Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Zilele de sărbătoare au scos mii de brăileni în stradă

oamenii s-au bucurat de ceremoniile militare organizate de Ziua Naţională, dar şi de târgul de iarnă amenajat de Primărie, de concertele din Piaţa Independenţei şi de Parada Colindătorilor • luminile de sărbători s-au aprins vineri seară, pe Calea Călăraşilor şi în alte câteva zone din oraş, însă pe multe artere instalaţiile au funcţionat doar parţial sau deloc • Primăria dă asigurări că deficienţele vor fi rezolvate în cel mai scurt timp

 

Brăilenii au fost, parcă, mai mulţi ca niciodată în Piaţa Independenţei, la manifestările dedicate Zilei Naţionale, în ciuda vremii mohorâte, cu nori grei ce ameninţau să aducă ploaia în orice moment. La fel ca în fiecare an, ceremoniile au început cu o slujbă religioasă şi cu discursul prefectului şi au continuat cu un moment mult mai gustat de public: defilarea militarilor, pe Calea Călăraşilor. Oamenii au privit de pe margine cele câteva plutoane reprezentative ale unităţilor din cadrul Garnizoanei Brăila. Spre deosebire de alte garnizoane mari din ţară, parada brăileană nu a inclus, însă, şi tehnică de luptă, cu toate că militarii noştri ar avea ce arăta, dat fiind că avem în oraş o mare unitate de geniu şi o unitate de artilerie, care şi-ar putea expune armele grele din dotare - tunuri, blindate, elemente de poduri mobile etc. Trecând peste acest aspect, brăilenii s-au îngrămădit să vadă parada, alături de oficialităţile locale – primarul Marian Dragomir şi viceprimarii Doiniţa Ciocan şi Alexandru Jantea, preşedintele Consiliului Judeţean, Francisk Chiriac, prefectul Mădălina Cochino. Spre deosebire de alţi ani, oficialităţile nu au mai beneficiat de o tribună, privindu-i pe militari de la nivelul trotuarului, la fel ca toată lumea. Ceremonia militară s-a finalizat cu depunerea de coroane de flori la monumentul sublocotenentului erou Ecaterina Teodoroiu. 

 

Târgul de iarnă, cu adevărat tradiţional

Tot vineri dimineaţă, Primăria Brăila a inaugurat oficial târgul de iarnă. Acesta este amenajat, ca şi anul trecut, în parcarea de lângă Palatul Administrativ, însă de data aceasta meşterii populari invitaţi să îşi expună mărfurile au avut la dispoziţie căsuţe de lemn, nu corturi militare ca data trecută. Primăria a reuşit să încheie un contract pe ultima sută de metri cu o firmă specializată, care a livrat 20 de căsuţe. Acestea nu au fost, totuşi, suficiente pentru toţi cei care au venit cu mărfuri, astfel că au mai fost puse şi câteva corturi. Oficialităţile locale promit că, pentru ediţiile viitoare, va mai fi livrat un lot de căsuţe din lemn, ca să ajungă pentru toată lumea. “Vrem să mai comandăm  20 – 30, pentru a fi suficiente la evenimente de genul Zilele Brăilei sau târgul de iarnă”, ne-a declarat primarul Marian Dragomir. Acesta a precizat că, anul acesta, au fost admişi la târg doar meşteri populari veritabili, fiind excluşi comercianţii care ar fi vrut să expună mărfuri chinezeşti sau alte kitsch-uri. De altfel, cei care au trecut pe la târg, vineri dimineaţă, au observant că meşterii populari veniţi din zonele Olteniei, Dobrogei, din Republica Moldova dar şi din judeţul nostru expun tot felul de produse de artizanat, din ceramică, piele sau lemn, dar şi alimente şi băuturi tradiţionale. 

 

Concerte până pe 10 decembrie

Pe platoul din Piaţa Independenţei a fost amenajată o scenă unde, până pe 10 decembrie, vor fi zilnic concerte, susţinute de formaţii de muzică populară venite din toate zonele ţării. Vineri dimineaţă, au cântat fanfara garnizoanei Brăila şi brăileanca Maria Ciocan, apoi a urcat pe scenă cântăreaţa de muzică populară Elena Sima, în al cărei spectacol au predominat cântecele patriotice şi doinele. 

Evident, nu putea lipsi din peisaj tradiţionala fasole cu ciolan, care anul acesta a fost preparată de bucătarii căminelor de bătrâni din administrarea Primăriei. Sute de brăileni s-au aşezat la coadă pentru a primi câte o porţie, iar lucrurile au decurs într-o manieră destul de civilizată, dat fiind că jandarmii au fost prezenţi pentru a asigura ordinea.

 

Parada Colindătorilor, o încântare pentru privitori

La fel ca şi anul trecut, de mare efect a fost Parada Colindătorilor, care a adus la Brăila vechi obiceiuri şi tradiţii româneşti, încântându-i pe privitori cu frumuseţea costumelor populare, dar şi cu dansurile şi cântecele specifice zonelor din care au venit. Maramureşenii din Sighetul Marmaţiei au ieşit în evidenţă, atât prin portul popular cât şi prin Dansul Moşilor, un ritual arhaic făcut de tineri mascaţi, care se învârt în cerc purtând toiege de lemn. Deosebite au fost, însă, şi alte obiceiuri, din zonele Sucevei sau Bihorului, cu tineri costumaţi în urşi sau capre, care se apropiau din când în când de privitorii de pe margini, lăsându-se fotografiaţi sau filmaţi cu telefoanele mobile, în timp ce executau un dans tradiţional special pentru copiii însoţiţi de părinţi. Evident, cei mici erau super încântaţi de ceea ce vedeau.

Vineri după-amiază, în jurul orei 15.00, alaiul colindătorilor s-a pus în mişcare, pe Calea Călăraşilor, de la intersecţia cu Str. Milcov şi a parcurs, în circa o oră şi jumătate, traseul până la Piaţa Independenţei.  Sute de brăileni i-au urmat pe tinerii îmbrăcaţi în costume populare, care au adus cu ei diverse tradiţii binecunoscute românilor - Plugul, Capra, Ursul - au cântat, au dansat şi au pocnit din bice pe tot traseul.

Sâmbătă, tot de la ora 15.00, alaiul a plecat din zona Gării şi a parcurs strada Gral. Eremia Grigorescu şi  Bdul. Indepenţei, oprindu-se preţ de câteva minute în intersecţii, pentru a dansa şi a pocni din bice. Atât vineri cât şi sâmbătă, paradele au fost deschise de fanfara Garnizoanei, care a mers cu circa 100 de metri în faţa colindătorilor, anunţând, cu marşuri şi cu toba mare, sosirea acestora.

 

Luminile de sărbători – foarte frumoase, dar cu mici deficienţe tehnice

Luminile de sărbători au fost aprinse în Brăila, vineri seară, la ora 16.50, după ce s-a terminat parada colindătorilor, care s-a derulat pe Calea Călăraşilor, din cartierul Viziru până în Piaţa Independenţei. În aplauzele celor peste 1.000 de brăileni aflaţi pe platoul din faţa Primăriei, oficialităţile locale au pus în funcţiune instalaţiile luminoase instalate pe Calea Călăraşilor, dar şi pe clădirea Palatului Administrativ.

Cei prezenţi au fost anunţaţi că luminile de sărbători au pornit concomitent pe toate arterele rutiere importante ale municipiului, însă au fost zone din oraş unde instalaţiile încă nu funcţionau în jurul orei 18.00. Aşa s-a întâmplat pe Str. 1 Decembrie 1918, pe strada Griviţei sau pe bulevardul Dorobanţilor. Primarul Marian Dragomir ne-a declarant că sincopele au fost provocate de faptul că echipele Luxten nu au reuşit să conecteze în timp util toate instalaţiile. “Au fost mici întârzieri, dar nu am ce să le reproşez celor de la Luxten, care au lucrat inclusiv în nopţile când a plouat, pentru a monta instalaţiile. A durat însă ceva mai mult pe Calea Călăraşilor, unde luminile instalate sunt foarte complexe, iar din acest motiv s-a întârziat puţin pe celelalte artere. În cel mai scurt timp, aceste deficienţe vor fi rezolvate”, ne-a spus, sâmbătă dimineaţă, edilul şef. 

Reamintim că, pentru iluminatul de sărbători, bugetul  alocat de Primărie, în cadrul unui contract multianual, se ridică la 400.000 lei.




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii