Mergi la conţinutul principal

Ziua Europei, sărbătorită de Biblioteca Județeană printr-o expoziție documentară

* expoziția ”La mulți ani, Europa!” poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți, în perioada 7 – 21 mai 2021

 

 

 

În fiecare an, pe 9 mai se sărbătorește Ziua Europei, prilej prin care sunt organizate diverse activităţi şi evenimente de către birourile locale ale UE din Europa şi din întreaga lume. Biblioteca Județeană ”Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea unei expoziții documentare intitulate ”La mulți ani, Europa!”, ce poate fi vizitată la parterul Secției Împrumut pentru Adulți în perioada 7 – 21 mai 2021. Expoziția este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.

Ziua Europei este cunoscută şi sub numele de Ziua Schuman, după numele ministrului francez de externe Robert Schuman, care propunea la 9 mai 1950, în cadrul unui discurs, la cinci ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Această propunere venită din partea ministrului francez de externe este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Robert Schuman (1886-1963) a fost ministru de finanţe, apoi prim-ministru în 1947, ministru al afacerilor externe în perioada 1948-1952 şi din nou ministru de finanţe în perioada 1955-1956. Între 1958 şi 1960, a fost preşedinte al Parlamentului European.

Dând curs apelului lui Robert Schuman, statele Beneluxului şi Italia s-au alăturat Franţei şi Germaniei şi, la 18 aprilie 1951, a fost semnat Tratatul de la Paris, care instituia Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) între Germania, Franţa, Belgia, Italia, Luxemburg şi Olanda. La 25 martie 1957, aceste state au semnat Tratatele de la Roma, care instituiau Comunitatea Economică Europeană (CEE), cunoscută sub numele de Piaţa Comună, şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (CEEA).

Pe parcurs, procesul de integrare economică a fost acompaniat de procesul de integrare politică a statelor membre. Ulterior, acestui complex proiect de construcţie europeană i s-au alăturat: Irlanda, Marea Britanie şi Danemarca (1973), Grecia (1981), Spania şi Portugalia (1986), Suedia, Austria şi Finlanda (1995), în 2004, noi zece state: Cehia, Ciprul, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Slovacia, Slovenia, Polonia şi Ungaria, în 2007, Bulgaria şi România şi în 2013, Croaţia.

Decizia ca serbarea Zilei Europei să aibă loc în fiecare an la 9 mai a fost luată în cadrul Consiliului European de la Milano, din 1985.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro