Mergi la conţinutul principal

Week-end fierbinte pentru şoferi

vineri şi sâmbătă, poliţiştii au lăsat fără permis 19 şoferi, iar duminică s-au mai adăugat cinci conducători auto care au devenit pietoni

 

În weekendul abia încheiat, poliţiştii brăileni nu i-au scăpat din ochi pe şoferii aflaţi în trafic, iar cei prinşi încălcând legea au fost amendaţi şi lăsaţi fără permis de conducere.

Duminică, poliţiştii au controlat 118 autoturisme şi au constatat 37 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 20.257 de lei, fiind ridicate în vederea suspendării 5 permise de conducere.

În zilele de 27 şi 28 octombrie, lucrători din cadrul IPJ Brăila, au constatat 120 de contravenţii la regimul rutier, valoarea totală a sancţiunilor fiind de 43.545 lei.  Vineri şi sâmbătă, au fost ridicate în vederea suspendării 19 permise de conducere şi retrase 7 certificate de înmatriculare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro