Mergi la conţinutul principal

Zilele lui Bădălan sunt numărate de la stânga la dreapta, înainteeee - marş!

Bădălan este, însă, şi un veritabil iluzionist. Păi, dă-i lui un partid cu 50 de procente, să zicem, că în trei luni face să dispară nu doar procentele, ci şi partidul cu tot cu sediu.

La europarlamentarele din 7 iunie, PDL Brăila a scos din nou un scor dezamăgitor spre dezastruos. Cele şase procente (24%) înregistrate sub media PDL pe ţară impun oareşce schimbări de trupe, ca să zic aşa. Iar principala schimbare ar trebui, logic, să se producă la vârf. La vârful pe care Bădălan l-a escaladat, tăindu-i coarda de siguranţă colegului Nae Mitroi. Relaţiile pe care Bădălan a avut grijă să şi le anvelopeze la Bucureşti (cu Stolojan, cu Băsescu etc) ar putea să-l facă scăpat şi de data asta. Cel puţin aşa visează Bădălan atunci când în încăpere sunt doar el şi capacul de la veceu.
Dacă ar avea sămânţă de militar adevărat în el, Bădălan ar trebui să demisioneze, pentru că a dezonorat haina de comandant, aşa cum s-a întâmplat, de altfel, şi la alegerile din 30 noiembrie 2008. Dar Bădălan deja se pregăteşte pentru o nouă înfrângere electorală, când probabil vrea să se facă definitiv de râs.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro