Mergi la conţinutul principal

"Ying Yang" nu blocheaza si rotile masinilor expuse la vinzare pe domeniul public

De doua saptamini, de cind "Ying Yang Security" blocheaza rotile masinilor parcate ilegal, scandalul nu se mai termina. Brailenii obisnuiti sa-si lase masinile pe trotuare sau spatii verzi, sfidind bunul simt sau fortati de lipsa locurilor de parcare amenajate de Primarie, se afla intr-o continua disputa cu angajatii firmei cu "caracatite". Soferii acuza "Ying Yang" ca face abuzuri, "Ying Yang" acuza posesorii de masini ca ii agreseaza angajatii aflati la datorie si tot asa. In mijlocul acestei zarve se remarca, insa, un lucru: poate e simpla coincidenta, poate nu, dar agentii "Ying Yang" nu prea se ating de rotile masinilor scoase la vinzare si parcate de saptamini intregi pe trotuare, scuaruri sau treceri de pietoni, cu anunturi postate in geam. "Pe astia care vind masini de ce nu-i intreaba nimeni de sanatate? Le e frica de ei sau sint mina in mina?!", spunea zilele trecute, furios, unul dintre soferii care tocmai platise 50 lei ca sa i se deblocheze roata masinii lasate pe trotuarul strazii Franceze. Omul ne dadea ca exemplu autoturismele de vinzare de pe trecerea de pietoni de la capatul B-dului Dorobanti, in intersectia cu Calea Calarasilor. Acestea fusesera ocolite de angajatii "Ying Yang", la fel ca si masinile de pe trotuarul strazii Scolilor, colt cu B-dul Dorobantilor sau de pe trotuarul Str. 1 Decembrie 1918, colt cu Str. Rosiori si B-dul Dorobantilor. Situatia e cu atit mai ciudata cu cit legea interzice expunerea autoturismelor scoase la vinzare pe domeniul public, iar agentii Politiei Comunitare Braila au aplicat numeroase amenzi pe aceasta tema. Amenzile de 50 lei, prevazute printr-o hotarire de Consiliu Local, n-au fost insa in masura sa-i descurajeze pe comercianti. Vinzatorii de masini ar putea spune ca procedeaza asa fiindca la Braila nu exista un loc amenajat ca tirg auto, cum se intimpla cu citiva ani in urma. Iar realitatea e ca nici nu sint sanse ca un astfel de spatiu sa se amenajeze prea curind. Viceprimarul Lucian Tilea ne-a marturisit ca s-a pus, in urma cu ceva vreme, problema unui tirg auto de week-end, insa din cauza dezinteresului manifestat, in primul rind din partea vinzatorilor de masini, s-a renuntat. "A fost o singura cerere, mai demult, si atit. In conditiile astea, problema a fost abandonata, desi Directia de Administrare si Gospodarire Locala sau Directia Pietelor s-ar putea implica in asa ceva", ne-a spus Tilea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro