Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Zen si violenta

In continuarea lucrarii sale, Profesorul Brian Victoria ofera o traducere completa din japoneza a declaratiei pe care Yamamoto Genpo, calugarul Zen care i-a fost maestru spiritual lui Inoue Nissho, liderului gruparii teroriste "Juramintul Singelui" (ketsumeidan), a dat-o la procesul grupului terorist. Yamamoto pune acolo accentul pe patriotismul lui Inoue si pe modul in care, pentru el, ideea de unitate nationala a Japoniei era legata de aceea de elevare spirituala si iluminare. Yamamoto si-a incheiat declaratia de la tribunal astfel: "Inoue nu spera numai in victoria Japoniei imperiale, ci realizeaza si faptul ca bunastarea tuturor raselor de culoare (adica viata lor, moartea, sau chiar posibila lor inrobire) depinde de Spiritul Japoniei. s…t Nu cred ca in aceste momente acuzatii se gindesc la ei insisi, ci la statul caruia i s-au incredintat pentru a fi judecati. in ceea ce ma priveste, sint absolut convins ca ei au devenit cu adevarat una cu spiritul zeilor si al lui Buddha" (in Onuma Hiroaki, Ketsumeidan Jiken Kohan Sokki-roku, vol. 3, p. 737).
In ciuda ajutorului lui Yamamoto, Inoue si gruparea lui au fost gasiti vinovati si si-au primit verdictul in 22 noiembrie 1934. Sentintele au fost deosebit de usoare, insa, iar unsprezece dintre acuzati au fost amnestiati si eliberati din inchisoare la inceputul lui 1935. Sentinta lui Inoue s-a scurtat si ea de la o zi la alta si in 1940 a fost si el eliberat. Mai mult decit atit, verdictul care il gasise vinovat de terrorism i-a fost sters din cazier, asa incit, din punct de vedere juridic, el nu a fost niciodata implicat in terorism.
De asemenea, o data cu dezvoltarea militarizarii societatii japoneze, Inoue s-a gasit in pozitia de a i se oferi o pozitie de consilier al primului ministru, imediat dupa iesirea sa din inchisoare. Ba chiar inainte de a fi eliberat, Inoue facea corespondenta in mod regulat cu printul Konoe Fumimaro (primul ministru japonez al vremii), o indicatie directa a problemelor ideologice in care se zbatea Japonia in acea perioada si a climatului politic tulbure.
S-a gasit, insa, Inoue (ca persoana profund religioasa) vreodata in pozitia de regreta faptul ca a comandat uciderea a douazeci de persoane, dintre care doua chiar si-au pierdut viata? Se pare ca niciodata, din moment ce avea sa declare mai tirziu: "Nici nu e nevoie sa mai spun ca din punct de vedere al invataturii buddhiste, eu nu sint un criminal. Ba chiar, dimpotriva, eu sint bratul care i-a lovit pe dusmanii invataturii buddhiste". (in auto-biografia sa, Ichinin issatsu, p. 285).

Concluzie

Sigur ca actiunile lui Inoue si ale celor din gruparea lui ar putea fi puse pe seama unor deranjamente mintale, dar declaratia de sprijin venita din partea maestrului Zen Yamamoto arata ca nu era cazul de asa ceva.
O alta posibila interpretare a actiunilor lor ar fi aceea ca Inoue si banda sa puneau in practica, chiar daca intr-o maniera "neconventionala", valori care, desi nu era la origine Zen, fusesera incorporate in viziunea despre lume a maestrilor Zen a acelei perioade si chiar de mai inainte. Care ar fi aceste valori?
Mai intii, este vorba despre credinta, in cuvintele lui D.T. Suzuki, ca "Zen este animat de un anume spirit revolutionar, si atunci cind lucrurile ajung intr-un punct mort - asa cum se intimpla cind sintem incarcati de conventionalism, formalism si alte asemenea isme - Zen iese in evidenta si se dovedeste a fi o forta destructiva". Desi Inoue ar fi fost de acord, probabil, cu aceasta idee, intrebarea care se pune este daca distrugerea fizica a altor fiinte este intr-adevar parte din invatatura buddhista. Iar daca nu este, atunci cum, cind si, poate chiar mai important, de ce a devenit parte a traditiei Zen?
O alta valoare este cea la care se referea tot D.T Suzuki cind vorbea despre "comportament etic" in cazul Zen, si conform cu care "orice concluzie rationala sau irationala la care ajunge o persoana" este incurajata de Zen ca fiind buna. Aceasta atitudine a fost in mod indirect confirmata de maestrul Yamamoto, in timpul procesului, atunci cind a declarat ca el nu vede de ce e necesara angajarea in discursuri si discutii despre consecintele morale ale actiunilor cuiva, atitudine pe care Suzuki o descrisese si el, la rindu-i, drept starea de mushin ("fara judecata"), in care spiritul e dincolo de orice forme de dualism de genul viata-moarte, fiinta-nefiinta, sau chiar bine-rau.
Asadar, cei care ar vrea sa ii acuze pe Inoue si gruparea lui terorista de a fi adaptat invatatura Zen ca sa isi poata justifica implicarea in actiuni criminale trebuie sa ia in calcul si atitudinea unui maestru Zen de frunte, precum Yamamoto, care spunea: "Buddhismul, al carui fundament este perfectiunea adevarata a omenirii, nu are de ales in a elimina chiar si oameni buni, atunci cind acestia au intentia de distruge armonia sociala". in acelasi context, sunt relevante si cuvintele lui Suzuki despre spadasin si spada pe care nu el o controleaza (citate in prima parte a acestui material). si, desi Suzuki a scris enorm in perioada interbelica despre Zen, nu se gaseste in volumele lui nici un rind care sa atentioneze asupra pericolului ca Zen ar putea fi inteles ca indemn la violenta, motiv pentru care se face si el vinovat de interpretarile eronate.
In fine, o ultima intrebare trebuie sa adreseze problema utilizarii starii de meditatie samadhi (jp. sanmai), la care se ajunge fie prin zazen, fie prin incantarea repetata a invocatiei daimoku, ca justificare pentru a ucide.
Desi foarte importante, aceste intrebari nu isi pot gasi raspunsul in paginile unei singure lucrari, cum este cea de fata. Ceea ce, insa, se poate spune cu siguranta este ca maestrul Yamamoto din Secta Rinzai nu a fost singurul lider Zen care a acordat suport moral asasinatelor politice. in martie 1934, maestrul Harada Sogaku, din Secta Soto, si-a exprimat admiratia pentru actiunile lui Inoue si ale celorlalti asasini.
Din punct de vedere ideologic, motivatia data de acesti lideri spirituali pentru a sprijini terorismul intern este foarte apropiata, daca nu identica, de cea oferita de toti maestrii Zen ai timpului pentru sprijinul frenetic al agresiunii militare externe (cartile Profesorului Victoria, Zen at War si Zen War Stories ofera o pletora de astfel de exemple). Seki Seisetsu scria, de exemplu, in 1942: "A-i arata loialitate nelimitata imparatului este acelasi lucru cu a te angaja in practicarea buddhismului Mahayana. si asta pentru ca buddhismul Mahayana este la fel cu Legea Suveranului. Adevarul este ca atunci cind eu-l personal a fost complet distrus ceea ce ramine sa se manifeste in noi este identic cu natura divina. Adevarul este ca atunci cind eu-l personal a fost complet eliminat, ceea ce tisneste din noi este identic cu Spiritul Japoniei. Diavolii rosii (comunistii) incearca sa ne puna regulile nationale (kokutai) in primejdie. Trebuie sa ii exterminam, atit acasa, cit si in strainatate. Iar pentru acest scop e nevoie sa muncim in armonie, sa fim loiali si sa-l servim pe imparat." (in Victoria, Zen at War, p. 181)
in contextul mai larg al naturii religiei in sine, incidentele teroriste descrise in aceasta lucrare, amintesc de o constatare a Profesorului Martin E. Marty, de la Universitatea din Chicago, care scria: "Trebuie remarcata o caracteristica importanta a religiei, care o mentine intotdeauna pe prima pagina a ziarelor si ca prima stire la emisiunile tv: religia ucide. Sau, daca e sa preluam un argument al grupurilor care se pronunta in favoarea folosirii armelor in scop personal - nu armele ucid, ci oamenii -, atunci se poate spune si despre religie ca daca nu ucide, atunci multe dintre formele si modalitatile ei de exprimare ii motiveaza pe oameni sa ucida." (Martin Marty, “An Exuberant Adventure: The Academic Study and Teaching of Religion" in Academe 82/6 (1996), p. 14)
Suzuki l-ar fi contrazis pe Marty, cel putin cu privire la Zen, pentru ca "Zen nu afirma sau infirma actualitatea temporala. Actualitatea e istorica, iar scopul ultim al Zen nu e istoria". Ceea ce, insa, a demonstrat aceasta lucrare este ca, in ciuda faptului ca scopul ultim al Zen nu este istoria, personajele din mediile Zen ale Japoniei anilor ’30 s-au implicat intr-un maniera importanta in crearea istoriei acelei vremi. Iar implicarea lor a avut consecinte tragice mai ales cu privire la legitimitatea "eticii Zen", etica pe care de-abia acum incepem sa o intelegem. (Traducere si redactare de George Sipos)




Categorie articol: 

Comentarii