49 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977

Pentru cei care au trăit acele clipe, momentul nu este doar o pagină din manualele de istorie, ci o experiență care le-a schimbat viața. A fost o lecție dură despre cât de vulnerabili suntem în fața naturii și cât de scump poate fi plătit prețul nepregătirii.

56 de secunde care au schimbat o țară

La ora 21:22, în seara zilei de 4 martie 1977, sud-estul României a fost zguduit de un seism puternic, produs în zona Vrancea. În mai puțin de un minut – doar 56 de secunde – mișcarea violentă a pământului a provocat un dezastru de proporții și a modificat pentru totdeauna viețile a mii de oameni.

Epicentrul a fost localizat în Vrancea, la o adâncime de aproximativ 100 de kilometri, însă undele seismice au fost resimțite în aproape toată țara și chiar dincolo de granițe. În Bulgaria, orașul Sviștov a suferit pierderi importante, mai multe clădiri prăbușindu-se și provocând sute de victime.

Bucureștiul a fost cel mai grav afectat. Zeci de imobile s-au prăbușit, iar numeroase cartiere au căpătat aspectul unor zone de război. Tragedia s-a măsurat în cifre dramatice: 1.578 de persoane și-au pierdut viața în România, dintre care peste 1.400 doar în Capitală. Alte peste 11.300 au fost rănite. Mai mult de 30 de clădiri medii și înalte s-au prăbușit în București, iar la nivel național aproximativ 33.000 de locuințe au fost grav avariate sau distruse. Pagubele materiale au fost estimate la peste două miliarde de dolari, conform evaluărilor din acea perioadă.

După șocul principal, au urmat replici mai slabe. Cea mai semnificativă s-a produs în noaptea de 5 martie, în jurul orei 02:00, având o magnitudine de circa 4,9 și o adâncime similară, de peste 100 de kilometri.

Ce înseamnă risc seismic și cum sunt clasificate clădirile

Dincolo de bilanțul uman dramatic, cutremurul din 1977 a determinat schimbări importante în domeniul construcțiilor. A devenit clar că legislația antiseismică trebuia consolidată, iar normele de proiectare au fost revizuite pentru a crește siguranța clădirilor.

Conform normativului P100-3/2019, imobilele din România sunt încadrate în patru clase de risc seismic: RsI, RsII, RsIII și RsIV, fiecare indicând nivelul de vulnerabilitate în cazul unui cutremur major.

În anii ’90, mii de clădiri au fost expertizate din fonduri publice și încadrate inițial în categorii de urgență. Doar în București au fost evaluate aproximativ 9.000 de imobile. Ulterior, în 1997, sistemul de clasificare a fost modificat, fiind introduse clasele de risc seismic, fără o echivalare clară între vechile și noile încadrări.

În prezent, clasificarea este următoarea:

• Clasa RsI – include clădirile cu „bulină roșie”, considerate cele mai vulnerabile;
• Clasa RsII – imobile care pot suferi avarii structurale majore la un cutremur puternic, însă probabilitatea de prăbușire este redusă;
• Clasa RsIII – sunt anticipate în principal avarii nestructurale;
• Clasa RsIV – se așteaptă doar degradări minore, comparabile cu cele ale unei construcții noi.

Odată expertizată, orice clădire este încadrată într-una dintre aceste categorii. Nu există construcții fără risc seismic, inclusiv clădiri simbol precum Casa Poporului din București sau Centrala nucleară de la Cernavodă fiind evaluate într-o anumită clasă de risc.

Ce s-a schimbat după aproape cinci decenii

În ultimii ani au existat unele progrese, însă ele sunt mai vizibile la nivel legislativ și al finanțării decât în teren. Deși au fost identificate surse de finanțare și cadrul normativ a fost îmbunătățit, numărul șantierelor de consolidare rămâne limitat.

În perioada 2016–2020 a fost lansat un program de consolidare prin care au fost deschise mai multe lucrări, finalizate însă cu dificultăți. A urmat apoi o etapă de stagnare, iar activitatea a fost reluată abia începând cu anii 2022–2023. Evoluția arată cât de dependent este domeniul de prioritățile politice, deși ar avea nevoie de stabilitate și predictibilitate pe termen lung.

Specialiștii avertizează că vulnerabilitatea actuală a fondului construit este, în unele privințe, chiar mai ridicată decât în 1977. În cazul unui nou cutremur major, impactul ar putea fi la fel de grav sau chiar mai sever.

Există totuși și semnale încurajatoare. Gradul de conștientizare a crescut, iar tot mai mulți cetățeni înțeleg importanța pregătirii individuale în fața unui seism. Această schimbare de mentalitate poate reduce numărul victimelor în viitor.

În ceea ce privește clădirile noi, situația este diferită. Construcțiile realizate în prezent trebuie să respecte standarde mult mai stricte decât cele aplicate înainte de anii ’80, atât din perspectiva calculelor structurale, cât și a cerințelor tehnice impuse de normele actuale.

Problema majoră rămâne însă stocul vechi de clădiri insuficient consolidate – principala sursă de risc în eventualitatea unui nou mare cutremur.