Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

"Ziua Ana Aslan", celebrată la Brăila

"În acest an va avea loc, pentru prima dată în cadrul Conferinței, o sesiune «Ana Aslan», sesiune care este un omagiu adus de medicii de familie brăileni celei care a plecat de pe aceste meleaguri și a transformat, prin muncă susținută, angajare și responsabilitate, un nume într-un brand internațional. Tocmai de aceea, începând cu acest an, ziua de sâmbătă a Conferinței va purta numele Ana Aslan și subiectele medicinei longevității vor fi prezentate de medicii din echipa condusă de prof. dr. Luiza Spiru, partenerul nostru fiind Fundația Ana Aslan International", a declarat dr. Ilean Brânză, președintele Medicina Familiei/Medicină Generală Brăila. Cu ocazia "Zilei Ana Aslan", organizatorii vor susține sâmbătă, de la ora 12.00, la Teatrul "Maria Filotti", o conferință de presă, în cadrul căreia vor fi abordate diverse teme, printre care situația medicinei de familie în România, realizările Fundației "Ana Aslan International" în România și în lume, situația bolilor de memorie la nivel național și internațional, și centrele de ajutor în ceea ce privește pacienții cu boli de memorie. Subiectele vor fi prezentate de dr. Ileana Brânză și prof. dr. Luiza Spiru, de la Catedra de Geriatrie Gerontologie din cadrul UMF "Carol Davila" București, șefa Clinicii Universitare de Geriatrie Gerontologie din cadrul Spitalului Universitar de Urgență Elias, președinte al Fundației Ana Aslan International/Ana Aslan International Academy of Aging, șefa Centrului de Diagnostic și Tratament al Bolilor de Memorie, coordonatorul pentru România al European Alzheimer's Disease Consortium.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii