Mergi la conţinutul principal

Zece martori sub acoperire, audiati in dosarul "Corbu"

Pentru prima oara la Judecatoria Braila, mai multi martori sub acoperire vor fi audiati prin mijloace specifice, folosindu-se inclusiv aparatura pentru distorsionarea vocii, in scopul protejarii identitatii, precizeaza surse judiciare. Dupa ce, la ultimul termen al procesului penal in care Stanel Corbu este judecat pentru santaj si lipsire de libertate, judecatorul a incuviintat solicitarile avocatilor si a dat unda verde pentru audierea martorilor-cheie, a fost fixat un nou termen aproape de Sfintele Sarbatori. Avocatii lui Corbu au solicitat instantei nu numai audierea martorilor cu identitate necunoscuta, ci si a partii vatamate, Ionel Sgircitu, fratele lui Titi Sgircitu. Dat fiind faptul ca Titi a declarat deja in instanta ca nu are nimic cu Stanel Corbu si ca a fost indemnat "de catre comisarul Dragan" sa spuna ca i s-a cerut taxa de protectie, e lesne de ghicit ce anume va spune Ionel judecatorului. La acelasi termen, al optulea, Corbu nu a fost prezent in sala de judecata, din motive medicale, lipsa fiind si Titi Sgircitu, dar si Walter Radu, celalalt inculpat in dosarul "taxe de protectie". Pina la aceasta data, cu vreo trei exceptii, martorii (cunoscuti) au fost audiati, la fel si inculpatii.

Un proces ciudat. Victime transformate in martori

Audierile in dosarul "Corbu" au debutat tumultuos, la un moment dat judecatorul fiind nevoit sa evacueze sala de judecata. Surprizele nu au intirziat sa apara. Pe de o parte, asa-zisele "parti vatamate" au ales sa fie martori, negind ca li s-ar fi cerut taxa de protectie. Pe de alta parte, inculpatul a jurat ca e vorba de o razbunare, pusa la cale de politisti. Cel mai vehement pare sa fie Titi Sgircitu, care a afirmat ca politia "l-a bagat in relatii de dusmanie cu Corbu" si ca, de fapt, comisarul Marcel Dragan l-ar fi indemnat sa-l toarne pe Corbu, promitindu-i ca-l scapa de acuzatii in dosarul scandalului de la discoteca lui "Piciu", de la Tichilesti. Sgircitu a mai declarat ca omul legii l-a avertizat, cu acest prilej, sa fie cu ochii-n patru, pentru ca liderul din Lacu Dulce a platit 18.000 de euro unui nepot al lui Vincler, ca sa-l omoare.
Cit despre Stanel Corbu, acesta a negat in instanta ca ar fi sechestrat sau santajat pe cineva, afirmind totodata ca "totul este o inscenare" pusa la cale de ofiterii de politie pe care i-a reclamat deunazi. Mai mult, Corbu a spus ca e prieten bun cu cei nominalizati drept "parti vatamate". Printre putinii martori care si-au mentinut declaratiile date in faza de urmarire penala sint Frecea si Sacalean, doi dintre "atacatorii lui Corbu", condamnati deja pentru ca i-au distrus acestuia Hummerul - in decembrie anul trecut - si i-au atacat cu sabii si pistoale pe apropiatii liderului din Lacu Dulce. Cit despre Ciprian Geangu si Gelu Iosefin Crisu, din parti vatamate, au ales sa fie martori. Primul a declarat ca un ofiter de politie i-ar fi dictat ce sa scrie, al doilea ca a mers de bunavoie acasa la Corbu. Crisu a mai spus ca unele afirmatii le-ar fi facut "la nervi".
Reamintim ca Stanel Corbu a fost trimis in judecata in februarie 2008, pentru santaj si lipsire de libertate. Acuzarea precizeaza ca in ziua de 9 decembrie 2007, inculpatul l-a contactat pe Gelu Iosefin Crisu zis "Cioara", caruia i-a solicitat sa vina la cafeneaua "Cool Chocolate", de pe Calea Calarasilor, pe motiv ca fratele acestuia, Cristian, ar fi refuzat sa plateasca taxa de protectie. Crisu l-a contactat pe Iulian Taranu, zis "Bidon" si au mers impreuna sa-l intilneasca pe Corbu. Acesta statea la o masa cu cinci indivizi. Potrivit procurorului anchetator, "in timpul discutiilor Corbu Stanel l-a amenintat cu un cutit pe Crisu Gelu, afirmind ca daca fratele sau va continua sa nu se prezinte la el, il va taia bucati (...) El s-a hotarit sa-i duca pe cei doi la locuinta sa, in Lacu Dulce, afirmind ca “nu le va permite sa plece pina cind nu se va prezenta Crisu Cristian, pentru a plati taxa de protectie”". Cei doi ar fi fost dusi cu "Hummerul" in Lacu Dulce, acasa la Corbu. Aflind ca fratele lui Iosefin, Cristian, a contactat Politia si ca mama lui Iulian se intereseaza de soarta fiului, inculpatul i-ar fi pus pe cei doi la masa, apoi i-ar fi eliberat, dupa citeva ore. Patronul barului de unde au fost luate partile vatamate a refuzat sa dea declaratie. Anchetatorii au gasit, insa, noua martori sub acoperire, dispusi sa ofere informatii in legatura cu incidentul. Acuzatiile de santaj puse pe seama lui Corbu au fost depuse pe data de 20 decembrie 2007, la citeva zile dupa ce "Hummerul" i-a fost distrus. Initial, Geangu l-a acuzat pe Corbu ca i-a cerut 2.000 de euro taxa de protectie, amenintindu-l ca, in caz contrar, "vor intra peste el si-i vor lua copilul din casa". Totodata, Corbu impreuna cu Walter Radu l-ar fi batut pe Geangu la restaurantul "Mario", de pe Sos. Dig Braila-Galati, lucru negat acum de catre partea vatamata. Initial, si fratii Titi si Ionel Sgircitu l-au reclamat pe Stanel Corbu. In acelasi dosar penal, se spune ca Daniel Stoian zis "Stoi" a fost urmarit si impuscat la Predeal, pe 8 decembrie 2007, de indivizi din anturajul inculpatului, pentru ca nu platise taxa de protectie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro