Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Zeci de copii abandonati la Braila

Criza prin care trece familia romaneasca a determinat reprezentantii Guvernului sa adopte o serie de acte normative menite a diminua consecintele negative ale acestui fenomen. Recent a fost publicata in Monitorul Oficial HG nr. 323/2007 prin care este aprobat planul national de actiune privind prevenirea abandonului copilului. Noul act normativ stabileste dispozitii clare pentru Directiile Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, unitatile sanitare, inspectoratele scolare judetene, politie, consiliile judetene si consiliile locale municipale.
HG 323 impune incheierea de protocoale la nivel judetean si precizeaza si de unde trebuie sa provina banii pentru derularea actiunilor. La nivel judetean trebuie sa existe o evidenta clara a numarului de copii parasiti (cu acte de identitate sau fara), a numarului de gravide aflate in stare de risc social, a zonelor unde exista risc crescut de parasire, a numarului de persoane (rude pina la gradul IV inclusiv) pregatite sa ingrijeasca, sa creasca si sa educe copiii primiti in plasament. In plus, trebuie sa fie clare, masurile luate de consiliul judetean, respectiv consiliul local municipal, pentru reducerea numarului de minori parasiti in unitatile sanitare care ofera servicii medicale copiilor. "Acest plan stabileste noi atributii atit pentru autoritati, cit si pentru institutiile care interactioneaza cu copiii. Nu a existat asa ceva pina acum. Un aspect pozitiv este faptul ca se promoveaza conceptul de lucru in echipa prin faptul ca apare obligativitatea incheierii de protocoale la nivel local. In acest context, fenomenul abandonului de copii poate fi monitorizat mult mai bine", a precizat Simona Cimpoae, purtator de cuvint al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila.
Potrivit datelor furnizate de reprezentantii institutiei, in perioada ianuarie 2006 - aprilie 2007, in judetul Braila, au fost abandonati 55 de minori. Un numar de 15 au fost reintegrati in familie, 2 beneficiaza de masuri de protectie la casutele de tip familial, 3 se afla in grija asistentilor maternali profesionisti, 2 sint asistati de fundatii brailene de caritate, unul se afla in plasament familial si un alt copil este ingrijit de familia sa din judetul Bacau. "Exista 5 copii care au probleme grave de sanatate. Ei au handicap sever si familiile nu vor sa-i ingrijeasca. Alti 9 au stare de sanatate care nu le permite externarea. Doua dintre mamicile care si-au abandonat copiii au fost gazduite in centrele maternale care apartin institutiei noastre si au beneficiat de programe de consiliere", a mai precizat Simona Cimpoae.




Categorie articol: 

Comentarii