Mergi la conţinutul principal

Weekend cu razii, percheziţii şi amenzi

Percheziţii la domiciliu, razii în discoteci, controale în localurile cu program non-stop, în târgurile şi oboarele organizate săptămânal, precum şi radare prezente pe arterele de circulaţie din municipiu şi judeţ. Poliţiştii brăileni, cu sprijinul jandarmilor, au luat la puricat, în weekend, întregul judeţ. Rutieriştii şi cei de la ordine publică şi investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi secţiilor de poliţie rurală au desfăşurat activităţi pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică.
În localitatea Însurăţei, mai multe persoane s-au trezit, vineri, cu mascaţii la poartă. Poliţişti de la Poliţia oraşului Însurăţei, Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru şi luptători de la Serviciul de Acţiuni Speciale, sprijiniţi de Grupa Însurăţei din cadrul IJJ Brăila, au efectuat cinci percheziţii domiciliare. Astfel, în curtea lui Mitică L., de 24 de ani, oamenii legii au găsit cinci plase monofilament, una din aţă şi două prostovoale, toate deţinute ilegal. "Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea cercetărilor, iar celui depistat i-au întocmit dosar penal, conform prevederilor O.U.G. 23/2008, privind pescuitul şi acvacultura", a declarat insp. principal de poliţie Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În aceeaşi zi, poliţişti de la Secţia 2 de Poliţie Rurală Brăila au identificat în trafic trei şoferi care transportau diverse mărfuri pentru care nu aveau documente. Emanuel V., de 26 de ani, din comuna Slobozia Bradului, judeţul Vrancea, transporta cu autoutilitara cantitatea de 210 kg deşeuri din fier. Ceilalţi doi, Stan P., de 25 de ani, şi Ion C., de 26 de ani, ambii din judeţul Vrancea, transportau 6,3 metri cubi de lemn, respectiv 4,9 metri cubi. Toţi trei au fost sancţionaţi contravenţional, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată), privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite. De asemenea, deşeurile din fier şi lemnele au fost ridicate de poliţişti în vederea confiscării.
Per total, au fost luate la "bani mărunţi" 55 de unităţi de alimentaţie publică, săli de jocuri mecanice şi pariuri sportive, 18 producători particulari, 14 asociaţii familiale şi 15 întreprinderi individuale. 324 persoane au fost legitimate, 85 dintre acestea fiind controlate corporal sumar, iar 179 şoferi au tras pe dreapta la semnalele poliţiştilor.
Pe timpul desfăşurării acestor activităţi, au fost constatate 41 de contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 13.850 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro