• evenimentul are loc astăzi, de la ora 11.00, la Centrul Diversităţii Culturale Vineri, 18 mai 2018, ora 11.00, la Muzeul Brăilei “Carol I” –...
• sâmbătă se joacă piesa DEMONSTRAŢIA de David Auburn, regia Radu Nichifor Sâmbătă, 19 mai 2018, ora 17.00, la Teatrul “Maria Filotti”, Sala “Bujor Macrin”...
• Maria Gheorghişor de la “M. Eminescu” a câştigat o menţiune, iar Sorina Liliana Dîrnea de la “Murgoci” un premiul special Rezultate notabile pentru elevii...
• Mădălin Stoican, juniorul de 16 ani şi jumătate, a fost jucătorul meciului de la Cazasu • conform zvonurilor, Voinţa Vişani a câştigat lejer în faţa...
• asta a afirmat, ieri, liderul organizaţiei judeţene a PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, cu precizarea că sprijină iniţiativa civică a celor opt organizaţii din Brăila şi...
• primarul municipiului este totuşi de acord cu ideea majorării salariale peste rata inflaţiei, dar nu într-un procent care să împingă compania de transport spre insolvenţă...
• edilul-şef Marian Dragomir a vorbit, ieri, despre modul în care a decis să trateze public unele subiecte sensibile, cu precizarea că a fost nevoit să...
Vorbeşte destul de agramat, dar nu realizează asta, însă este suficient de arogant încât să se creadă foarte deştept. Are totuşi vorbele la el, te ia...
• Mircea Iordache, în vârstă de 42 de ani, de profesie măcelar, a fost arestat şi trimis în judecată pentru viol asupra unei minore, agresiune sexuală...
• Alexandru Păun a fost desemnat cel mai bun portar, David Condruz – cel mai tehnic jucător, iar Robert Pricop şi Radu Şoacăte, cei mai tineri...