Social Media

LOCAL

160 de ani de tradiții. Batalionul 72 Geniu, la ceas aniversar

• miercuri, 25 februarie, în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc la sediul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, Batalionul 72 Geniu „General Constantin Savu” a celebrat 160 de ani de existență • au fost acordate diplome de apreciere și au fost depuse jerbe de flori la monumentele eroilor

Publicat

în

Miercuri, 25 februarie, în cadrul unei ceremonii solemne la care au fost prezenți reprezentanți ai autorităților publice locale, locțiitorul comandantului Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, comandanții batalioanelor subordonate brigăzii, comandanții unităților militare din Garnizoana Brăila, foști comandanți ai batalionului, precum și cadre militare în rezervă și în retragere, Batalionul 72 Geniu „General Constantin Savu” din cadrul Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos” Brăila a celebrat împlinirea a 160 de ani de existență.

Potrivit organizatorilor, în cadrul ceremonialului militar, locțiitorul comandantului Brigăzii 10 Geniu „Dunărea de Jos”, colonel Silviu-Iulian Gimiga, și locțiitorul comandantului Batalionului 72 Geniu „General Constantin Savu”, locotenent-colonel Ionuț Popescu, au reiterat, prin scurte alocuțiuni, momentele importante din trecutul batalionului și au subliniat profesionalismul, seriozitatea și implicarea personalului unității. Totodată, președintele Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere din Arma Geniu „General Constantin N. Hârjeu”, general de brigadă (rtr.) Ioan Mocan, a donat Batalionului 72 Geniu „General Constantin Savu”, cu prilejul aniversării a 160 de ani de atestare istorică și activitate neîntreruptă în slujba Patriei, Drapelul de Luptă al Regimentului 118 Pontonieri, model 1952, Republica Populară Română, reconstruit potrivit originalului existent la Muzeul Militar Național.

Pentru rezultate deosebite în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, locțiitorul comandantului Batalionului 72 Geniu „General Constantin Savu”, lt.-colonel Ionuț Popescu, a acordat diplome de apreciere unor militari din cadrul subunităților batalionului. Festivitatea s-a încheiat cu defilarea efectivelor batalionului și cu depunerea de jerbe de flori la monumentele „General Constantin Savu”, „Eroului pontonier Eftimie Croitoru”, „Eroilor Revoluției din decembrie 1989” și la „Monumentul eroilor pontonieti căzuți pentru țară în Războiul de Independență din 1877-1878”.

160 de ani de tradiții

Prin Decretul nr. 259 al Locotenenței Domnești a Principatelor Unite Române, la data de 25 februarie 1866 s-a înființat prima companie de pontonieri, condusă de căpitanul Anton Berindei, cărtiruită în cazarma Sfântul Gheorghe, București. Parcursul de peste un secol și jumătate a modelat această unitate într-o structură solidă, matură și profesionistă, capabilă să răspundă cu responsabilitate și promptitudine cerințelor operaționale. Subunitățile de pontonieri se prezintă astăzi ca o specialitate de bază a armei geniu al cărei rol în ansamblul armatei a sporit considerabil, personalul batalionului instruindu-se pentru a fi în măsură să asigure mobilitatea forțelor luptătoare peste cursurile de apă pe portițe de transport și pod de pontoane PR-71.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile