Mergi la conţinutul principal

Zeci de morți, după un cutremur puternic, urmat de alertă de tsunami în Indonezia

Un cutremur cu magnitudinea 6,9 s-a produs duminică în Indonezia. Potrivit Institutului american de Geofizică, seismul s-a produs în largul insulei Lombok, la o adâncime relativ mică, de numai 31 de kilometri.

 

el puţin 82 de persoane şi-au pierdut viaţa iar alte câteva sute au fost rănite în urma seismului care s-a produs duminică în insula indoneziană Lombok, la o săptămână după ce un alt cutremur care a avut loc tot pe această insulă turistică, situată la est de Bali, a provocat 17 victime, transmite AFP, care citează un nou bilanţ al autorităţilor, potrivit Agerpres.

Seismul, care a avariat mii de clădiri, conform unui purtător de cuvânt al agenţiei indoneziene de gestionare a dezastrelor, a fost resimţit şi în insula vecină Bali, o destinație preferată de mulți turiști occidentali.

Cutremurul a fost urmat de circa 20 de replici, dintre care una cu magnitudinea de 5,4.

Autorităţile au lansat imediat după mişcarea telurică o alertă de tsunami care a fost apoi anulată.


Inițial, magnitudinea cutremurului a fost estimată de USGS la 7, iar adâncimea la 10 km.

Seismul, care s-a produs în jurul orei locale 19:00, a provocat prăbuşirea faţadelor mai multor clădiri, dar deocamadată nu se ştie nimic despre eventuale victime.

Autorităţile indoneziene au emis și o alertă de tsunami.

Săptămâna trecută, un alt cutremur a provocat moartea a 17 oameni, pe aceeaşi insulă.

Cel mai distrugător seism din istoria Indoneziei a fost cel din 2004, cu magnitudinea de 9,1, care a produs un tsunami ce a ucis peste 130 de mii de oameni.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro