Mergi la conţinutul principal

Zi festivă la Liceul "Perpessicius"

Sute de elevi au participat, ieri, la sărbătorirea patronului spiritual al Liceului Pedagogic "Dumitru Panaitescu Perpessicius", au urmărit momentele artistice sau chiar au fost premiaţi pentru participarea la concursurile şcolare derulate săptămâna trecută în cinstea evenimentului. Timp de o săptămână, copiii au participat la mai multe competiţii sportive, dar şi concursuri pe discipline sau interdisciplinare, precum "Şcoala în viaţa scriitorilor", "Şcoala în viziunea elevilor", "Personalităţi brăilene", "Brăila, oraş dunărean", concurs de şah, "Viaţa şi opera lui D.P.Perpessicius", "Brăila - oraşul catacombelor", "Brăila - trecut şi prezent", "Teatru contra teatru", "Sfinţii - prietenii lui Dumnezeu", organizat pe două secţiuni, iconografie creştin-ortodoxă şi creaţie literară, "Brăila - orizont local", "Sf. Dumitru, patron spiritual" şi "Educaţia, drum fără sfârşit". A mai fost vernisată şi expoziţia "Culorile toamnei" şi s-au lansat revistele "Cercul nostru" şi "Meli-Melo". Toate aceste activităţi au fost coordonate de profesorii: Adriana Tudor, Laura Gerea, Mădălina Teodorescu, Iuliana Calciu, Anicuţa Novac, Marioara Novac, Elena Mocanu, Manuela Bertescu, Mădălina Nicolae, Sorin Cioroianu, Florica Spiridon, Eugenia Dumitraş, Victoria Ferescu, Carmen Aldea, Mirela Chiţu, Lidia Buzea, Viorica Neicu, Sanda Cornfeld, Lucia Lăzărescu. Au mai participat bibliotecara Iuliana Leopa, cât şi profesorii de educaţie fizică: Bogdan Grigore, Constantin Condrea, Valentin Badea.
Momentul culminant al sărbătoririi patronului spiritual a fost serbarea de la Casa Tineretului. Timp de două ore, elevii au prezentat scenete, dansuri populare şi sportive, iar soliştii vocali şi instrumentali au oferit muzică populară şi uşoară. Din spectacol nu a lipsit nici corul şcolii. Spectacolul a fost organizat de consilierul educativ Mariana Condrea şi de reprezentanţi ai Consiliului Şcolar Educativ condus de Alexandru Măzăreanu.
Perpessicius a fost în atenţia elevilor şi la Casa Memorială ce-i poartă numele. Acolo ei au prezentat un program de poezii şi un program muzical susţinut de corul şcolii, condus de prof. Georgel Leu.
Toate aceste activităţi au fost coordonate şi sprijinite de conducerea şcolii, directorul Constantin Gherghinoiu şi directorul adjunct Ane Mary Luca.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro