Administrație
A doua „strigare” pentru modernizarea străzilor din cartierul Pisc
* procedura a fost reluată după ce CNSC a decis anularea primei încercări de atribuire a contractului * data limită de depunere a ofertelor în cadrul noii proceduri de achiziție publică este 30 iulie * contractul are o valoare de aproape 16,87 milioane lei, fără TVA și vizează 31 de străzi, sectoare de străzi și fundături din cartierul amintit
La loc comanda. Primăria Brăila a reluat procedura achiziției publice a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor la obiectivul de investiții „Modernizare străzi Cartier Pisc”, așa cum a decis Consiliul Național de Soluționare a contestațiilor (CNSC) la prima tentativă de atribuire, din decembrie anul trecut. La vremea respectivă unul dintre ofertanți a formulat contestație, iar CNSC i-a dat dreptate solicitând reluarea procedurii de la zero, în paralel cu upgradarea condițiilor de eligibilitate impuse ofertanților, conform recomandărilor instituției.
Astfel că, la finele acestei luni, urmează să expire termenul final în cadrul noii proceduri de achiziție publică, fiind vorba despre un anunț de participare simplificat. De precizat că valoarea estimată a contractului este de aproape 16,87 milioane lei, fără TVA (16.869.009,5 lei, mai precis), sumă în contul căreia adjudecatarul va oferi servicii de proiectare și execuție a lucrărilor de modernizarea a 31 de străzi, sectoare de străzi și fundături din cartierul Pisc, cu o lungime totală de puțin peste 12 km. În cadrul proiectului investițional al municipalității, obiectivele generale propuse a se realiza sunt modernizarea părții carosabile, inclusiv borduri noi; amenajarea spațiului verde existent și propus; aducerea la cotă a gurilor de scurgere existente; înlocuirea gurilor de scurgere degradate; realizarea trotuarelor pietonale și refacerea acestora; devierea rețelelor de utilități, dacă este cazul; realizarea marcajelor rutiere și semnalizarea rutieră finală.
Conform anunțului postatîn SEAP (sistemul electronic de achiziții publice), străzile și sectoarele de străzi ce fac obiectul prezentei investiții sunt următoarele:
– str. Alexandru Davilla între str. Iezerului și str. Gheorghe Munteanu Murgoci;
– str. Andrei Cocoș între str. Viilor și str. Valea Călugărească;
– str. Arieșului între str. Timiș și str. Gheorghe Munteanu Murgoci;
– str. Arinului între str. Pictor Isser și str. Iezerului;
– str. Bârsei între str. Pictor Isser și str. Iezerului;
– str. Bujorului între str. Arțarului și str. Garofiței;
– str. Busuiocului între str. Mircea Mălăeru și str. Dobrogei;
– str. Cernei între str. Timiș și str. Gheorghe Munteanu Murgoci;
– str. Cimbrișor între str. Reșița și str. Gheorghe Munteanu Murgoci;
– str. Crișanei între str. Dumbrava Roșie și str. George Cavadia;
– str. Dobrogei între str. Mircea Mălăeru și str. Busuiocului;
– str. Dumbrava Roșie (tronson 1) între str. Arieșului și str. Mircea Mălăeru;
– str. Dumbrava Roșie (tronson 2) între str. Mircea Mălăeru și Vadul Ghecetului;
– str. Eroilor între str. Matei Basarab și str. Reșița;
– fund. Crângului între str. Dumbrava Roșie și lim. proprietate privată;
– fund. Eroilor 1 între str. Eroilor și lim. proprietate privată;
– fund. Eroilor 2 între str. Eroilor și lim. proprietate privată;
– fund. Gheorghe Munteanu Murgoci între str. Gheorghe Munteanu Murgoci și lim. proprietate privată;
– str. Garofiței între str. Cucului și str. Dudului;
– str. George Cavadia între str. Viilor colț cu Crișanei și str. Viilor;
– str. Gheorghe Munteanu Murgoci între str. Valea Călugărească și str. Reșița (râpă);
– str. Grindului între str. Arțarului și str. Cucului;
– str. Iezerului între str. Eroilor și lim. zona asfaltată între str. Ulmului și str. Târgoviște;
– str. Inului între str. Arțarului și str. Dudului;
– str. Jderului (tronson 1) între str. Arțarului și str. Bujorului;
– str. Jderului (tronson 2) între str. Bujorului și str. Dudului;
– str. Mihai Viteazu între str. Eroilor și str. Ulmului;
– str. Pictor Isser între str. Eroilor și str. Ulmului;
– str. Reșița între str. Cernei și str. Eroilor – râpă;
– str. Rovinari între str. Iezerului și str. Reșița;
– str. Timiș între str. Mircea Mălăeru și str. Cernei;
– str. Valea Călugărească între str. Mircea cel Mare și str. George Cavadia;
– str. Viilor între str. Mircea Mălăeru și str. Cezar Petrescu;
– str. Walter Mărăcineanu între str. Timiș și str. Dumbrava Roșie.
Lungimea totală a străzilor din cartierul Pisc ce urmează a fi modernizate este de aproximativ 12,04 km, conform ridicării topografice.
Revenind la anunțul de participare publicat în SEAP, criteriul de atribuire a contractului este „prețul cel mai scăzut”.
În ce privește experiența similară solicitată ofertanților, autoritatea contractantă are pretenția de la aceștia de a-i prezenta lista principalelor lucrări similare realizate în ultimii 5 ani, cu o valoare cumulată de minim 16,59 milioane lei, fără TVA.
Administrație
Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila
• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale
Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.
Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.
Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.
Ajutor după un incendiu devastator
Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.
Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.
Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.
În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.
Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente
Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.
Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.
Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.
În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.
Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.
Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită
Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.
Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.
Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.
În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.
Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.
Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.
Administrație
Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă
• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării
Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.
Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.
După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.




Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.
Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.
În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.
Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.
Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.
Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.
În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.






















