CULTURĂ
A început Festivalul Internaţional de Canto Hariclea Darclée
• marţi, pe 25 iulie, la deschiderea festivă, a avut loc un concert inaugural susţinut de laureaţii Premiului I şi, respectiv, al Marelui Premiu Darclée, soprana Silvia Micu şi tenorul Ioan Hotea, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici
Între 25 iulie şi 6 august, 200 de tinere talente şi-au dat întâlnire la minunatul eveniment pe care-l reprezintă Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto dedicat memoriei legendarei soprane Hariclea Darclée.
Titlul de Artist UNESCO pentru Pace acordat Marianei Nicolesco, creatoarea în 1995 a acestor manifestări, îşi găseşte încă o dată justificarea prin prezenţa atâtor speranţe ale liricii din 18 ţări ale lumii. “Numărul record de 200 de concurenţi din acest an întăreşte acel credo formulat de mine adeseori, conform căruia nimic nu-i poate apropia pe oameni mai mult decât cântul”, declară celebra soprană.
O extraordinară apreciere a Festivalului şi Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée vine din partea lui Josef Hussek, fost Director al Festivalului de la Salzburg: “Nu cunosc niciun alt concurs de canto care să se plaseze în toate momentele şi manifestările sale la un nivel atât de înalt ca acela dedicat memoriei Haricleei Darclée. Această manifestare e mai mult decât un concurs de canto obişnuit, este totodată Competiţie, Master Class şi adevărat Festival al muzicii. Iată ce o face incomparabilă şi unică”.
Nu mai puţin de 2500 de artişti din 50 de ţări şi 5 continente au participat din 1995 încoace la Festivalul şi Concursul Darclée precum şi la Cursurile de Măiestrie Artistică, Master Classes, oferite de Mariana Nicolesco în anii dintre o ediţie şi alta a competiţiei.
Astfel, tenorul italian Francesco Meli, care a inaugurat în decembrie trecut stagiunea Teatrului alla Scala din Milano, a apărut pentru prima dată pe scenă nu în ţara natală, ci la evenimentele Darclée de la Brăila, ceea ce nu uită niciodată să amintească. La fel basul italian Luca Pisaroni, unul dintre cei mai aplaudaţi din lume, s-a impus mai întâi tot la Concursul Darclée, înainte de-a cuceri scenele internaţionale.
Iar dintre artiştii români care au strălucit mai întâi pe scena magică pe care Hariclea Darclée debuta la 1881, este remarcabil faptul că tenorul Ioan Hotea a câştigat acum doi ani atât Marele Premiu Darclée cât şi Premiul Operalia, patronat de Placido Domingo şi că e aplaudat azi la Frankfurt, Londra sau Viena. La fel de semnificativ e faptul că bas-baritonul Zoltan Naghi, protagonist al unei strălucite cariere internaţionale, nu uită niciodată că tot în acest context s-a conturat şi a fost confirmată personalitatea sa artistică. De asemenea trebuie amintit că la ultima ediţie a Concursului Internaţional de Canto al Chinei Premiul I a fost obţinut de tenorul Adrian Dumitru – laureat în 2015 şi al Marelui Premiu Darclée – în timp ce Premiul II a revenit mezzosopranei Emanuela Pascu.
Festivalul şi Concursul Internaţional de Canto Hariclea Darclée de la Brăila, Ediţia 2017, au început pe 25 iulie cu deschiderea festivă şi Concertul Inaugural susţinut de laureaţii Premiului I şi, respectiv, al Marelui Premiu Darclée, soprana Silvia Micu şi tenorul Ioan Hotea, acompaniaţi la pian de Alexandru Petrovici.
În paralel cu competiţia de canto, vom asista pe 29 iulie la conferinţa cu videoproiecţii susţinută de muzicologul şi medicul foniatru Dr. Stephan Poen pe tema “Din nou despre Gloria Muzicii: Omagiu lui Nicolae Herlea la 90 de ani de la naştere”. În 3 august îl vom ovaţiona pe marele pianist Matei Varga, venit anume de la New York pentru a celebra împreună cu noi Centenarul Dinu Lipatti. În 4 august va avea loc reprezentaţia cu opera I Pagliacci de Leoncavallo, operă în care au triumfat pe scenele lumii Hariclea Darclée, Nicolae Herlea şi Mariana Nicolesco. Pe 5 august, în prezenţa ca întotdeauna a 10-15.000 de spectatori, are loc pe Esplanada Dunării tradiţionalul Concert Extraordinar la care iau parte laureaţii Concursului Darclée cu participarea Corului Filarmonicii George Enescu şi a Orchestrei Festivalului Darclée. Dirijor: Maestrul Marco Balderi. În fine, duminică 6 august, din nou în teatru, Juriul Concursului Internaţional de Canto Hariclea Darclée, prezidat de Mariana Nicolesco, va anunţa câştigătorii competiţiei din acest an în cadrul ceremoniei de înmânare a premiilor şi a Galei Laureaţilor. Din prestigiosul Juriu Internaţional fac parte: Marco Balderi, Eugenio Girardi şi Flavio Trevisan din Italia, Baoyi Bi din China, Stanislaw Daniel Kotlinski din Polonia, Myron Michailidis din Grecia, Stephan Poen din Israel şi Felix Serraclara din Spania.
Organizatori: Fundaţia Darclée, Fundaţia Internaţională Ateneul Român, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Primăria Municipiului Brăila, Consiliul Local Municipal, Consiliul Judeţean Brăila, CJCPCT Brăila.
Parteneri: Televiziunea Română, Radio România Cultural, Radio România Muzical.
CULTURĂ
Teatrul de Păpuși Brăila, prezent la Bienala de Scenografie București
Teatrul de Păpuși Brăila participă la cea de-a doua ediție a Bienalei de Scenografie București, desfășurată în perioada 16–25 octombrie 2026. Instituția brăileană a fost invitată să ia parte la evenimentul dedicat creației scenografice, alături de organizații și artiști din România și din străinătate.
Bienala este organizată cu implicarea Centrului Român OISTAT, a UNITER și a Festivalului Național de Teatru. Evenimentul a fost reluat în 2024, după o pauză de 32 de ani, iar în 2025 a primit Premiul Special al Senatului UNITER.
În cadrul Bienalei de Scenografie București 2026 este organizată o expoziție dedicată Teatrului de Animație și Teatrului pentru Copii și Tineret. Aceasta își propune să prezinte și să pună în valoare creațiile scenografice din acest domeniu.
Intitulată „Ecosistemul creativ”, expoziția reunește păpuși, marionete, costume, elemente de decor, instalații și schițe provenite din spectacole recente ale instituțiilor de profil din România. Publicul poate descoperi astfel modul în care ideile scenografilor se transformă în personaje, obiecte și universuri care prind viață pe scenă.
Bajko Attila, printre artiștii participanți
La expoziție participă 22 de artiști din patru țări: România, Italia, Marea Britanie și Ungaria. Printre aceștia se numără și Bajko Attila, artistul care a semnat scenografia spectacolului „Povestea pisicilor aristocrate”, montat pe scena Teatrului de Păpuși Brăila.
Participarea la Bienala de Scenografie București oferă teatrului brăilean ocazia de a face parte dintr-un eveniment dedicat diversității și creativității scenografice, în care universul spectacolelor pentru copii și tineri ocupă un loc distinct.
CULTURĂ
Corul „Trison” al Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu” – Diploma de Argint la Chișinău, în Republica Moldova
• prestigioasul cor brăilean a fost prezent, în perioada 15-18 octombrie, la cea de-a XIX-a ediție a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău • în total, au paticipat 30 de coruri din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia
Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila a făcut, din nou, cinste orașului și țării, după ce a obținut Diploma de Argint, la categoria C (Coruri mixte), în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii”, care s-a desfășurat la Chișinău, Republica Moldova, în perioada 15-18 octombrie 2026.
Astfel, sub îndrumarea profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu, coriștii de la „Trison” au reprezentat cu succes municipiul Brăila și instituția unde-și desfășoară activitatea la acest important eveniment muzical internațional, dedicat promovării artei corale și dialogului cultural între popoare. Este pentru prima dată când brăilenii de la „Trison” urcă pe scena festivalului de la Chișinău.
Ediția din acest an a Festivalului-Conscurs Internațional de Muzică Corală „A ruginit frunza din vii” a reunit 30 de formații corale din Republica Moldova, România, Ucraina, Spania, Germania și Letonia. Diversitatea participanților a oferit un cadru valoros pentru schimburi de experiență artistică, promovarea tradițiilor muzicale naționale și consolidarea relațiilor culturale dintre țările participante.
Organizat de Asociația Muzical-Corală din Republica Moldova, cu sprijinul partenerilor culturali și instituționali, Festivalul „A ruginit frunza din vii”, de la Chișinău promovează excelența interpretativă, diversitatea repertoriului și prietenia prin muzică. Distincția obținută de Corul Mixt „Trison” al Școlii Populare de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila răsplătește munca, pasiunea și dăruirea membrilor corului, precum și profesionalismul dirijorilor în pregătirea repertoriului prezentat în concurs.
„Gândurile noastre de aleasă apreciere și recunoștință se îndreaptă către Teatrul „Maria Filotti” Brăila, precum și către toți cei care, prin deschidere și susținere, au contribuit la această frumoasă experiență artistică a Corului Mixt „Trison”! Generozitatea și implicarea instituțiilor culturale locale sunt esențiale pentru încurajarea inițiativelor artistice și pentru promovarea valorilor culturale brăilene pe scenele din țară și din străinătate. Felicitări profesorilor și dirijorilor Marcica și Ștefan Lupu și tuturor membrilor Corului Mixt „Trison” pentru această frumoasă realizare! Le dorim noi succese artistice, inspirație și cât mai multe aplauze pe scenele viitoare!”, au consemnat reprezentanții Școlii Populare de Arte „Vespasian Lungu”, imediat după întoarcerea acasă a membrilor corului brăilean.
Aprecieri au venit, de asemenea, din partea reprezentantului Asociației Naționale a Corurilor din România, prof. univ. dr. Emil Badea, și a vicepreședintelui „Catalan Federation of Choral Asociation”, Enric Genesca.
























