Social Media

Administrație

Administrația Dragomir. Proiecte de milioane, în al doilea mandat

Timp de citire: 9 minute

* se prefigurează una dintre cele mai mari investiții din ultimii ani, după ce Primăria Brăilei a accesat fonduri nerambursabile pentru șase proiecte de anvergură * este vorba de modernizarea transportului electric pe B-dul Independenței, Monument – Radu Negru, Calea Galați și Șoseaua Baldovinești, plus achiziția a 11 autobuze electrice și a 10 tramvaie noi * din luna aprilie a anului viitor, liniile de tramvai vor fi modernizate și vor fi amenajate sute de locuri de parcare noi * de asemenea, vor fi amenajate piste de biciclete, zeci de mii de spații verzi și vor fi plantați peste 500 de arbori * pe Baldovinești, vor circula autobuze electrice, în loc de tramvaie
 
Transportul public de călători și, odată cu el, mari artere de circulație din municipiu, inclusiv B-dul Independenței, vor căpăta o nouă înfățișare, după ce Brăila a accesat fonduri europene nerambursabile de 71.769.545 euro.
Este vorba de POR 2014-2020, Axa prioritară 4: „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”. Suma reprezintă 232,35% supliment de finanțare față de alocarea inițială, de 30.900.879 euro. În cadrul acestei axe de finanțare, Primăria Brăila a încheiat nu mai puțin de șase contracte de finanțare pentru tot atâtea proiecte de anvergură care vizează, practic, „schimbarea la față a orașului”. Asta pentru că, odată cu liniile de tramvai și stațiile de transport în comun, vor fi amenajate piste pentru bicicliști, carosabil nou, zeci de mii de metri pătrați de spațiu verde și sute de locuri de parcare noi. Concret, cele șase mari proiecte, care vor aduce la Brăila peste 70 de milioane de euro – bani europeni – vizează: modernizarea transportului electric pe B-dul Independenței, zona Parc Monument – Radu Negru, Calea Galați, Șos. Baldovinești, achiziția a 11 autobuze electrice, 11 stații lente de încărcare și trei stații rapide de încărcare, precum și a 10 tramvaie nou-nouțe. Dacă pentru primele patru proiecte, ce vizează modernizarea transportului electric, derularea procedurilor de achiziție se realizează în totalitate de către Primăria Brăila, la ultimele responsabilitatea cade în sarcina Ministerului Dezvoltării, atât pentru Brăila, cât și pentru toate celelalte municipii reședință de județ care au aplicat pentru proiecte similare, precizează Primăria Brăila.
 
Pistă de biciclete și 500 de locuri de parcare noi pe B-dul Independenței
Primul și cel mai ambițios proiect ce urmează a fi derulat este cel care vizează modernizarea transportului electric pe B-dul Independenței. Bugetul alocat lucrărilor este de 15,5 milioane de euro, din care peste 900.000 de euro (2%, inclusiv cheltuielile neeligibile) cofinanțarea Primăriei Brăila. Investiția se află în stadiu avansat: Primăria Brăila a semnat, pe data de 29 octombrie a.c., contractul de proiectare și execuție lucrări cu Asocierea SC Peiesi SRL Iași – SC Trancrad SRL, care a câștigat licitația publică. Termenul de execuție al proiectului tehnic este de 5 luni, iar cel de execuție a lucrărilor este de 31 de luni.
Pe 2 noiembrie 2020, a fost dat ordinul de începere a contractului de proiectare și execuție lucrări, astfel că, în primăvară, B-dul Independenței se va transforma într-un imens șantier. Inutil să mai spunem că investiția este o adevărată binecuvântare pentru brăilenii de pe Bulevard, dat fiind faptul că avariile la linia de tramvai, uzată și cârpită de N ori, se țineau lanț. Potrivit viceprimarului Doinița Ciocan, lucrările se vor executa între Calea Călărașilor și Calea Galați.
Ambițiosul proiect vizează, printre altele, reabilitarea căii de rulare a tramvaiului pe o lungime de aproape 2 km, pe ambele sensuri (în total, 3,74 km) inclusiv firul de contact și înlocuirea a 150 de stâlpi de susținere, reabilitarea și modernizarea a 4 km de carosabil, modernizarea trotuarelor și aleilor pietonale pe o suprafață de peste 40.000 de mp (!). Ca o noutate, vor fi amenajate piste pentru bicicliști pe o distanță de peste 4 km și va fi realizată amenajarea peisagistică a 32.000 mp de spațiu verde, inclusiv realizarea unui sistem de irigații automatizat pe B-dul Independenței – locul de relaxare și promenadă al brăilenilor. Tot ca o noutate, va fi amenajată o nouă fântână arteziană pe Bulevard, în formă de corabie, pe tronsonul Călărașilor – Școlilor, și vor fi create 619 locuri de parcare, din care 464 nou-înființate. Nu în ultimul rând, vor fi modernizate șapte stații de transport în comun, cu amplasarea de copertine și automate de vânzare a biletelor. „Execuția acestor lucrări se va realiza funcție de propunerea tehnică a executantului, în mod etapizat, asigurând, în același timp, continuitatea circulației pe acest bulevard”, ne-a precizat sursa citată.
 
Linii noi de tramvai în Monument – Radu Negru, 11.000 mp de gazon și aproape 360 de arbori
Nu mai puțin ambițios, proiectul de modernizare a transportului electric în zona Monument – Radu Negru, inclusiv a Străzii Grigore Alexandrescu (cu un buget total de circa 13 milioane de euro, din care cofinanțarea Primăriei Brăila este de 280.000 de euro) se află în procedura de licitație publică. Proiectul vizează, printre altele, modernizarea a 6,7 km de cale de rulare tramvai, inclusiv „buclele” de întoarcere din Parcul Monument și de la Depou (respectiv înlocuirea liniei de contact și a 120 de stâlpi de susținere), modernizarea a peste 2 km de carosabil și crearea de piste pentru bicicliști, reamenajarea spațiului verde adiacent, prin plantarea a 358 de arbori (în compensarea celor 20 afectați de lucrări) și amenajarea a peste 11.000 mp de gazon. Proiectul mai prevede, de asemenea, achiziționarea a două tramvaie de capacitate medie și realizarea unui sistem video de supraveghere pe Strada Gr. Alexandrescu, respectiv montarea de camere video la intersecțiile cu Șos. Națională Veche, Negoiului, Milcov, Sebeșului, Gh. K. Constantinescu, Castanului și Șos. de Centură. Și încă o noutate:
„Dacă, în prezent, sensurile de mers nu comunică decât în Șos. Buzăului și Str. Chișinău, reabilitarea Străzii Gr. Alexandrescu va aduce un plus de mobilitate între două cartiere importante – Radu Negru și Viziru – prin lucrările care vizează coborârea căii de rulare a tramvaiului la nivelul carosabilului și realizarea traversărilor cu autoturismul peste linia de tramvai, la toate intersecțiile. Un alt element de noutate este instituirea de sensuri unice de o parte și de alta a liniei de tramvai (la fel ca pe B-dul Independenței)”, ne-a precizat viceprimarul Brăilei, Doinița Ciocan.
Nu în ultimul rând, se are în vedere modernizarea sistemului e-ticketing actual al SC Braicar SA. Se va înființa un Centru de control și monitorizare a serviciului de transport local de călători (la sediul STPLCAP  Brăila), achiziționarea a șase automate noi de vânzare a biletelor și de reîncărcare a cardurilor de călătorie, racordate la respectivul centru. Sistemul va permite o evidență a numărului de călători și a numărului de bilete/carduri de călătorie emise, extinzându-se, astfel, sistemul actual al operatorului unic de transport public de călători.
Lucrările în zona Monument – Radu Negru ar trebui să fie finalizate în 12 luni.
 
Modernizări pe Calea Galați și autobuze electrice pe Șoseaua Baldovinești
Următoarele două proiecte de modernizare a transportului electric la Brăila vizează Calea Galați (sectorul dintre B-dul Independenței și B-dul Dorobanți) și Șoseaua Baldovinești pe o lungime de 2 km. Inutil să mai amintim problemele care s-au ivit, în ultima vreme, la liniile de tramvai de pe Calea Galați, colț cu Independenței, astfel că investiția este mai mult decât binevenită. Dacă pentru modernizarea Căii Galați există un buget total de 3,6 milioane de euro, din care circa 120.000 de euro cofinanțarea municipalității, pentru modernizarea Șos. Baldovinești sunt alocate fonduri de 13,5 milioane de euro, din care cofinanțarea Primăriei Brăila este de aproape 500.000 de euro.
Primul proiect, care vizează Calea Galați, se află tot în procedură de licitație publică. În cazul celui de-al doilea proiect, contractul de finanțare a fost semnat pe 12 mai ac., iar achiziția pentru realizarea Proiectului tehnic și a execuției lucrărilor se află în validare la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), în vederea publicării.
Lucrările pe Calea Galați vor dura 12 luni și vor viza reabilitarea căii de rulare, a firului de contact și a carosabilului/trotuarelor, înlocuirea rețelelor de apă și canalizare, înființarea a 44 de locuri de parcare noi și reabilitarea a peste 3.000 mp de spațiu verde. Vor fi modernizate, de asemenea, patru stații de transport în comun (dotate cu automate de bilete), va fi modernizat sistemul de semaforizare și vor fi montate camere de supraveghere.
Nu în ultimul rând, proiectul de modernizare a transportului electric pe Șos. Baldovinești (execuția lucrărilor: 18 luni) va viza înlocuirea liniei de tramvai pe o distanță de 2 km cu bandă dedicată autobuzelor electrice ^ modernizarea carosabilului, modernizarea a peste 10.000 mp de trotuar, reabilitarea a 14.500 mp de spațiu verde (pe care se vor planta 150 de arbori), înlocuirea rețelei de apă și canalizare pe 3.665 ml, respectiv 4.048 ml, amenajarea a opt stații noi cu peron și copertină, achiziția a șase autobuze electrice dotate cu 12 validatoare pentru tichete de călătorie și carduri, amenajarea în Depoul Radu Negru a șase stații de încărcare lentă și a unei stații pentru încărcare rapidă a autobuzelor electrice, reabilitarea pasajului auto peste linia de cale ferată (12.500 mp) și înființarea a 45 de noi locuri de parcare.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧