Mergi la conţinutul principal

"Zilele Municipiului Brăila", modeste în ofertă

Pe perioada celor trei zile sunt programate în Grădina Mare şi staţiunea Lacu Sărat spectacole ale ruşilor lipoveni, armenilor, turcilor şi grecilor sau recitaluri de muzică uşoară şi folclorică, iar muzica de fanfară va fi nelipsită.
Pe strada Mihai Eminescu, unul din principalele puncte de atracţie ale evenimentului, vor fi prezenţi anticarii şi buchiniştii. Tot cu ocazia "Zilelor Brăilei", va avea loc şi inaugurarea Grupului Statuar Traian.
În ceea ce priveşte Piaţa Lyra, vor avea loc proiecţii de film, spectacole de teatru şi expoziţii de carte, fotografie, icoane, documente, caricatură şi arhitectură ţărănească. Tot în Piaţa Lyra, vor fi amenajate terase la care ospătarii, îmbrăcaţi corespunzător, vor servi bragă şi mâncare specifică diferitelor etnii.
Pe 15 august, de Ziua Marinei, organizatorii au pregătit o serie de acţiuni specifice sărbătorii, printre care concursuri de bărci, demonstraţii cu şalupe civile rapide, jocuri marinăreşti pe apă sau o expoziţie de nave militare.
Sub raportul formaţiilor invitate să susţină concerte pe scena de pe faleză, ediţia din acest an a "Zilelor Brăilei" oferă un "meniu" sărăcăcios: Andreea Bănică. Trupa brăileană "The Gamblers" va încheia evenimentele.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro