Mergi la conţinutul principal

Zbaterea şi dezbaterea electorală televizată

Dezbaterile televizate dintre candidaţi sunt urmărite cu sufletul la gură oriunde se organizează alegeri. Lumea vrea să îi vadă pe competitori la treabă, să se convingă dacă le şade bine haina de preşedinte. Dezbaterile prezindenţiale nu schimbă opţiunea celor care s-au decis cu cine anume să voteze, ci îi pot convinge pe nehotărâţi să se prezinte la urne. Sunt destui alegători care ar veni la vot, dar care nu au fost convinşi până acum nici de Ponta, nici de Iohannis. E, o prestaţie sclipitoare a unuia dintre cei doi candidaţi ar putea să îi determine pe alegători să îşi mişte fundul până la secţia de votare în ziua votului.
În acest moment, Ponta nu are chef de dezbateri televizate pentru că interesul lui este să nu iasă oameni mai mulţi la vot, comparativ cu primul tur de scrutin. Şi asta pentru că e logic că oamenii care vor veni la vot în turul 2 vor vota cu Iohannis. Dacă l-ar fi vrut atât de tare pe Ponta (sau măcar un surogat al lui Ponta, gen Tăriceanu) aceşti alegători s-ar fi dus negreşit să îl voteze încă din primul tur de scrutin. Iată, aşadar, de ce Victor Ponta se tot dă la fund atunci când vine vorba să îl înfrunte pe Klaus Iohannis pe teren neutru şi cu arbitri (moderatori) cât de cât imparţiali. La Antena 3 şi la Ghiţă TV (RTV) nu pot avea loc dezbateri electorale pe bune, ci cel mult execuţii cu public.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro