Social Media

Social

Absolvenții de liceu și facultate, beneficiari de indemnizație de șomaj

Timp de citire: 3 minute

* AJOFM Brăila anunță că ajutorul financiar se acordă absolvenților care nu își găsesc un loc de muncă în termen de 60 zile de la finalizarea studiilor * de asemenea, aceștia trebuie să se înregistreze în evidențele agenției
 
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Brăila anunță absolvenții instituțiilor de învățământ, promoția 2021, cu domiciliul în județul Brăila, că se pot înregistra în evidențele agenției pentru a beneficia de o serie de servicii. Vorbim de servicii de informare și consiliere profesională, medierea muncii, servicii de formare profesională, precum și de facilități financiare, cum ar fi indemnizația de șomaj.
”Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă. Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților în evidențele agenției ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate, în original și copie; actele de studii și de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii, în original și copie; declarație pe proprie răspundere privind starea de sănătate (ce poate fi descărcată la adresa https://bit.ly/3w65lsY); acord de utilizare a datelor cu caracter personal (ce poate fi descărcat la adresa https://bit.ly/3tNoler); CurriculumVitae”, transmite AJOFM Brăila printr-un comunicat de presă.
Înregistrarea în evidențele agenției ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în termen de 60 zile de la absolvire, la următoarele adrese: la sediul AJOFM Brăila din str. Sergent Tătaru, nr. 2, corp B, etaj 3 (în curtea Liceului Teoretic “Mihail Sebastian”), tel. 0239/613080; la Punctul de Lucru Făurei, Str. Republicii, nr. 36, Făurei, tel./fax. 0239/661749 și la Punctul de Lucru Însurăței, Șos. Brăilei, nr.18, tel. 0239/660574.
AJOFM Brăila mai precizează că prin absolvent al unei instituții de învățământ se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii, în condițiile legii, în una dintre instituțiile de învățământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizate sau acreditate în condițiile legii. În cazul absolvenților de liceu, indiferent dacă au promovat sau nu examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile se calculează din ziua următoare datei absolvirii studiilor stabilită prin reglementările normative în vigoare.
În cazul elevilor care nu au situația școlară încheiată la toate materiile, termenul de 60 de zile se calculează de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ.
Indemnizația de șomaj se va primi timp de șase luni, iar valoarea indemnizației lunare primite reprezintă o sumă fixă, respectiv 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR). Având în vedere că și în 2021 valoarea ISR e de 500 de lei, valoarea indemnizației lunare primite de absolvenți va fi de 250 de lei.
Alte informații privind acordarea indemnizației de șomaj pentru absolvenții de învățământ sunt afișate pe site-ul www.anofm.ro, secțiunea Persoane fizice/ Indemnizații de șomaj și venituri de completare.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧