Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sase persoane au fost impuscate mortal intr-o statiune turistica din SUA

Sase persoane au fost impuscate mortal intr-o statiune turistica din Wisconsin, in nordul Statelor Unite, au anuntat, duminica, mai multe televiziuni americane, citate de AFP.
Politia a descoperit, de asemenea, o fetita grav ranita care a fost transportata la spital, a anuntat postul de televiziune CNN, precizind ca aceasta se afla in stare critica.
Cele sase cadavre au fost descoperite in interiorul unei locuinte la Lake Geneva, statiune turistica situata in apropiere de Chicago, cu 8.000 de locuitori.
Fetita, in virsta de trei ani, se afla in afara cladirii.
Potrivit politiei, citata de CNN, ar putea fi vorba despre o sinucidere colectiva a unei familii.
"Nu avem motive sa credem ca exista vreun pericol in cartier", a spus seful politiei, Timothy O'Neill, citat de Fox News. "Nici un suspect nu este dat in urmarire", a adaugat el.

Furtuni violente in Germania, soldate cu 27 de raniti

Cel putin 27 de persoane au fost ranite usor in sud-vestul Germaniei in urma unor furtuni puternice care au provocat perturbari ale traficului feroviar, rutier si aerian in cursul noptii de simbata spre duminica, au anuntat autoritatile locale, citate de AFP.
Paisprezece persoane au fost ranite in timp ce participau la o sarbatoare in aer liber la Wenden (vest). Majoritatea ranitilor au primit ingrijiri medicale la locul incidentului, potrivit surselor citate.




Categorie articol: 

Comentarii