Administrație
Administraţia Dragomir dă startul: Îndreptarul parcărilor
• consilierii municipali au aprobat, recent, o formă nouă a regulamentului în baza căruia sunt utilizate şi închiriate parcările din oraş • schimbările au intervenit, în mare parte, după modernizarea parcărilor de reşedinţă din mai multe zone din Brăila, dar şi după implementarea unei aplicaţii prin care brăilenii să îşi poată rezerva şi plăti online locurile unde să îşi ţină maşinile • printre noutăţi se numără şi faptul că parcările cu plată din municipiu vor putea fi închiriate pe un an, pe modelul celor de reşedinţă, dar asta doar în intervalul 17:00 – 08:00 • subiectul a stârnit discuţii în cadrul şedinţei CLM Brăila din decembrie 2019
Noi reguli privind parcările din Brăila, aprobate de consilierii municipali. După renovarea şi modernizarea mai multor parcări din diverse zone ale oraşului, dar în special după punerea la punct a unei aplicaţii prin care brăilenii să îşi poată rezerva şi plăti din faţa calculatorului locurile unde îşi ţin maşinile, membrii CLM Brăila au hotărât că se impunea şi modificarea regulamentului în baza căruia funcţionează şi este administrat sistemul parcărilor din municipiu. Iar acest lucru s-a întâmplat în cadrul ultimei şedinţe ordinare a mini-Parlamentului local, în decembrie 2019.
În linii mari, au fost introduse noi reguli legate de modul în care se pot rezerva, închiria şi plăti parcările de reşedinţă, dar şi alte chestiuni care nu fuseseră bifate în forma iniţială a regulamentului ce fusese creionat iniţial în luna februarie a lui 2019. Regulamentul parcărilor are în prezent 173 de articole, este cuprins în 28 de pagini şi poate fi consultat integral pe site-ul Primăriei Brăila.
Dacă v-aţi întrebat vreodată câte parcări are Municipiul Brăila, ei bine, aşa cum se arată în anexele ataşate regulamentului aprobat de consilieri, în oraşul nostru există 10.221 de locuri de parcare de reşedinţă, amenajate sau în curs de amenajare în toate zonele. Se mai adaugă încă 297 de locuri de parcare, dar acestea sunt în categoria celor publice cu plată. Mai exact 29 la Bulevardul Al. I. Cuza – Magazinul Winmark; 41 la Piaţa Cocordia; 31 la Piaţa Mare cu str. 1 Decembrie; 53 la Tribunalul Brăila; 32 la oficiul telefonic Viziru III; 9 la Hotel Tineret; 18 la Cinema Central; 4 la Hotel Sport; 6 la Cofetăria Select (fosta terasă Dreams); şi 74 în Piaţa Traian.
Cu ce vine nou regulamentul parcărilor din Brăila
În raportul proiectului de hotărâre se precizează că s-a impus modificarea şi completarea regulamentului de organizare şi funcţionare a sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiul Brăila plecând de la o serie de considerente. Printre cele mai importante se numără asigurarea unei transparenţe a solicitărilor cetăţenilor pentru ocuparea locurilor în parcările de reşedinţă prin implementarea aplicaţiei informatice. Un alt considerent a fost numărul tot mai mare de proprietari de autoturisme care vor un loc de parcare. De asemenea, solicitări din partea populaţiei privind rezervarea spaţiilor pe o perioadă mai mare de un an; dorinţa de a se putea vizualiza în timp real locurile libere din parcările de reşedinţă şi rezervarea acestora fără deplasarea la sediul Serviciul de Utilitate Publică Administrare şi Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila, dar şi din dorinţa de a elimina timpii de aşteptare pentru rezervarea şi plata unui loc de parcare.
Astfel, pe lângă reformulări ale regulamentului iniţial unde a fost nevoie de diferite adaptări, cele mai importante schimbări se referă la noi reguli privind modul de rezervare al parcărilor.
În prezent, pentru a putea dobândi dreptul de utilizare asupra unui loc într-o parcare de reşedinţă, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: “Să solicite prin intermediul programului online rezervarea locurilor de parcare postate pe site-ul Municipiului Brăila şi al SUPAGL. În cazul în care solicitantul se prezintă la sediul SUPAGL Brăila va avea asupra sa documentul care atestă domiciliul (B.I. / C.I. sau copie xerox după actul de proprietate al imobilului), sau după caz, viza asociaţiei de proprietari în cazul în care nu are domiciliul stabil sau flotant în locaţia respectivă” şi alte documente precizate în regulament. Tot ca o noutate, solicitanţii trebuie să facă dovada dreptului de proprietate sau de folosinţă asupra autovehiculelor funcţionale ale căror masă nu trebuie să depăşească 3,5 tone cu revizia tehnică de actualitate.
O altă regulă nouă prevede că marcajul se realizează în cel mult 30 de zile de la efectuarea plăţii, cu excepţia perioadei de la 15 noiembrie la 15 martie, când acestea vor fi executate în funcţie de condiţiile meteorologice. De asemenea, că odată cu plata locurilor de parcare SUPAGL Brăila va personaliza parcarea rezervată prin marcarea numărului de înmatriculare cu vopsea albă.
Foarte important este faptul că a fost prelungită perioada pentru care se pot rezerva locurile de parcare. Odată cu aprobarea formei noi a regulamentului, dreptul de utilizare a locului de parcare de către solicitant este pentru “perioada pe care a fost achitat tariful de parcare (1, 2, 3, 4, 5 ani)” cu obligaţia acestuia de a actualiza documentele justificative, aşa cum se subliniază în Art. 94 al regulamentului.
Tot acolo se mai arată printre altele că: “(2) Rezervarea unui loc în parcările de reşedinţă se poate face numai prin intemediul aplicaţiei informatice pentru rezervarea şi plata pe internet a parcărilor de reşedinţă; (3) Obligaţia şi responsabilitatea de a solicita ocuparea locului de parcare revine în exclusivitate solicitantului; în cazul în care solicitarea este făcută de altă persoană decât titularul, acesta va prezenta la ghişeu delegaţie scrisă şi semnată de titular. (4) Începând cu data de 01.01.2020 rezervarea unui loc de parcare poate fi, funcţie de opţiunea solicitantului, de la 1 la 5 ani, locurile de parcare urmând a fi rezervate în ordinea solicitării exprimate prin intermediul platformei online. (5) Prin excepţie, pentru parcările aflate în amenajare, locurile de parcare vor fi atribuite la sediul SUPAGL Brăila, se va face numai în prezenţa solicitanţilor, în următoarea ordine de prioritate: a) persoanele cu handicap; b) deţinătorii de abonament parcare, atunci când în zona respectivă s-au efectuat lucrări de resistematizare ce au implicat reamplasarea unor locuri deţinute cu contract anterior, respectiv celor care deţin abonament pentru zona respectivă sau în imediata apropiere, şi care solicită o mutare de amplasament a unui loc de parcare deţinut anterior; c) persoane care au deţinut garaje şi acestea au fost sau vor fi demolate, cu condiţia să aibă domiciliul în zona respectivă; d) persoane fizice, în ordinea solicitării – departajare dată exclusiv de ordinea cronologică a datei de depunere a cererii tip la sediul SUPAGL Brăila; e) persoanele juridice”.
Mai trebuie reţinut şi că posesorii contractelor de abonament valabile până la 31.12.2019 au dreptul de a rezerva locul de parcare şi obligaţia de a achita tariful de parcare doar până la finele acestei luni. Neachitarea integrală a tarifului duce la pierderea dreptului de ocupare a locului de parcare pe perioada solicitată. Renunţarea la locul de parcare înainte de exprimarea perioadei pentru care a fost achitat tariful atrage după sine restituirea sumelor achitate.
Atenţie mare pentru cei care au rezervat locuri de parcare, deoarece utilizarea acestuia încetează cu prima zi după exprimarea datei pentru care s-a făcut plata tarifului de parcare.
Trebuie punctat şi că în regulamentul modificat se specifică extrem de clar că este interzisă desfăşurarea de activităţi comerciale sau alt gen de activităţi în spaţiile de parcare.
Cât costă parcările în Muncipiul Brăila
Dintr-o anexă a acestui regulament aflăm tarifele pentru toate tipurile de parcări existente în Municipiul Brăila. Astfel, pentru parcările de reşedinţă: rezervarea unui loc de către o persoană fizică înseamnă 168 lei/loc/an. În cazul persoanelor juridice discutăm despre 480 lei/loc/an. Pentru parcările publice cu plată, tariful este de 1 leu/loc/oră; de asemenea 0,50 lei pentru un loc 1/2 oră. Un abonament de tip riveran înseamnă 40 lei/loc/lună; un abonament “tip an” înseamnă 168 lei/loc/an; un abonament “tip universal valabil în toate parcările” – 80 lei/loc/lună. De reţinut că rezervarea unui loc de parcare înseamnă 480 lei/loc/an. De asemenea, persoanele cu handicap sunt scutite de la plata abonamentelor. Tariful pentru închirierea locurilor de parcare în imediata apropiere a unităţilor hoteliere, complexelor comerciale, sălilor de spectacole, bazelor sportive înseamnă 40 lei/loc/lună. Tarifele pentru marcarea locurilor se ridică la 15 lei/loc/parcare iar inscripţionarea/reinscripţionarea la cerere a numărului auto – 10 lei. De reţinut că tarifele enumerate nu includ TVA.
Rezervarea «SMART»
Potrivit noului regulament, parcările din Brăila se pot ocupa prin intermediul aplicaţiei de rezervare atât online, cât şi la ghişeul SUPAGL. Mai exact, a fost introdusă o anexă la regulament care prezintă pe larg procedura de rezervare a locurilor de parcare de reşedinţă din Municipiul Brăila prin intermediul acestei platforme online. De altfel, în regulament este specificată adresa de internet unde se poate face acest lucru, însă deocamdată opţiunea nu este funcţională. Potrivit site-ului SUPAGL Brăila, în prezent se fac lucrări de mentenanţă pentru implementarea “aplicaţiei informatice pentru rezervarea şi plata pe internet a parcărilor de reşedinţă”, astfel că serviciile informatice destinate publicului şi operatorilor economici nu vor fi funcţionale în perioada 1 – 12 ianuarie 2020, dar odată implementat sistemul, există şanse mari să le uşureze considerabil viaţa celor interesaţi să îşi găsească un loc de parcare. Ca o paranteză, persoanele fizice sau juridice care s-au aflat în relaţie contractuală cu instituţia până la 31 decembrie 2019 şi care doresc să depună documentele necesare rezevării locurilor de parcare la începutul acestui an, pot face asta în stilul clasic, la sediul SUPAGL de pe strada Mărăseşti nr. 39.
Revenind la aplicaţie, pe scurt, în momentul în care aceasta va fi deschisă publicului, odată accesată harta dinamică, brăilenii interesaţi vor putea rezerva locuri de parcare, prelungi termenul închirierii, încărca documente şi face plăţi online aferente. Aşa cum am precizat în alte ediţii ale cotidianului “Obiectiv – Vocea Brăilei”, locurile sunt reprezentate pe hartă în baza unui cod de culori: verde – loc disponibil; roşu – rezervat; gri – în curs de soluţionare; albastru – loc pentru persoane cu dizabilităţi; albastru haşurat – loc pentru persoane cu dizabilităţi care a fost rezervat; gri haşurat – căi de acces.
Aceeaşi anexă descrie detaliat toţi paşii necesari rezervării online, de asemenea procedura completă pentru atribuirea locurilor de parcare destinate persoanelor cu handicap.
Rezervarea parcărilor publice, dezbateri aprinse în CLM
O altă noutate prinsă în regulament face referire la faptul că rezervarea locurilor nu se referă doar la parcările de reşedinţă, ci şi la cele publice cu plată. De altfel, subiectul a stârnit critici din partea consilierului municipal PND, Bogdan Botea, care a afirmat că nu i se pare normală închirierea oricărui loc de parcare de la nivelul oraşului, deoarece există riscul să se genereze blocaje. Acesta a sesizat că unul dintre articolele care făcea referire la acest subiect era destul de ambiguu, însă ulterior discuţiilor, după intervenţia primarului Marian Dragomir a fost reliefat faptul că rezervarea în cazul acestor parcări nu este la fel ca în cazul celor de reşedinţă. Mai exact, după cum a explicat primarul, municipalitatea nu are decât de câştigat bani în plus prin închirierea acestor locuri de parcare, deoarece prevederea vizează strict intervalul orar 17:00 – 08:00. Cu alte cuvinte, pe timpul zilei, parcarea de acest tip funcţionează, dar cu plată la oră.
Botea a venit totuşi cu un amendament care a fost acceptat de restul consilierilor, referitor la modul în care sunt sesizaţi şoferii care nu respectă regulamentul. Mai exact, acesta a subliniat că nu mai este legală sesizarea pe bază de afiş prins în parbrizul autovehiculelor, ci strict prin scrisoare recomandată. Astfel, în proiect a fost prinsă formularea: “Înştiinţarea se va face în condiţiile legii”.
În cele din urmă, proiectul amendat privind regulamentul parcărilor din Brăila a fost aprobat în unanimitate.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















