Mergi la conţinutul principal

Week-end greu pentru rutierişti: Un mort şi doi răniţi grav

În acest week-end, poliţiştii brăileni au avut de-a face cu trei evenimente rutiere grave, soldate cu răniţi, dar şi cu o persoană decedată. În noaptea de vineri spre sâmbătă, la ora 0.15, un bărbat de 44 de ani conducea autoturismul pe strada Comuna din Paris. Ajungând la intersecţia cu Şoseaua Focşani, spun poliţiştii, acesta a pierdut controlul asupra volanului, a pătruns pe sensul opus şi s-a tamponat de un stâlp al reţelei pentru iluminat public. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală gravă a şoferului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. "Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a gradului de alcoolemie. Acestuia i s-a întocmit dosar penal", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Vineri, la ora 10.00, un brăilean de 21 de ani a murit din cauza propriei neatenţii. Acesta conducea un ciclomotor, pe DJ212, iar la intrare în localitatea Cuza-Vodă, într-o curbă la dreapta pe pod, a pătruns pe contrasens. El s-a tamponat frontal cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani, din comuna Viziru. Mopedistul a ajuns la spital, însă, din cauza leziunilor grave, a decedat în jurul orei 18.00. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero. În cauză s-a întocmit dosar penal urmând să se stabilească cu exactitate condiţiile în care s-a produs tragicul accident. În aceeaşi zi, la ora 11.10, un bărbat de 62 de ani, din satul Chiscani, în timp ce conducea autoturismul, în localitatea de domiciliu, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a accidentat o minoră de 11 ani. Aceasta se afla pe acostament, în staţia pentru mijloacele de transport în comun. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a minorei, care a fost transportată la spitalul pentru îngrijiri medicale. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero, iar în cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro