Sănătate
9 ore în sala de aşteptare
• chiar şi după 4 ani de la flagrantul procurorilor anticorupţie, la Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila activitatea comisiei de evaluare funcţionează tot în regim de avarie • un singur medic, în persoana dr. Cristinel Andreicuţ, mai lucrează aici, ceea ce face aproape imposibilă o bună desfăşurare a activităţii • dar şi dr. Andreicuţ, de altfel unul dintre cei trei medici prinşi în flagrant, abia a revenit la Brăila, după ce o perioadă de 2 ani a lucrat la Galaţi, pentru că la Brăila i s-a interzis de instanţă să mai activeze ca medic de medicina muncii • aşa că, cu un singur specialist, care are zilnic la uşă 50, 60 de pacienţi, aşteptatul la rând devine un adevărat calvar • aşa ne-a transmis un cititor al cotidianului “Obiectiv”, nevoit să aştepte, în condiţii improprii, chiar şi 9 ore pentru o decizie
Brăilenii cu pensie de invaliditate sunt nevoiţi să suporte un sistem mai bolnav decât ei înşişi. Totul, din simplul motiv că un singur medic, atât cât mai are Serviciul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, are pe mâini aproape 7.000 de dosare. Un volum de muncă uriaş, care îngreunează cu mult activitatea comisiei de evaluare a capacităţii de muncă şi aşa dată peste cap. Şi nu de azi, de ieri. Ci din data de 16 iunie 2015, când s-a desfăşurat flagrantul procurorilor DNA. O zi neagră, în care s-au efectuat descinderi la sediul Serviciului de Expertiză Medicală de pe strada Grădinii Publice, care a scos la iveală mai multe nereguli. Atunci, 3 medici specialişti în medicina muncii, angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii(CJP) Brăila, au fost susprinşi în timp ce primeau bani de la pacienţi pentru acordarea unor grade de handicap fictive, fiind acuzaţi de procurori de luare de mită în formă continuă. Este vorba despre medicii Ana Boală, Rodica Ţone şi Cristinel Andreicuţ, cea din urmă, revenind la lucru de la 1 mai 2019, fix la doi ani de la interdicţia impusă de judecătorii Curţii de Apel Galaţi, de a mai lucra în cadrul instituţiei, ca medic de medicina muncii. De altfel, o măsură impusă şi doctoriţelor Ana Boală, Rodica Ţone, inculpate în acelaşi dosar. Dr. Andreicuţ şi-a “ispăşit” pedeapsa şi a revenit la muncă, celelalte două au ales să iasă la pensie.
Un medic pentru 50 – 60 de pacienţi
Aşadar, la 4 ani de la percheziţiile procurorilor anticorupţie, activitatea comisiei de evaluare a capacităţii de muncă de la Brăila funcţionează tot în regim de avarie. Şi dacă în lipsa medicilor brăileni cercetaţi pentru luare de mită s-a asigurat continuitatea serviciului de expertiză cu ajutoare din prin alte judeţe, ei bine, de aproape 4 luni de zile, activitatea a fost preluată de dr. Cristinel Andreicuţ, care, se pare, pe parcursul celor 2 ani de interdicţie impusă de instanţă, nu a stat degeaba, medicul profesând bine-mersi, în oraşul vecin, la Galaţi, după ce la Brăila i s-a amputat acest drept. Lăsând la o parte istoricul controversat al medicului proaspăt întors la Brăila, în cabinetul său din cadrul Serviciului de Expertiză Medicală, pacienţii nu pot trece cu vederea condiţiile improprii în care sunt nevoiţi să aştepte, ore la rând, fie pentru revizuirea dosarelor pentru acordarea pensiei de invaliditate, fie pentru întocmirea altor noi dosare. Într-o sesizare scrisă, însoţită de fotografii, a unui cititor “Obiectiv”, trimisă pe adresa redacţiei, este descrisă punctual, o zi de aşteptare la Centrul de Expertiză Medicală Brăila. Un calvar în toată regulă, spune acesta, pe care cititorul nostru l-a suportat cu greu fix 9 ore. “ Programarea a fost la ora 8.00, pe 8 august 2019. La această oră, sala de aşteptare era deja plină şi aerul irespirabil. Sigur s-a venit cu noapte-n cap, să se prindă rând cât mai în faţă. Să fi fost 40-50 de persoane. (…) La un moment dat se aude îndemnul unui cadru medical să mai coborâm din când în când pentru a ieşi la aer. Cei cu picioare bune, o fac, majoritatea preferă însă să rămână, ori din cauza neputinţelor, ori pentru a nu-şi pierde locul pe băncuţă, căci după cum puteţi vedea deasupra, unii nu au loc de şezut. Pe la ora 10.00 se dă drumul la aerul condiţionat. Se deschide uşa de la arhivă, unde probabil fereastra era deschisă, precum şi uşa de vizavi, de la holul cu toaleta, unde era, de asemenea, un geam deschis. Ventilaţia se face între cele două ferestre. Un cocktail cu miasmele wc-ului combinat cu praful arhivei… Sfârşitul calvarului vine după ore bune, odată cu eliberarea deciziei asupra capacităţii de muncă. Adică după prânz. Rând pe rând, pacienţii la braţ cu însoţitorii părăsesc obosiţi clădirea, afară zăpuşeală unei zile toride fiind deja în toi”, se arată în sesizarea trimisă de un cititor “Obiectiv”.
Conştient că activitatea suportată până în 2015 de 4 medici este acum pe mâinile unui singur medic, brăileanul nu înţelege totuşi care este logica programărilor, care îi îmbolnăveşte şi mai rău pe cei cu pensii de invaliditate. Practic, acesta se întreabă de ce sunt programaţi zeci de pacienţi, în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. “ Oare chiar nu se putea mai bine? De ce trebuie să fie programaţi la revizuirea medicală atât de mulţi pacienţi la aceeaşi oră? Nu e destul că sunt bolnavi şi neputincioşi? Ne mai batem joc de ei ţinându-i înghesuiţi, ore în şir, într-o sală de aşteptare improprie, cu un aer infect. Mai era şi o zi caniculară. Dacă nu e posibil să fie programare individuală, măcar să o fi făcută pe grupuri mai mici, de câte 5 persoane, spre exemplu. Din oră în oră.. Iar pentru eliberarea deciziei să nu fie nevoie să aştepte pacientul alte ore, ci să o poată ridica şi un membru al familiei. Păi nu? “, mai atrage atenţia brăileanul, în încercarea de a schimba ceva în activitatea Serviciului de Expertiză Medicală.
Conducerea Casei Judeţene de Pensii Brăila, în subordinea căreia se află acest serviciu, ridică din umeri şi spune că nu sunt alţi medici care să suplinească activitatea celorlaţi specialişti în medicina muncii, acuzaţi pentru luare de mită. În lipsa cadrelor medicale, directorul Casei de Pensii Brăila, spune că şi pacienţii se fac vinovaţi pentru aglomeraţia creată. “Este un singur medic, a venit prin transfer de la Galaţi. Este doar doctorul Andreicuţ. Şi face şi ea ce poate. Doi ani de zile, n-am avut pe nimeni şi am rezolvat şi noi ce-am putut cu sprijinul Institutului Naţional de Expertiză şi cu sprijinul colegilor de la Buzău şi de la Galaţi, o mică perioadă. La momentul de faţă, dosarele au fost luate din nou la mână, revizuite, şi una singură, vă daţi seama că nu este uşor. Dar problema e şi din cauza bolnavilor, pentru că se stabilesc nişte ore şi nu ţin cont de ele şi vin peste rând şi stau şi aşteaptă, că aşa e omul. Alţi medici nu sunt, nu se face specializarea asta, nu se mai doreşte”, a declarat directorul Casei Judeţene de Pensii Brăila, Sorin Enache .
Amintim că, în data de 3 mai 2016, procurorii DNA Galaţi au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatelor Ana Boală, Rodica Ţone şi Cristinel Andreicuţ, acestea fiind acuzate de procurori că au luat mită în formă continuată. În rechizitoriul întocmit, se arăta faptul că “în perioada aprilie – iunie 2015, şefa Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila, inculpata Boală Ana, medic specialist de medicina muncii, având ajutorul altor cadre medicale din subordine, dar şi al altor persoane, a acordat grade de handicap, în schimbul unor sume de bani, persoanelor care nu se încadrau în diagnosticele necesare, astfel încât acestea să poată să obţină pensii de handicap. Concret, în perioada 27 aprilie – 16 iunie 2015, inculpata Boală Ana a primit de la un număr de 69 de pacienţi pe care i-a consultat în vederea evaluării capacităţii de muncă, diferite sume de bani cuprinse între 50 şi 500 lei, totalizând 3.885 lei, produse alimentare şi nealimentare”. La fel a procedat şi colega sa, medicul Rodica Ţone, care a primit de la 68 de pacienţi diferite sume de bani cuprinse între 10 lei şi 100 euro, totalizând 4.810 lei şi 100 euro, produse alimentare şi nealimentare, dar şi medicul Cristinel Andreicuţ care, potrivit anchetatorilor, a primit suma totală de 1.250 lei, de la 8 pacienţi examinaţi. În cazul celei din urmă, procurorii au stabilit că era vorba de sume cuprinse între 50 şi 200 lei de fiecare pacient, oferite medicului în scopul îndeplinirii atribuţiilor sale de serviciu, respectiv pentru examinarea clinică şi pentru analizarea documentelor medicale, în vederea obţinerii pensiei de handicap.
Cele trei doctoriţe acuzate de comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi-au recunoscut faptele, iar asta le-a ajutat la obţinerea unei pedepse mai uşoare în primă instanţă. Altfel spus, inculpatele au scăpat de închisoare, fiind obligate la muncă în folosul comunităţii pentru 90 de zile în cazul dr. Andreicuţ, medicii primind şi interdicţia de a mai lucra pentru o anumită perioadă în cadrul instituţiei, ca medici în medicina muncii.
Sănătate
Glicemia, un test mic pentru o problemă mare. Diabetul nu așteaptă! Medicii vin în mijlocul comunității
• diabetul și obezitatea devin două dintre cele mai serioase provocări pentru sănătatea publică, iar medicii atrag atenția că prevenția nu mai poate fi amânată • cu ocazia Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, Revista Repere Medicale aduce în prim-plan această realitate printr-o amplă campanie de informare și testare gratuită, desfășurată la Galați, Brăila și Ianca, cu implicarea medicului diabetolog Dr. Cristina Chiriță-Voineag, doctor în Științe Medicale
Un test de glicemie poate dura doar câteva minute, însă informația pe care o oferă poate reprezenta începutul unui drum important către un diagnostic precoce și o viață mai sănătoasă. Pornind de la această realitate, Revista Repere Medicale organizează, cu prilejul Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, o amplă campanie de informare, educație pentru sănătate și testare gratuită, care va aduce prevenția mai aproape de comunitățile din Galați, Brăila și Ianca.
Un rol important în această campanie îl are dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar și doctor în Științe Medicale, care se implică frecvent în acțiuni de informare, educație pentru sănătate și prevenție, considerând că astfel de inițiative sunt esențiale pentru conștientizarea riscurilor asociate diabetului și obezității.
Prin participarea activă la întâlnirile cu publicul, medicul trage un semnal de alarmă asupra consecințelor unui stil de viață nesănătos și insistă asupra importanței depistării precoce a factorilor de risc, a controalelor medicale periodice și a adoptării unor obiceiuri sănătoase, subliniind că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția bolii, nu după instalarea acesteia.
Marcarea Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului, sărbătorită anual pe 14 noiembrie, nu înseamnă doar o serie de evenimente dedicate unei afecțiuni cronice, ci reprezintă un prilej de a readuce în atenția publică o problemă medicală cu implicații profunde asupra sănătății individuale și colective. Diabetul zaharat continuă să fie una dintre marile provocări ale medicinei contemporane, iar asocierea tot mai frecventă cu obezitatea, sedentarismul și dezechilibrele metabolice impune o abordare complexă, în care prevenția și educația medicală trebuie să ocupe un loc central.
În spatele unui diagnostic de diabet se află, de multe ori, ani întregi în care factorii de risc au fost ignorați, controalele medicale au fost amânate, iar semnalele transmise de organism nu au primit atenția necesară. Tocmai de aceea, campaniile de screening și informare au o importanță deosebită: îi ajută pe oameni să-și cunoască starea de sănătate, să înțeleagă riscurile și să solicite ajutor medical înainte ca eventualele dezechilibre să evolueze către complicații.
Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, implicare activă în promovarea prevenției
Unul dintre momentele importante ale campaniei va avea loc sâmbătă, 14 noiembrie, la Brăila Mall, unde brăilenii vor putea beneficia de testare gratuită a glicemiei și informații medicale de specialitate, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag, medic primar, doctor în Științe Medicale și șef de lucrări la disciplina Diabet, Nutriție și Boli de Metabolism din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității ”Dunărea de Jos” din Galați.
Prezența medicului într-o astfel de campanie depășește cadrul unei simple acțiuni de testare. Este vorba despre o întâlnire directă între specialist și comunitate, într-un spațiu accesibil, în care oamenii pot primi informații medicale corecte, pot înțelege mai bine factorii care le influențează sănătatea și pot afla ce pași trebuie să urmeze atunci când rezultatele testărilor indică posibile probleme. Experiența clinică și activitatea universitară îi permit medicului să abordeze prevenția dintr-o perspectivă complexă, care îmbină practica medicală, cercetarea și educația. În cazul diabetului zaharat, această abordare este cu atât mai importantă cu cât boala nu trebuie privită exclusiv prin prisma valorilor glicemiei, ci în contextul întregului profil metabolic al pacientului. Un aspect asupra căruia specialistul atrage atenția în mod deosebit este legătura dintre obezitate și diabetul zaharat de tip II.
Excesul ponderal, în special acumularea grăsimii la nivel abdominal, favorizează apariția rezistenței la insulină, mecanism care poate conduce, în timp, la creșterea glicemiei și la instalarea diabetului. De aceea, evaluarea unei persoane nu trebuie să se oprească la o singură valoare. Glicemia, tensiunea arterială, colesterolul și trigliceridele sunt indicatori care trebuie urmăriți împreună, deoarece dezechilibrele lor pot indica un risc metabolic și cardiovascular crescut. Pentru Dr. Cristiana Chiriță-Voineag, asemenea acțiuni reprezintă și o oportunitate de a transmite un mesaj esențial: prevenția nu începe în cabinetul medicului, atunci când boala este deja instalată, ci în viața de zi cu zi, prin alegeri alimentare corecte, mișcare, monitorizare medicală și informare.
Diabetul și obezitatea, două probleme care nu mai pot fi privite separat
Tema centrală a campaniei a fost dezvoltată și în cadrul conferinței ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, organizată de Revista Repere Medicale în data de 12 noiembrie 2026, începând cu ora 09:00, la Grădina Botanică din Galați. Evenimentul și-a propus să aducă împreună profesioniști din domeniul medical pentru o dezbatere asupra relației dintre diabetul zaharat și obezitate, două afecțiuni strâns legate, care contribuie semnificativ la creșterea riscului de boli cardiovasculare și a altor complicații cronice. Obezitatea nu reprezintă doar o problemă de ordin estetic sau o consecință a unui stil de viață dezechilibrat. Este o afecțiune complexă, cu mecanisme metabolice și hormonale, care poate influența funcționarea întregului organism.
În special obezitatea abdominală este asociată cu un risc crescut de rezistență la insulină, hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat de tip II. În acest context, controlul greutății corporale devine o componentă importantă a prevenției. O alimentație echilibrată, reducerea consumului de produse ultraprocesate, limitarea zaharurilor, activitatea fizică regulată și respectarea controalelor medicale pot contribui la reducerea riscului metabolic. Mai mult, depistarea precoce a prediabetului oferă posibilitatea intervenției înainte de instalarea diabetului zaharat de tip II. Acesta este unul dintre motivele pentru care medicii insistă asupra evaluărilor periodice, în special în cazul persoanelor supraponderale, sedentare sau cu antecedente familiale de diabet.
De ce este important să ne testăm glicemia?
Unul dintre mesajele centrale ale campaniei este că diabetul poate evolua mult timp fără manifestări evidente. Setea excesivă, urinările frecvente, oboseala persistentă, vederea încețoșată sau scăderea inexplicabilă în greutate pot reprezenta semnale ale unei probleme metabolice, însă absența simptomelor nu exclude existența bolii. Testarea glicemiei este un prim pas în evaluarea riscului, însă o valoare obținută în cadrul unei acțiuni de screening nu reprezintă, singură, un diagnostic de diabet.
Rezultatele care ridică suspiciuni trebuie urmate de consult medical și investigații de laborator recomandate de specialist, precum glicemia à jeun (sau pe nemâncate) și hemoglobina glicată (HbA1c). Tocmai această diferență dintre screening și diagnostic trebuie înțeleasă de populație. O testare gratuită poate atrage atenția asupra unei posibile probleme, dar confirmarea diagnosticului și stabilirea conduitei medicale aparțin medicului. Prin participarea specialiștilor, campania își propune să transforme simpla testare într-un demers real de educație pentru sănătate.
Testări gratuite în Galați, Brăila și Ianca
Acțiunile dedicate Zilei Mondiale de Combatere a Diabetului se vor desfășura în mai multe locații, astfel încât cât mai multe persoane să poată beneficia de evaluarea gratuită a glicemiei și de informații despre prevenirea diabetului zaharat. Programul campaniei este următorul:
– 12 noiembrie 2026 | Grădina Botanică din Galați | ora 09:00 – Conferința ”Diabetul zaharat și obezitatea: o asociere cu impact major asupra sănătății”, dedicată profesioniștilor din domeniul medical.
– 14 noiembrie 2026 | Selgros Galați | 10:00–13:00 – Testarea gratuită a glicemiei, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 14 noiembrie 2026 | Brăila Mall | 10:00–18:00 – Testare gratuită și informare medicală, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
– 15 noiembrie 2026 |Selgros Galați | 10:00–13:00 – Continuarea acțiunii de screening, cu sprijinul echipei medicale Regina Maria.
– 15 noiembrie 2026 | Casa de Cultură Ianca | 10:00–13:00 – Determinarea gratuită a glicemiei și promovarea prevenției diabetului zaharat, sub îndrumarea șef lucrări dr. Cristiana Chiriță-Voineag.
Participarea este o ocazie pentru cetățeni de a acorda câteva minute propriei sănătăți, de a-și verifica glicemia și de a afla care sunt factorii ce pot favoriza apariția diabetului.
Sănătate
O nouă materie ar putea deveni obligatorie în școli. Ce vor învăța elevii, potrivit planului ministrului Alexandru Rogobete
Educația pentru sănătate ar putea deveni materie obligatorie în școlile din România, după ce ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că pregătește, împreună cu Ministerul Educației, introducerea unor module dedicate acestui domeniu.
Acestea ar urma să fie adaptate în funcție de vârsta elevilor și să includă teme precum alimentația, prevenția bolilor, vaccinarea, sportul și adoptarea unui stil de viață sănătos. Ministrul susține că disciplina trebuie să fie obligatorie, deoarece varianta opțională riscă să nu fie aplicată în școli.
Anunțul a fost făcut în cadrul conferinței naționale România Inteligentă, „Soluții pentru boala secolului XXI – Parteneriat în lupta cu obezitatea”, organizată de Antena 3 CNN. Alexandru Rogobete a explicat că prevenirea problemelor de sănătate trebuie să înceapă încă din copilărie și că școala are un rol important în formarea unor obiceiuri sănătoase.
Ministrul Sănătății vrea ca educația pentru sănătate să fie obligatorie
Alexandru Rogobete a precizat că a discutat deja cu ministrul Educației despre introducerea acestei componente în programa școlară și că există deschidere pentru proiect.
Oficialul consideră că educația pentru sănătate nu ar trebui să rămână o disciplină opțională, deoarece experiențele anterioare arată că o astfel de abordare nu garantează desfășurarea efectivă a cursurilor.
„Educația în școli va fi o materie obligatorie. Va fi obligatorie, pentru că, dacă rămâne opțională, nu se va face. Am avut experiența asta în trecut și cred că trebuie să depășim această barieră”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Acesta a explicat că demersul trebuie să aibă o abordare mai amplă, care să nu se limiteze la informațiile medicale.
„Cred că în această situație, pentru această componentă, este nevoie de o abordare 360 de grade, pentru că aici nu discutăm doar despre medicină, discutăm și despre educație pentru sănătate. Și aș începe cu acest aspect”, a afirmat Alexandru Rogobete.
Ce vor învăța elevii la noua materie
Potrivit ministrului, modulele de educație pentru sănătate ar urma să fie organizate în funcție de grupele de vârstă, astfel încât informațiile să fie adaptate nivelului de înțelegere al copiilor.
Printre subiectele care ar putea fi abordate se numără alimentația, prevenția, screeningul, vaccinarea, activitatea fizică și adoptarea unui stil de viață sănătos.
„Mă bucur că avem un ministru al Educației deschis la această propunere. Am avut discuții prealabile deja cu dumnealui și pregătim pentru anul viitor un modul de educație pentru sănătate în școli, structurat pe grupe de vârstă, care să includă, pe lângă zonele specifice, și această componentă, de exemplu, alimentația”, a declarat ministrul.
Alexandru Rogobete a insistat și asupra importanței explicării unor noțiuni medicale de bază încă din primii ani de școală.
„Cred că este important să le explicăm copiilor, în funcție de vârstă, cât de importante sunt screeningul și prevenția, vaccinarea, care este tot o componentă a prevenției, sportul și stilul de viață”, a mai spus acesta.
Obezitatea, una dintre problemele majore de sănătate publică
Ministrul Sănătății a făcut anunțul în contextul discuțiilor despre obezitate, o problemă care afectează un număr tot mai mare de persoane.
Potrivit datelor prezentate în cadrul conferinței, aproximativ șapte din zece persoane din România sunt supraponderale, iar aproape patru din zece adulți suferă de obezitate. Boala este asociată cu peste 200 de complicații și generează costuri importante pentru sistemul medical.
În acest context, autoritățile consideră că prevenția trebuie să înceapă înainte de apariția problemelor de sănătate, iar educația copiilor privind alimentația și mișcarea poate contribui la formarea unor comportamente sănătoase.
Deocamdată, introducerea disciplinei obligatorii nu este o măsură adoptată. Ministerele urmează să stabilească forma concretă a modulelor și modalitatea în care acestea vor fi incluse în programa școlară.






















