Mergi la conţinutul principal

Zilele Şcolii "Ion Creangă" s-au încheiat

Concursul de ortografie, aflat la cea de-a IV-a ediţie, se adresează elevilor din clasele a IV-a şi îşi propune să dezvolte abilităţile de scriere corectă aplicând noile reguli ale dicţionarului ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române. S-au înscris în competiţie 47 de elevi din 26 de şcoli, 17 din mediul urban şi 9 din mediul rural. Organizatorii concursului sunt învăţătoarele Daniela Lupu, Marioara Prodan şi profesorii Nicolae Rotaru, Carmen Vlad. "Calitatea lucrărilor s-a îmbunătăţit de la an la an. Observ că ortografia este privită ca o prinţesă şi nu ca o cenuşăreasă. Lucrările se corectează săptămâna aceasta iar rezultatele vor fi afişate pe site-ul şcolii dar şi la intrarea în unitatea de învăţământ", ne-a spus unul dintre organizatori.

La concursul naţional "Hai despre copilărie să vorbim!" au fost primite 2.500 de lucrări din toată ţara. Elevii brăileni au obţinut nouă premii. La ciclul gimnazial, singurul Premiu I a fost adjudecat de eleva Ecaterina Damian de la Colegiul Naţional "Gh. M. Murgoci", iar la ciclul primar s-au remarcat elevii Maria Rotaru, Raluca Tudor, Rada Stănică, Bogdan Rădoi, Ioana Dinu, de la Şcoala "Ion Creangă", Valeria Sasu, de la Şcoala nr. 21, Bianca Toma, de la Colegiul "Ana Aslan" şi Simona Buzea de la Şcoala "Mihai Viteazul".

Iniţiatorul şi organizatorul competiţiei este profesorul Angela Olaru, având şi colaborarea învăţătoarei Mariana Simion şi a profesorului Victor Buzea.

 


 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro