Mergi la conţinutul principal

Ziua Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii, sărbătorită la Brăila

• ca de obicei, evenimentul va avea loc în Piaţa Independenţei şi este programat să înceapă la ora 9:50

 

Brăilenii sunt aşteptaţi, joi, 22 decembrie, la manifestările dedicate Zilei Victoriei Revoluţiei Române şi a Libertăţii ce vor avea loc în Piaţa Independenţei. Potrivit unui comunicat emis, ieri, de către Instituţia Prefectului Judeţului Brăila, întâlnirea oficialităţilor civile şi militare va avea loc la ora 9:50, iar la 10:00 va începe ceremonialul militar, urmat de serviciul religios, oficiat de soborul de preoţi.

După rostirea de alocuţiuni de către Mădălina Cochino, prefectul judeţului şi apoi de reprezentantul asociaţiilor de revoluţionari, la ora 10:25 au fost programate depunerile de coroane de flori la Troiţa Eroilor Revoluţiei.

Evenimentul va fi încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro