Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Vorba multă, Constituţia omului

Numai că rezultatelor referendumului din 2009 li se opun cu îndârjire cele câteva sute de aleşi, speriaţi că proiectele de legi nu se vor mai vota singure, aşa cum se întâmplă acum în ambele Camere ale Parlamentului, în vreme ce ei îşi văd liniştiţi de afaceri, pitiţi prin cotloane unde nici presa nu ajunge, darămite condica de prezenţă. E doar o dovadă că niciunul dintre aceştia nu-şi pune problema unei schimbări măcar în atitudine. Puţinele minţi care aparţin noii generaţii în politică arată în finalul oricărei idei aduse în dezbatere că numai cu un braţ de flori nu se face primăvară. Iar eventuala restrângere a locurilor parlamentare pe ei îi va afecta primii.

Mai importantă este considerată acum simpla ieşire "pe sticlă", chiar dacă foarte mulţi vin în studiourile tv doar ca să zîmbească ori să se încrunte electoral la camerele de luat vederi. Aşa şi cu proiectul noii Constituţii. Este abia textul de bază, care poate fi schimbat complet până la adoptarea lui în Parlament, nu e nevoie de lamentări şi smulgerea părului din cap în faţa privitorilor la tv. Rolurile precum cel de bocitoare sau de preocupat de soarta ţării ar trebui să facă loc unuia relaxat, în care orice politician să poată explica sau descrie fără să se înverşuneze singur o situaţie/ idee/ proiect de lege în puţine cuvinte, clare şi logice. Pe scurt, să se facă înţeles. Acesta este şi motivul pentru care opoziţia (şi nu numai) pică de multe ori în desuetudine.
În mod evident, proiectul noii legi fundamentale conţine carenţe asupra cărora se va pronunţa mai întâi Curtea Constituţională în materie de procedură. Faptul că liderul PNL s-a grăbit să renege proiectul integral - care oricum nu ar trece fără votul a două treimi dintre aleşi, adică fără sprijinul opoziţiei - este cel puţin surprinzătoare. Politica cozii (în cazul de faţă nu e cacofonie!) ridicate în semn de îngâmfare va dăuna şi mai mult celor care fug de negocierile inevitabile pe marginea proiectului. Sau poate că totul nu e decât o piesă de teatru ieftină, în care mulţi se afişează în rolul lui Gică Contra, cu speranţa că legea fundamentală va rămâne neschimbată, iar la alegerile de la anul va fi la fel de multă marfă (mandate) de tranzacţionat şi apoi de trădat, ca şi până acum. Ar fi păcat, dar nu e totul pierdut. E doar începutul.




Categorie articol: 

Comentarii