Mergi la conţinutul principal

Ziua Armatei, sărbătorită trist şi la Brăila

O mână de brăileni au venit duminică dimineaţă, la ora 11:00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ pentru a participa la manifestările dedicate de Ziua Armatei. Ca şi în ceilalţi ani, Ziua Armatei a debutat cu acelaşi aer de înmormântare. Din program nu au lipsit tradiţionala slujbă religioasă, cuvântarea prefectului şi cea a comandantului garnizoanei. Către final, brăilenii prezenţi au avut parte de un spectacol muzical oferit de fanfara militară alături de Ansamblul popular "Pandelaşul" din Brăila. După defilare, s-au depus coroane de flori la monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu. Pe lângă reprezentanţii Armatei, Poliţiei, Prefecturii, Primăriei, Consiliului Judeţean, ai diferitelor Asociaţii, ca de obicei, coroane au depus şi partidele politice. În acest an au fost prezenţi delegaţi ai organizaţiilor judeţene ale PSD, UNPR, ALDE, PNL şi PRM.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro