CULTURĂ
21 de candidați din șase țări aspiră la Trofeul „George Grigoriu”, de 4.000 de euro
• este vorba de concurenți din România, Italia, Armenia, Kazakhstan, Ucraina și Bulgaria • cea de-a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu” se va desfășura în perioada 22-24 mai, la Casa Tineretului • în cele trei zile de festival, vor susține concerte Proconsul, Monica Anghel și The Motans
A început numărătoarea inversă pentru cea de a XXI-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”, eveniment cultural de anvergură, dedicat memoriei maestrului George Grigoriu, brăilean prin naștere.
Organizat de Consiliul Județean Brăila, prin Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, și Primăria Municipiului Brăila, Festivalul „George Grigoriu” va avea loc în perioada 22-24 mai 2026, la Casa Tineretului.
Festivalul de anvergură internațională se va desfășura pe două secțiuni: concurs cu 21 de interpreți de muzică ușoară din România, Italia, Armenia, Kazakhstan, Ucraina și Bulgaria; recitaluri susținute de artiști prestigioși ai genului.
Cei 21 de concurenți se vor strădui să impresioneze juriul și să intre în posesia următoarelor premii însoțite de câte un cec cu sume deloc neglijabile:
– Trofeul „George Grigoriu” (4.000 de euro)
– Premiul I (2.000 de euro)
– Premiul II (1.500 de euro)
– Premiul III (1.000 de euro)
– Premiul special (600 de euro)
– Mențiune (500 de euro)
– Premiul UCMR (3000 de lei).
Potrivit organizatorilor, evenimentul se va desfășura după următorul program:
Vineri, 22 mai 2026:
– Ora 16:30: Conferința de deschidere a celei de-a XXI-a ediții a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”, în prezenta textierei, Andreea Andrei, fiica maestrului, și a juriului de specialitate. Program artistic susținut de clasa „Alfabetul muzical” din cadrul Școlii Gimnaziale „Ecaterina Teodoroiu” Brăila (coord. prof. inv. primar Bucur Valy Cătălina);
– Caricaturi live realizate de caricaturiștii Leonte Năstase și Florian Vîlsan în holul Casei Tineretului;
– Ora 18:00: Ceremonia de deschidere a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”;
– Concurs;
– Concert Proconsul;
– Expoziția meșterilor populari în holul monumental al Casei Tineretului, unde își vor expune produsele lucrate cu dibăcie. Participă: Atelierul de revitalizare a textilelor tradiționale al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale; Atelierul Mâinilor iscusite al CJCPCT Brăila (coordonat de Lucia Mariana Morân; Gianina Matei, meșter popular; Tatiana Mincă, artizan popular, creator bijuterii și decor mărgele; Florin Spiridon, meșter popular blănuri; Mihaela Arion, produse de înfrumusețare; Avon; Viorel Dănilă, producător apicol.
Sâmbăta, 23 mai 2026
– Ora 16.30: Vernisajul Expoziției „George Grigoriu și Brăila artistică”. Invitați speciali: Pompilia Stoian și Mihaela Ramona Puls, artist plastic internațional;
– Ora 18:00: Concurs;
– Recital Monica Anghel.
Duminică, 11 mai 2026
– Ora 16:30: Vernisajul Expoziției de grafică și caricatură „George Grigoriu în linii și expresii”, dedicată maestrului George Grigoriu și Brăilei natale, cu participarea artiștilor Leonte Năstase și Florian Vîlsan;
– Ora 18:00: Gala de decernare a premiilor;
– Concert „The Motans”.
Juriul va fi reprezentat de: Marius Țeicu (compozitor, solist vocal, instrumentist, orchestrator, dirijor și profesor), Pompilia Stoian (solist vocal de talie internațională, cu o deosebita prezență scenică), Andreea Andrei (textier și membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România), Cornel Cristei (compozitor brăilean, textier și pianist de excepție), Marina Florea (solistă de talie internațională, o prezență scenică deosebită, cu o voce aparte), Corina Chiriac (compozitoare, textieră, realizatoare de emisiuni de televiziune și actriță din România, una dintre solistele de mare succes din muzică ușoară din anii ’70 și până în prezent) și Stela Enache (solistă de muzică ușoară, deosebit de apreciată atât în țară cât și în străinătate).
Evenimentul, rămas și singurul festival internațional de muzică ușoară din România, a fost acompaniat live, de-a lungul celor 20 de ediții, de orchestra condusă de maestrul Ionel Tudor, care se va afla și anul acesta la Brăila.
Festivalul Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu” va fi prezentat de Vlad Miriță și Anca Țurcașiu.
CULTURĂ
Atelier de radiofonie la Centrul Diversității Culturale
• cu prilejul Zilei Radioului Național, colecționarul Nicușor Popoacă, „salvatorul de radiouri”, a expus 20 de radiouri la Muzeul Brăilei Carol I” și le-a explicat celor prezenți cum funcționează aparatele vechi de un secol
Cu prilejul Zilei Radioului Național (1 noiembrie), ing. Nicușor Popoacă, „salvatorul de radiouri” – brăileanul care deține în colecția sa peste 350 de aparate din perioada 1923-1980, perfect funcționale – a susținut primul Atelier de radiofonie, organizat în parteneriat cu Centrul Diversității Culturale – Muzeul Brăilei „Carol I”.
Cu acest prilej, colecționarul brăilean a expus 20 dintre radiourile sale și le-a prezentat publicului, efectuând, totodată, demonstrații practice, spre încântarea celor mai mici spectatori.
Atelierele radiofonice se desfășoară periodic, iar pentru a participa la aceste întâlniri, pasionații de radiofonie se pot programa la numerele de telefon: 0751.180.511 și 0339.40.10.02.
De Ziua Radioului Național, cei interesați au putut urmări, de asemenea, o prezentare „colorată” cu multe trimiteri la România și Brăila multietnică de altădată, difuzată la TVR 1, în Emisiunea Europolis, despre prima expoziție organizată cu radiouri din colecția ing. Nicușor Popoacă (în 2023, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Diversității Culturale), alături de o expunere despre istoria radioului în țara noastră și contribuția unor personalități (multe dintre ele brăilene) la evoluția Radio România.
A prezentat: Camelia Hristian, șef Serviciul Relații cu Publicul, coordonatoarea Centrului Diversității Culturale.
Participanții la Atelierul de radiofonie au putut vizita și expozițiile temporare deschise la Centrul Diversității Culturale, din Piața Traian nr. 3.
Inginerul Nicușor Popoacă este fondatorul Muzeului Privat al Radioului de la Brăila. În prezent, deține peste 350 de radiouri vechi, de colecție, perfect funcționale, care pot fi admirate în imobilul de pe Strada Podului nr. 6, din cartierul Islaz.
Sunt deja șase ani de când inginerul electronist Popoacă, pasionat colecționar, a pus bazele unei astfel de instituții.
Potrivit informațiilor furnizate de cunoscutul colecționar, la ora actuală, în România mai sunt doar trei muzee ale radioului, pe care domnia sa le-a și vizitat.
Primul și cel mai mare muzeu al radioului este cel din orașul Siret, județul Suceava, la care toate radiourile expuse sunt funcționale.
Al doilea este, de fapt, o sală în cadrul Muzeului Recordurilor din București, însă radiourile expuse nu sunt funcționale, iar al treilea este găzduit de Muzeul Tehnicii de la Palatul Culturii din Iași, unde, de asemenea, radiourile nu sunt funcționale.
Inginerul Nicușor Popoacă a început să colecționeze radiouri în urmă cu opt ani, după ce a suferit un infarct miocardic cu stop cardiorespirator și a stat două zile în comă.
La vârsta de 13 ani, construise, deja, primul său aparat de radio cu lămpi, perfect funcțional, iar în liceu a obținut locul III pe țară la Olimpiada de electrotehnică.
A reușit să strângă, în opt ani, peste 350 de radiouri, cele mai multe din perioada 1923-1965, de producție germană și nu numai, pe care le-a reparat, aparatele fiind acum în perfectă stare de funcționare.
CULTURĂ
Vernisajul Salonului Internațional de Grafică Digitală 2026, ediția a II-a, la Centrul Cultural Nicăpetre
• evenimentul a avut loc sâmbătă, 31 octombrie 2026, în clădirea-monument istoric de pe Strada Belvedere nr. 1 – fosta Casă Embiricos • expoziția reunește pe simeze o selecție impresionantă de peste 60 de lucrări semnate de artiști din România și din întreaga lume
Sâmbătă, 31 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Centrul Cultural Nicăpetre (fosta Casă Embiricos, monument istoric) de pe Strada Belvedere nr. 1, a avut loc deschiderea celei de-a doua ediții a Salonului Internațional de Grafică Digitală (SIGD 2026).
Potrivit organizatorilor, evenimentul reunește pe simeze o selecție impresionantă de peste 60 de lucrări semnate de artiști din România și din întreaga lume (Germania, Olanda, Anglia, Franța, Mexic, SUA, Israel, Belgia, Canada), structurat sub îndrumarea atentă a unei echipe dedicate, formată din curatorii Ana Amelia Mădălina Dincă (critic de artă) și Nicoleta Elena Albu (educator muzeal), alături de coordonatorul de proiect Adrian Branea. Expoziția poate fi vizitată până pe 26 noiembrie 2025, de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00.
„Într-o epocă a transformărilor tehnologice rapide, acest salon își propune să redefinească percepția publicului asupra noului val de expresie vizuală. Departe de a fi o simplă „artă pe calculator” generată automat sau un produs lipsit de efort creativ, arta digitală prezentă în cadrul salonului demonstrează că ecranul și tableta grafică sunt doar instrumente contemporane, extensii ale minții și sensibilității umane, la fel cum au fost cândva penelul sau dalta. Actul creației rămâne profund autentic și riguros: în spatele fiecărui pixel se ascund legi fundamentale ale compoziției, geometrii complexe, construcții elaborate de perspectivă și armonii cromatice studiate. În ciuda prejudecăților actuale legate de inteligența artificială generativă, lucrările expuse reconfirmă valoarea de neînlocuit a artistului ca vector conceptual”, precizează organizatorii evenimentului de la Centrul Cultural Nicăpetre.
În opinia echipei care a pus la punct evenimentul, tehnologia nu înlocuiește meșteșugul, ci îi extinde limitele, transformând viziunea interioară a creatorului într-o realitate estetică palpabilă, unică și profund umană.
Publicul brăilean este invitat să exploreze un spațiu expozițional unde tehnicile tradiționale de compoziție fuzionează cu inovația digitală, oferind o perspectivă proaspătă asupra modului în care arta contemporană depășește granițele geografice și materiale. Expoziția a fost organizată în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici din România (UAPR).
























