Mergi la conţinutul principal

Ziua Poliţiei Române, sărbătorită în Piaţa Independenţei

în această săptămână, poliţiştii au fost printre elevi şi le-au dat sfaturi menite să îi ajute să aleagă un drum bun în viaţă • vineri, brăilenii, fie ei mai mici sau mai mari, vor avea parte de evenimente deosebite puse în scenă de poliţişti, cu ocazia Zilei Poliţiei Române, în Piaţa Independenţei

 

Tinerii brăileni au parte, în această săptămână, de întâlniri palpitante cu poliţiştii, în cadrul evenimentului “Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”. Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila s-a implicat activ în activităţile dedicate educării nonformale a elevilor şi preşcolarilor, în cadrul programului lansat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Un eveniment important va avea loc vineri, în Piaţa Independenţei, organizat pentru marcarea Zilei Poliţiei Române, sărbătorită pe 25 martie. Anul acesta, poliţiştii au amânat puţin activităţile, asta din cauza iernii care a lovit cu putere.

Oricum, vineri, brăilenii, fie ei copii sau adulţi, sunt aşteptaţi să se bucure de acţiunile organizate de oamenii în uniformă din cadrul IPJ Brăila. Nu vor lipsi din peisaj maşinile de poliţie, cu sirenele care îi atrag cel mai mult pe cei mici.

În intervalul orar 10.00-13.00, este programată manifestarea în Piaţa Independenţei, adresată publicului brăilean. Sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi.

Activităţile derulate de poliţiştii brăileni, săptămâna aceasta, implementate împreună cu Centrul Regional Galaţi al Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane ( ANITP) şi Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au vizat domeniul amplu al prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Tematicile abordate au fost deosebit de diverse şi atractive pentru elevii şcolilor brăilene.

Astfel, elevii Şcolilor Gimnaziale “Al.I.Cuza” Brăila, “Ion Băncilă” Brăila, cei ai Şcolii Gimnaziale Chiscani, precum şi cei ai Liceului Teoretic “Panait Cerna” Brăila, au beneficiat de informaţii, recomandari, diplome şi brăţări tricolore în cadrul Proiectului educaţional naţional “Cunoaşte şi Protejează Patrimoniul Cultural Naţional”  - ediţia a V-a, derulat de Poliţia Română.

Elevii claselor I de la Colegiul Naţional “Ana Aslan”, Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius” Brăila şi Şcoala Gimnazială “Ion Băncilă” Brăila au fost beneficiarii întâlnirilor cu poliţiştii şi cu autospecialele de poliţie în cadrul celei 

de-a treia ediţii a Proiectul educativ “Şcoala Siguranţei TEDI”.

Liceul Teoretic “Constantin Angelescu” Ianca şi Liceul Tehnologic „Nicolae Oncescu” din Ianca au primit vizita poliţiştilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila şi ai specialiştilor ANITP - Centrul Regional Galaţi, în cadrul Campaniei de prevenire a traficului de persoane “Internetul - unealta traficanţilor de persoane!”, iniţiată la nivel local şi derulată până în luna iunie a acestui an.

De asemenea, piticii Grădiniţei cu program prelungit nr. 33 din municipiul Brăila au participat la ora de educaţie rutieră, elevii Şcolii Gimnaziale “I.L. Caragiale” au învăţat ce înseamnă o faptă de corupţie, iar elevii Şcolii Gimnaziale “Vlaicu Vodă” Brăila şi cei ai Liceului Pedagogic “D.P. Perpessicius” Brăila au discutat cu poliţiştii despre riscurile victimizării prin diverse infracţiunii, dar şi despre cele ale delincvenţei juvenile.

Săptămâna educaţiei nonformale şi a activităţilor dedicate elevilor brăileni se va încheia vineri, 30 martie 2018.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro