Mergi la conţinutul principal
Tensiuni la CJ pentru un grup sanitar din comuna Movila Miresii

WC de zeci de mii de euro la Şcoala Ţepeş Vodă

• consilierul judeţean PND Cătălin Iordache a atras atenţia, vinerea trecută, asupra unei cofinanţări din partea CJ Brăila la un proiect care viza amenajarea unui grup sanitar la şcoala gimnazială din satul Ţepeş Vodă (comuna Movila Miresii), cu o valoare totală de 186.000 lei (peste 40.000 euro) • pe lângă explicaţiile total nepotrivite din cadrul raportului în legătură cu “obiectivele” pe care investiţia le-ar viza, printre care şi “valorificarea poziţionării geo-strategice”, acesta a atras atenţia că preţul de “1.636 euro/mp pentru un WC” este o chestiune ce ar trebui să ajungă la DNA • proiectul a fost respins de consilieri prin abţinere, urmând să fie reanalizat • primarul comunei Movila Miresii, PSD-istul Dumitru Panţuru, susţine că s-a înţeles greşit, deoarece devizul proiectului cuprinde şi reparaţii/reabilitare şcoală, iar grupul sanitar vizează şi o fosă septică şi este făcut cu materiale conform cerinţelor ISU

 

Consilierii judeţeni s-au confruntat, vinerea trecută, cu o situaţie cel puţin penibilă în cadrul şedinţei ordinare a CJ Brăila, când au avut de dezbătut un proiect ce viza realizarea unui grup sanitar la şcoala gimnazială din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, cu un preţ de câteva zeci de mii de euro. Este vorba despre o investiţie propusă spre cofinanţare (CJ - UAT Movila Miresii), în valoare totală de 186.494,94 lei (peste 40.000 euro), cu TVA, din care 175.930,83 lei cu TVA (construcţia ^ montajul), la care Consiliul Judeţean s-ar angaja să achite 60%, deci 105.558 lei. Pe scurt, după cum se arată în indicatorii tehnici specificaţi în hotărârea adoptată de Consiliul Local Movila Miresii privind această temă, document ataşat la proiectul de hotărâre al consilierilor judeţeni, investiţia vizează o suprafaţă construită de 28 mp, 10 cabine de toaletă (din care 4 pentru băieţi, 4 pentru fete şi 2 pentru cadrele didactice) şi 4 chiuvete, ce ar trebui să fie realizate în 2 luni.

Cel care a atras atenţia asupra problemei a fost consilierul PND Cătălin Iordache, care pe lângă costul extrem de piperat, a ţinut să sublinieze şi o serie de nonsensuri în textul care compunea raportul proiectului.

“Domnule preşedinte, vă rog să mă scuzaţi, încerc să nu fiu impertinent, deşi poate că aşa o să luaţi întrebarea: dumneavoastră citiţi aceste proiecte de hotărâri?”, a întrebat Iordache. Cum răspunsul preşedintelui CJ Brăila, Francisk Chiriac, a fost afirmativ, PND-istul a continuat: “Aici, în proiectul de hotărâre există cuvântul «antropic». Ce înseamnă, domnule preşedinte antropic? Că eu sincer, nu ştiu. Vă întreb, pentru că WC-ul ăsta duce la «conservarea mediului natural şi antropic», dacă ne luăm după cele scrise în raport. Adică cum vine asta? Eu vorbesc serios! Există un raport în care scrie aşa: «Investiţiile propuse de UAT-uri trebuie să fie corelate cu următoarele obiective strategice prevăzute în Strategia de Dezvoltare a Judeţului Brăila 2014 - 2020», aprobată printr-un HCJ din 2014 şi un HCJ din 2017, adică de noi. Deci ce trebuie să facă WC-ul ăsta?! 1) Să reducă disparitatea de dezvoltare dintre localităţile judeţului Brăila. Disparitate înseamnă neparitate, mă rog, e un cuvânt interesant. 2) Creşterea competitivităţii mediului economic. Nu cred! 3) Dezvoltarea sectorului agricol şi agro-industrial. 4) Valorificarea poziţionării geo-strategice şi dezvoltarea sectorului logistic şi comercial. Un WC, domnule?! Sau dezvoltarea infrastructurii rutiere şi tehnico-edilitare? E şi mai tare asta! Şi conservarea şi valorificarea durabilă a mediului natural şi antropic. Revin, dumneavoastră ştiţi ce înseamnă antropic?”, a mai adăugat Iordache.

În realitate, este vorba despre formulări ce apar în rapoartele tuturor proiectelor de hotărâri ale CJ Brăila privind cofinanţările cu oraşele şi comunele din judeţ, însă pe care, din nefericire, cei ce întocmesc documentaţia nu au grijă să le adapteze la fiecare temă aflată în dezbatere, lucru explicat şi de preşedintele CJ Brăila.

 

Acuzaţii, explicaţii şi frica de DNA

PND-istul Cătălin Iordache a continuat ideea, precizând că din punctul său de vedere preşedintele CJ Brăila nu ar fi trebuit să propună un asemenea proiect pentru a fi votat de consilierii judeţeni, ci mai degrabă să îl trimită direct procurorilor DNA.

“Dumneavoastră ar trebui să trimiteţi direct la DNA această propunere a primarului dumneavoastră, domnul Dumitru Panţuru! Ştiţi cât costă WC-ul ăsta, unde vreţi să dăm noi bani? 1.636 euro pe metrul pătrat! Vreţi să dăm atâţia bani pe metrul pătrat la un WC? Am luat-o razna cu toţii?! Adică facem un WC de 28 mp cu 1.636 euro mp la Ţepeş Vodă? Pe bune?! Îmi spuneţi mie că vă fac în nu ştiu ce fel. Revenind, «antropic» nu are nicio legătură cu WC-ul, asta e sigur. Are legătură cu acţiunea omului asupra unui lucru. Ce treabă are, domnule, WC-ul cu conservarea mediului şi cu fenomenul antropic care de obicei este negativ? Toate expunerile de motive ale proiectelor au aceste porcării în spate! Se poate? Am ajuns bătaia de joc a celor care fac aceste proiecte de hotărâri, adică a dumneavoastră? Sincer, îmi explicaţi de ce costă 1.636 mp la un WC? Metrul pătrat! Domnule, o vilă costă mai puţin. Faceţi-le o vilă! Domnule, un apartament în Brăila nu costă 1.636 euro mp! Puteaţi să le puneţi şi aer condiţionat şi tot nu ajungeaţi la preţul ăsta. Domnul Panţuru cum a ales firma care a făcut devizul? Ar trebui să îi spuneţi: «Băi, tu eşti nebun? Mă pui să le dau consilierilor să voteze 1.636 euro mp, păi îi bag la pârnaie pe toţi când or vota!». Asta e de DNA, nu e de Consiliul Judeţean! Dumneavoastră trebuia să îl luaţi, inclusiv pe colegul dumneavoastră de partid să îl trimiteţi la DNA. Este o nebunie!”, a mai continuat Iordache.

Preşedintele CJ Brăila a cerut lămuriri de la toţi directorii instituţiei care se află în comisia de evaluarea a proiectelor trimise de primari. Aceştia au ridicat rând pe rând din umeri şi au precizat că din punct de vedere economic, juridic, tehnic, proiectul este ok şi că nu este treaba lor să analizeze oportunitatea investiţiilor.

PND-ista Simona Drăghincescu a catalogat propunerea venită din partea comunei Movila Miresii drept “o bălărie”, solicitând mai multă atenţie pe viitor din partea primarilor, indiferent de culoarea politică.

La rândul său, liberalul Ovidiu Nechita a sărit în apărarea primarilor din judeţ, precizând că aceştia “nu propun bălării”, iar dacă în acest caz există semne de întrebare, s-ar putea datora unor greşeli tehnice.

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a propus respingerea proiectului deocamdată, până când primarul Dumitru Panţuru ar putea să explice situaţia, cu precizarea că într-adevăr ar putea fi vorba despre o eroare materială.

“Nu este vorba de nicio eroare materială! Acest lucru se întâmplă la majoritatea comunelor PSD şi le face aceeaşi firmă a unui membru PSD, domnul Marcel Motoc (n.r. - fost consilier judeţean), la aceleaşi preţuri despre care vă vorbeam. Aşa că vă rog frumos să îl invitaţi pe domnul primar să ne explice ce şi cum. (...) Firma domnului Motoc este cea care face WC-urile cele mai scumpe din judeţ, la preţurile astea. Eu vă mulţumesc foarte mult că aţi simţit în ceafă răsuflarea DNA. Oricum, o să fac o plângere la DNA pe numele domnului primar. Râdeţi? Eu zic că sunteţi aproape. Oricum vă mulţumesc încă o dată că măcar frica vă sperie, dacă bunul simţ nu”, a răbufnit Iordache.

“Nu mă sperie frica şi am mai mult bun-simţ decât dumneavoastră, domnule consilier! Ţinând cont că din declaraţiile dumneavoastră reiese că deţineţi foarte multe informaţii despre diverse persoane, cu foarte multe nelegiuiri, fac apel încă o dată la instituţiile abilitate ale statului. Vă spun că şi tăinuirea se pedepseşte conform legii! Da? Sunteţi şi dumneavostră în aceeaşi suflare a DNA-ului în ceafă!”, a replicat Chiriac.

În cele din urmă proiectul a fost respins cu un vot “împotrivă” din partea consilierului PND Cătălin Iordache şi 29 de abţineri din partea celorlalţi membri CJ prezenţi.

 

Panţuru: «Proiectul a fost înţeles greşit. Nu e vorba doar despre un grup sanitar»

Contactat de redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei”, primarul comunei Movila Miresii a afirmat că proiectul ajuns la mapa consilierilor judeţeni a fost realizat în grabă şi nu a fost suficient de explicit, însă deşi sumele sunt corecte, acestea nu implică doar realizarea unui grup sanitar. Primarul a punctat în primul rând că proiectul grupului sanitar este unul amplu care cuprinde o fosă septică adâncă de 40 m, cu cabină şi betonată, materiale extrem de rezistente la solicitarea ISU, plus reparaţii/reabilitări interioare şi exterioare ale şcolii din satul Ţepeş Vodă.

“E normal să fie discuţii. Eu nu comentez, dar s-a înţeles cu totul altceva. Proiectul este mai amplu, am luat legătura cu proiectanţii să îl refacă puţin, să îi schimbe titulatura ca să se înţeleagă. Într-adevăr era construirea unui grup sanitar, dar proiectul cuprinde şi reparaţii/reabilitare şcoală. Deci reparaţii interior-exterior. Toate dădeau 175.000 lei cu TVA. Şcoala din Ţepeş Vodă nu e autorizată pentru că are grup sanitar în curtea exterioară. Şi voiam să îl facem. Am discutat cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean. Şi-a cerut scuze după aceea că nu înţelesese. Practic s-a înţeles că e numai grupul sanitar, dar e şi fosă septică la 40 de metri, că noi nu avem acolo canalizare. Fosa e cu cabină, e betonată. Asta este. Materialele sunt reglementate de ISU. Eu nu pot să risc, să retrag vreun articol din devizul de lucrări de acolo şi «Doamne Fereşte!», să se întâmple ceva cu copiii. Nu răspunde niciun consilier sau Consiliul Judeţean, răspunde primarul până la urmă. Eu am vorbit cu domnul preşedinte. S-a lămurit situaţia”, a declarat Panţuru.

Acesta a precizat că îi pare rău că nu a putut participa la şedinţa CJ pentru că ar fi încercat să lămurească personal situaţia. Primarul a mai adăugat că şcoala a fost reabilitată ultima oară în 2005 - 2006 şi de atunci nu a mai suferit nicio intervenţie.

“În acest proiect se intervine la faţada exterioară, se acoperă fisurile, se intervine pe interior cu glet de ipsos, cu var lavabil, cu vopsitorie de vopsea. Sunt mai multe chestiuni acolo. Dar în graba aceea ca să ne asociem cu CJ-ul nu ne-am dat seama că se înţelege altceva din titulatură. A avut dreptate poate şi domnul Iordache care a fost ceva mai vehement. Asta este. Bine că a fost aşa. Am făcut şi noi ochii mari şi ne-am dat seama că s-a strecurat totuşi o greşeală. Se repară. Asta este”, a mai adăugat acesta.

Cât despre firma care a realizat devizul, Dumitru Panţuru a ţinut să puncteze că nu are nicio legătură cu firma PSD-istului Marcel Motoc. Acesta nu ne-a dat numele firmei, însă a specificat că a fost aleasă prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, pentru că a avut preţul cel mai mic. Primarul a afirmat doar că este o firmă brăileană, cu care a lucrat pentru prima oară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro