Social Media

Administrație

5,3 km de ISTORIE la Arhivele Naţionale Brăila

Timp de citire: 6 minute

• arhiviştii brăileni au realizat bilanţul activităţii lor pe primele şapte luni ale anului • în această perioadă, ei au soluţionat peste 700 de cereri, au organizat expoziţii şi au dat în cercetare peste 1.000 de unităţi arhivistice
 
Înfiinţat în urmă cu 66 de ani, în condiţii deosebit de grele – pentru că nu avea sediu – Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Brăila (SJAN) a fost şi a rămas „păstrătorul memoriei naţionale”, prestigioasă instituţie de interes naţional menită să conserve istoria oraşului şi judeţului şi să o transmită urmaşilor urmaşilor noştri, aşa cum este ea, netrucată şi dovedită cu documente.
Puţini la număr, dar motivaţi de ataşamentul faţă de profesie, specialiştii arhivişti verifică, ordonează şi inventariază mii şi mii de documente, unele vechi de un secol şi jumătate, pe care le conservă şi le pun la dispoziţia cetăţeanului. Fac acest lucru zi de zi, riscându-şi sănătatea, pentru că documentele vechi sunt pline de praf, mucegai şi ciuperci periculoase. Fără aceşti truditori nu ne-am cunoaşte istoria şi obârşia. Nu am şti cine suntem şi de unde venim şi am orbecăi în întuneric.
 
Mărturii pentru memoria şi identitatea naţională
 
Arhivele Naţionale ale României reprezintă o instituţie publică, unică autoritate de reglementare şi control în domeniul evidenţei şi gestionării Fondului Arhivistic Naţional (FAN).  
„Instrument al bunei guvernări şi păstrător al memoriei naţionale, Arhivele Naţionale ale României reprezintă o instituţie cu vocaţie complexă, regăsindu-se firesc în domeniul administraţiei publice, unde sunt create cele mai importante documente. Arhivele Naţionale contribuie în mod esenţial la definirea identităţii naţiunii române, la promovarea democraţiei, la dezvoltarea ştiinţei şi culturii naţionale”, a precizat directorul Serviciului Judeţean Brăila al Arhivelor Naţionale, Giani Oltianu.
Pe de altă parte, SJAN Brăila are ca misiune administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional din judeţul Brăila, care cuprinde documentele create de-a lungul timpului de către organismele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, precum şi de către persoanele fizice. Este vorba de acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate.
Arhiviştii fac acest lucru de 66 de ani, uneori în condiţii deosebit de grele, folosind o bază logistică veche şi luptându-se cu indiferenţa şi împotrivirea oamenilor.
 
91 de cercetători au trecut pragul Arhivelor
 
Arhiviştii brăileni au tras linie şi au făcut, zilele acestea, bilanţul activităţii lor în perioada ianuarie-iulie 2019, timp în care au preluat 21 de unităţi arhivistice de la creatori şi deţinători de arhive (este vorba de registre de stare civilă) şi au întocmit 455 de fişe de descriere la nivel de unitate arhivistică (u.a.) pentru registrele de stare civilă create de administraţia publică din judeţul Brăila (anii extremi 1865-1915), din Colecţia Stare Civilă Comunală, care însumează 8 metri lineari de documente.
Au fost, de asemenea, verificaţi 19,55 metri liniari de documente (1945 unităţi arhivistice) din fondurile Administraţa Financiară a Judeţului Brăila (anii 1920-1948) şi Primăria Municipiului Brăila – Serviciul Învăţământ (anii 1948-1959). Totodată, au fost tehnoredactate peste 11.000 de fişe de inventar ale dosarelor create de fostul Tribunal al Judeţului Brăila şi au fost create peste 4.000 de fişe de descriere la nivel de dosar, din fondurile arhivă de la Prefectura Judeţului Brăila (anii 1831-1850), CAP Valea Cânepii (anii 1951-1970) şi Şcoala Generală Nr. 2 Ianca (anii 1919-1956).
A continuat, de asemenea, controlul asupra creatorilor şi deţinătorilor de documente şi operatorilor economici prestatori de servicii arhivistice autorizaţi de Arhivele Naţionale, fiind aplicate, după caz, şi sancţiuni.
Potrivit conducerii SJAN Brăila, în perioada ianuarie-iulie 2019, la Sala de studiu au fost înregistraţi 91 cercetători unici cu o frecvenţă de 230 vizite. La solicitarea acestora, au fost date în cercetare 1.064 unităţi arhivistice şi 110 unităţi de bibliotecă şi au fost realizate 2.132 fotocopii, respectiv 124 xerocopii de pe documentele cercetate. Nu în ultimul rând, în cadrul atelierului instituţiei au fost legate 229 dosare din fondurile Prefecturii Judeţului Brăila şi Primăriei Municipiului Brăila, reprezentând 319 unităţi (în total, 32.613 file legate şi recondiţionate).
 
Peste 800 de cereri înregistrate la SJAN Brăila
 
O altă importantă componentă a activităţii desfăşurate de arhivişti a vizat eliberarea de copii, extrase şi certificate de pe documente privind drepturi patrimoniale, naţionalizarea sau exproprierea bunurilor imobile şi mobile, dovedirea statutului de refugiat, acte de stare civilă, de vânzare-cumpărare, testamente, dote şi alte categorii de acte notariale, fişe de imobil, autorizaţii de construcţie, demolare sau înstrăinare a unor imobile, sentinţe civile şi penale pronunţate de instanţele de judecată din judeţul Brăila şi fostele raioane, documente privind împroprietărirea sau exproprierea în baza actelor normative emise după data de 6 martie 1945, certificate de vechime în muncă şi stagiile de cotizare la asigurările sociale şi sistemul unitar de pensii publice.
Astfel, în perioada ianuarie-iulie 2019, personalul SJAN Brăila a înregistrat 801 cereri de la persoane fizice şi persoane juridice, în special de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Au fost soluţionate 712 cereri (223 cu răspuns pozitiv, 460 cu rezultat negativ, 14 cu îndrumare prin indicarea altor deţinători).
Tot în această perioadă, a fost organizată, în colaborare cu Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila, expoziţia „Dorobanţii, precursorii jandarmilor”. De asemenea, au fost organizate, în colaborare cu Primăria Municipiului Brăila, două prezentări de documente intitulate „651 de ani de atestare documentară a Brăilei” şi „De la noi la Eminescu-Familia Eminescu la Brăila”. Nu în ultimul rând, trebuie amintit sprijinul oferit de SJAN prin implicarea în programul „Şcoala altfel”.

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧