Brăila • cei care vor plăti locurile pentru următorii cinci ani, vor scăpa de eventuale majorări de preţuri ulterioare
Primăria Brăila a mai făcut un pas la capitolul modernizare. Edilul-şef Marian Dragomir a susţinut, ieri, o conferinţă de presă, alături de viceprimarii Doiniţa Ciocan, Alexandru Jantea, dar şi de reprezentanţii societăţii Fida Solutions (care au lucrat la aplicaţia GIS a municipalităţii), pentru a prezenta stadiul platformei prin care se vor putea rezerva, plăti şi contracta locurile de parcare de reşedinţă, online. Potrivit lui Dragomir, aplicaţia GIS care poate fi accesată de pe site-ul Primăriei, la butonul de “smart city”, este deja funcţională, însă nu a putut fi deschisă publicului în privinţa rezervărilor, până la începerea noului an fiscal. De la acea dată (care nu a fost anunţată deocamdată, însă potrivit primarului ar putea fi până pe 10 ianuarie), cei interesaţi vor putea să îşi rezerve locuri de parcare şi să le plătească online, fără a se mai deplasa la ghişeele SUPAGL Brăila. Trebuie subliniat totuşi că brăilenii pot opta de asemenea şi pentru parcurgerea paşilor clasici atunci când vor dori să închirieze un loc de parcare şi să apeleze în continuare la serviciile angajaţilor de la SUPAGL, deplasându-se la sediu.
“Am considerat că trebuie să inovăm acest domeniu de activitate şi să realizăm rezervarea, plata şi contractarea parcărilor de domiciliu, de acasă, fără ca cineva să mai fie nevoit să se deplaseze la Primăria Municipiului Brăila pentru acest lucru. În paralel, pentru cei care nu stăpânesc această modalitate nouă de rezervare şi nu sunt foarte familiarizaţi cu tehnica, aceştia pot veni în continuare la sediul SUPAGL pentru a-şi rezolva clasic locul de parcare. Programul este funcţional în momentul de faţă, dar având în vedere că suntem legaţi de deschiderea noului an fiscal 2020, el va deveni efectiv operaţional pentru populaţie abia atunci. Deci, odată cu deschiderea anului fiscal. Lucru pe care nu îl putem anunţa de acum, deoarece depinde de Trezorerie, nu de noi. Dar estimăm că până pe 10 ianuarie, cetăţenii vor putea să rezerve parcările online. Un element primordial este că aceia care au deja parcări şi contracte în momentul de faţă, au un drept de preemţiune în ceea ce înseamnă rezervarea, până pe 31 ianuarie. Dar din momentul în care îşi exercită dreptul de preemţiune au un termen de aproximativ 7 zile în care pot să facă plata, deci de la validare. Acest lucru se poate întâmpla şi mai devreme de 31 ianuarie, dacă dânşii depun cererea anticipat”, a declarat Dragomir încântat, rugând totdată brăilenii să analizeze aplicaţia şi să transmită eventuale neconcordanţe sau probleme tehnice, chiar şi până la activarea posibilităţii de a rezerva şi plăti efectiv locurile de parcare.
Cum funcţionează platforma
Este vorba despre aplicaţia GIS disponibilă pe site-ul Primăriei Brăila, realizată de societatea Fida Solutions. Potrivit lui Iulian Furnea, directorul general al companiei, aplicaţia este una extrem de simplă iar rezervarea locurilor de parcare va fi la îndemâna oricărui utilizator în doar câţiva paşi. Pe scurt, odată căutată o adresă de domiciliu şi găsite locurile de parcare, acestea pot fi de mai multe culori: verde, dacă locul este liber; roşu, dacă locul este rezervat; gri dacă este în curs de rezervare şi albastru pentru persoanele cu dizabilităţi. Odată accesate, fiecare dintre aceste locuri de parcare oferă informaţii despre perioada rezervării, numărul de înmatriculare al maşinii şi nu numai.
“Aplicaţia integrează aplicaţiile existente deja în Primăria Brăila din perspectiva tehnică şi a hărţilor pe care le deserveşte. Am digitizat, credem noi, toate locurile de parcare de reşedinţă pe care Municipiul le are la dispoziţie acum. Sunt 10.221 astfel de locuri. Iar locurile sunt amplasate în mod real în aplicaţie, exact acolo unde le este locul pe hartă. Am preluat contractele existente. Sunt peste 5.800. O să vedeţi câteva coduri de culori pe hartă. Cele cu roşu înseamnă că sunt deja rezervate şi că au un contract valid pe ele”, a declarat Furnea.
Potrivit reprezentanţilor firmei care a realizat aplicaţia, cei care rezervă locul online îşi dau automat şi adresa de e-mail prin intermediul căreia vor fi notificaţi în momentul în care perioada rezervării expiră în următoarele 30 de zile. Dacă decid să prelungească închirierea, trebuie să îşi introducă din nou datele solicitate şi să facă plata în 7 zile de la data validării cererii de către SUPAGL. În cazul în care nu fac acest lucru, în a opta zi, locul devine disponibil altor doritori. Tot prin e-mail utilizatorii vor fi informaţi şi în cazul în care le expiră ITP-ul maşinii. De asemenea, se poate opta pentru rezervarea unui loc de parcare de la 1 an până la 5 ani de zile, iar aceasta este valabilă din data în care s-a efectuat plata. În timpul rezervării, nimeni altcineva nu poate accesa locul de parcare respectiv pentru a încerca să îl închirieze.
Şi persoanele cu dizabilităţi au posibilitatea de a rezerva locurile care le sunt destinate în parcările din zonele blocurilor, însă acestea trebuie să adauge la documentaţia depusă şi acte doveditoare handicapului pe care îl au.
Primarul Marian Dragomir a ţinut să precizeze că aceia care vor alege să rezerve şi să plătească anticipat pentru locurile de parcare pe viitorii cinci ani, vor fi scutiţi de eventuale majorări tarifare pentru întreaga perioadă. Tot acesta a afirmat că în prezent chiria pentru un loc de parcare costă 192 lei, însă din 2020, va avea loc o actualizare cu indicele de inflaţie, astfel că se va ajunge la 200 lei pe an.
Cei interesați pot accesa aplicația dând click pe următorul link: https://parcaribraila.gisapp.ro/index
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















