Mergi la conţinutul principal

Vulpea când nu ajunge la struguri se internează în spital

Ca vizitator, aparținător sau cum mai sunt numiți oamenii care merg să își viziteze rudele în spital - nu intri când vrei tu. Este un program de vizită, iar gardienii plătiți din bani publici sunt acolo să vegheze că nu intră vreun om sănătos în spital și să uite să mai iasă. Ok, înțeleg că spitalul nu este peronul gării, unde să te poți plimba după bunul plac, dar nu este nici sediul NASA.

Iar dacă oamenii tot au accesul restricționat în Spitalul Județean Brăila, te-ai aștepta ca acest lucru să fie valabil pentru toți, inclusiv pentru extratereștri. Când colo, ce să vezi? Zilele trecute, o vulpe a pătruns nestingherită până în inima spitalului (luminator) fără ca cineva să bage de seamă. E drept că au mai lătrat câinii, că s-a stârnit agitație în rândul maidanezilor care s-au aciuat (conform cărei legi?!) în curtea spitalului, dar gardienii nu au băgat nimic de seamă. Pentru ei a fost liniște și pace, de zici că erau toți în comă de la atâtea sucuri cu multe grade.

Pățania asta a scos încă o dată Brăila în lume. În sens negativ, evident, căci unde ați mai auzit voi ca o vulpe să intre până în mațele unui spital? Dar de unde vulpi în Brăila? Că poate vor unii să iasă la vânătoare și nu au în ce trage!

Nu era de ajuns că Spitalul Județean Brăila are o faimă execrabilă. Exact vulpea asta lipsea pentru ca imaginea să capete proporții apocaliptice. Nu am auzit-o, în schimb, pe d-na manager al Spitalului Județean Brăila, Delia Rășnoveanu, să ne explice episodul cu vulpea. Cine știe, or fi fost strugurii acri sau poate că biata vulpe doar s-a ascuns de ursul din poveste pe care l-a păcălit să pescuiască cu coada. Așteptăm răspunsuri publice din partea d-nei Râșnoveanu la aceste teme de larg interes public. 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro