Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Zeci de gravide şi bolnavi pe dializă au fost aduşi preventiv la spital

• aceştia vor fi ţinuţi sub supraveghere medicală până la ieşirea din vigoare a avertizărilor meteo de viscol şi ger

 

Mai multe gravide din judeţul Brăila au fost aduse ieri la spital, decizia fiind o măsură de precauţie luată de autorităţile judeţene în contextul avertizărilor meteorologice de vreme rea.  

Duminică, au fost aduse la Maternitate 7 gravide din judeţ. Ieri, alte 8 femei însărcinate au fost internate în spital. Starea acestora de sănătate este bună, pacientele urmând să rămână sub supraveghere medicală cel puţin 48 de ore, după cum ne-au informat medicii de la Maternitate.

“S-a anunţat vreme rea şi am zis să vin la spital, să nu se întâmple ceva. M-a anunţat medicul de familie şi mi-a spus să anunţ ambulanţa. Am 37 spre 38 de săptămâni”, ne-a spus o gravidă venită din satul Batogu, comuna Cireşu.

O măsură similară a fost luată în cazul bolnavilor pe dializă. Potrivit unei informări venite de la ISU Brăila, ieri, în cele două centre de dializă au fost cazaţi 65 de pacienţi, 19 pacienţi vor sta la rude pe perioada atenţionărilor meteo, în timp ce 33 au refuzat internarea. Astăzi, încă 23 de pacienţi vor fi internaţi în spital.

Reamintim că, duminică, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Brăila a luat mai multe măsuri pentru siguranţa populaţiei. La nivelul tuturor primăriilor din judeţ s-a înfiinţat un serviciu de permanenţă, membrii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă informându-i pe toţi cetăţenii despre vremea capricioasă din următoarele zile. “Gravidele cărora li se apropie sorocul trebuie aduse la maternitate şi internate cât Brăila se află sub incidenţa codurilor emise de ANM, precum şi persoanele care urmează tratament prin dializă, bolnavii cronici şi cei insulino-dependenţi”, a fost “ordinul” CJSU.

COAUTOR ARTICOL: 



Categorie articol: 

Comentarii