Social Media

Local

Administraţia Chiriac. Brăila, printre puţinele judeţe cu centru pentru copiii penali

Timp de citire: 4 minute

* un proiect în acest sens a fost adoptat în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Judeţean * acţiunea vine după cele două cazuri de tâlhărie calificată din zona Colegiului “Murgoci”
 
 
Cazurile de violenţă din proximitatea Colegiului Naţional “Gh. M. Murgoci” nu au rămas fără ecou în rândul autorităţilor locale. Minorii care săvârşesc fapte penale, dar nu pot fi traşi la răspundere de organele de cercetare, din cauza vârstei fragede, ar putea fi duşi, în viitor, într-un centru special, în vederea reabilitării. Faptul că Brăila nu are în prezent o asemenea locaţie a ieşit la iveală după producerea celei de-a doua tâlhării din zona Colegiului “Murgoci”, când celelalte 3-4 centre din ţară au refuzat cererea reprezentanţilor Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) de a-i caza pe cei doi mici infractori, pe motiv că gradul de ocupare este deja de 100%.
În cea mai recentă şedinţă de Consiliu Judeţean, a fost aprobat un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea unui centru de orientare, supraveghere şi sprijinire a reintegrării sociale a copilului care a săvârşit fapte penale şi nu răspunde penal. Potrivit proiectului, centrul va avea un şef, un psiholog, un asistent social, 9 instructori de educaţie, un administrator, 9 supraveghetori de noapte şi un îngrijitor.
Prefectul judeţului Cătălin Boboc a fost prezent la şedinţa respectivă a CJ, iar după adoptarea proiectului, acesta a emis un comunicat de presă. O comunicare publică pe acest subiect a avut, ulterior, şi Francisk Chiriac, preşedintele CJ. Ambii au simţit potenţialul de imagine pe care l-ar putea aduce înfiinţarea acestui centru. “La Instituţia Prefectului-judeţul Brăila a fost convocată, miercuri, 12 februarie a.c. o şedinţă extraordinară a Comisiei Judeţene privind Incluziunea Socială, unde a fost supusă dezbaterii avizarea consultativă a planului de acţiune privind serviciile sociale administrate de către DGASPC Brăila. Pe marginea acestui subiect s-a discutat mult săptămâna aceasta cu directorul DGASPC, Consiliul Judeţean şi reprezentanţi ai Primăriei Brăila şi am convenit să accelerăm procedura de înfiinţare a unui centru specializat pentru monitorizarea copiilor care au săvârşit o faptă penală şi nu răspund penal, o soluţie care exista deja la nivel naţional, dar la un nivel extrem de restrâns. Sigur că astfel de schimbări nu se produc peste noapte, dar cu mici eforturi, primul şi cel mai important pas a fost făcut. Infracţionalitatea juvenilă, ca multe alte probleme majore de interes comunitar nu trebuie să ducă la o concurenţă între instituţii, ci la o colaborare mai strânsă a acestora”, a declarat prefectul judeţului Brăila, Cătălin Boboc.
În schimb, Francisk Chiriac, a ţinut să sublinieze că CJ este singura instituţie care poate decide înfiinţarea unui astfel de centru şi că înfiinţarea centrului era în planurile instituţiei pe care o conduce, doar că nu era considerată o urgenţă, deoarece copiii s-au reabilitat “în sânul familiei”, deşi cifrele oficiale îl contrazic. “La acest moment, Consiliul Judeţean, instituţia în subordinea căreia se află DGASPC Brăila şi singura care poate să decidă în acest sens, urmează calea legală ca în cel mai scurt timp acest centru să poată fi pus în funcţiune. (…) A fost identificată încă de la sfârşitul anului trecut, dar nu a fost o urgenţă printre proiectele CJ întrucât majoritatea tinerilor care au săvârşit fapte penale s-au reabilitat în sânul familiei, fără să se impună internarea lor într-un centru specializat. (…) Îl rog pe dl. prefect să nu-şi mai aroge ideea acestui proiect. Meritele sunt ale oamenilor care muncesc constant, zi şi noapte, pentru această idee care tot lor le aparţine”, a postat pe Facebook şeful Judeţului.
În decursul anului 2019, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila au fost înregistrate 86 de sesizări de infracţionalitate juvenilă, din care 9 sunt antecedente.

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧