Social Media

Social

40 de copii și-au găsit deja “îngerii” de Crăciun

Timp de citire: 4 minute

* vorbim despre copiii care au trimis scrisori Moșului în campania “Un înger de Crăciun”, derulată pentru al treilea an de Asociația “Pentru Adevăr” și cotidianul “Obiectiv” * mai avem puține scrisorele, așa că dacă vreți să aduceți un strop de bucurie unui copil mai puțin norocos vă așteptăm mesajele pe adresa uningerdecraciun@gmail.com
 
La doar de trei zile de la lansarea celei de-a treia ediții a campaniei “Un înger de Crăciun”, derulată de cotidianul Asociația “Pentru Adevăr” și cotidianul “Obiectiv”, zeci de brăileni inimoși au ales să fie “îngeri”  pentru copiii mai puțin norocoși din județul Brăila. Mulți deja ne-au spus că s-au și apucat să îl ajute pe Moș Crăciun să le pregătească cadourile.
În prezent mai avem doar câteva scrisorele,iar dacă încă nu ați apucat să vă alăturați campaniei, o puteți face printr-un mail la adresa uningerdecraciun@gmail.com. Vă rugăm să specificați în mail și datele voastre de contact. “Spiridușii” vor răspunde e-mailului în ordinea sosirilor mailurilor și vor trimite o scrisoare a unui copil. Mulți dintre cei care ne-au scris au și frați/surori. Ne-am bucura dacă se va găsi un “înger” și pentru aceștia din urmă. La fel ca la celalte ediții, rugămintea noastră este să le dăruiți copiilor ce i-au cerut Moșului în scrisorică. Desigur, nu vă împiedică nimeni să le oferiți și ceva în plus. Și nici Moșul nu se va supăra că îi vom căra noi sacul. Odată ce ați bifat tot de pe listă, puneți cadoul într-o cutie de carton. Nu împachetați cutia pentru că ne vom ocupa noi de asta.
Cadourile nu vor mai fi aduse la redacția “Obiectiv”, ci în noul “atelier”, situat pe Bulevardul Cuza. Veți primi în mail sau la telefon toate detaliile despre locația și zilele în care puteți aduce darurile atunci când veți solicita o scrisoare.
Dacă la edițiile precedente ale campaniei cadourile erau împărție de Moș Crăciun în cadrul unei serbări la Palatul “Lyra”, anul acesta, din păcate, nu mai putem face acest lucru. De aceea, vor merge noi, organizatorii campaniei, în zonele în care locuiesc copiii și le vom oferi cadourile. Vă asigurăm că toate darurile vor ajunge la prichindei.
Dacă, din anumite motive, există persoane care doresc să se alăture campaniei, dar timpul nu le permite să meargă la cumpărături, sau pur și simplu doriți să vă implicați și în acest fel în campanie, puteți face donații în bani și voluntarii noștri vor avea grijă ca sacul Moșului să fie plin de cadouri. Donații puteți face și în contul Asociației “Pentru Adevăr”:
RO68RNCB0048157424000001, deschis la BCR – Sucursala Brăila.
Ne bazăm pe voi, oameni frumoși și cu suflet mare, să putem să le îndeplinim toate dorințele copiilor ce ne-au trimis scrisori. Să le arătăm că ne pasă de ei și să ne implicăm așa cum am face-o pentru propriii copii. Magia Crăciunului va exista atât timp cât noi, adulții, vom avea grijă să o alimentăm mereu, iar flacăra speranței să nu se stingă niciodată în inimile acestor micuți.
Așadar, anul acesta, de Crăciun, și tu poți să fii un înger!
Fii îngerul care binecuvântează Crăciunul unui copil mai puțin norocos!
Îndeplinește-i dorința, oferă-i darul mult așteptat sau donează!
#impreunadecraciun
 

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧