Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Volksbank intra pe piata bancara braileana

Volksbank a decis sa implementeze in Romania sistemul de franciza ca modalitate de distributie a produselor bancare catre clienti. Banca austriaca a externalizat astfel asistenta financiar-bancara pentru produsele de creditare oferite printr-un concept inovativ, clientii bancii avind posibilitatea sa se informeze si sa obtina un credit sau un produs de leasing Volksbank adresindu-se francizorilor bancii. Acestia ofera consultanta clientilor atit in cazul creditelor pentru locuinte, creditelor auto, creditelor de cheltuieli curente si creditelor de consum pe baza de ipoteca, cit si pentru produsele oferite de Volksbank Leasing.
O unitate Volksbank in sistem franciza va fi inaugurata azi, la Braila, pe Bulevardul A.I.Cuza, nr.130, linga Biserica Bulgareasca.
Dupa cum ne-a declarat Emanoil Postelnicu, directorul Volksbank franciza Braila, "scopul introducerii conceptului de franciza a fost dezvoltarea rapida si eficienta a canalelor de distributie a produselor Volksbank, scaderea costurilor aferente investitiilor in sucursale si nu in ultimul rind, o relatie mai apropiata cu clientii. In centrul strategiei Volksbank se afla parteneriatul strins cu clientul. Banca ofera consultanta punctuala grupurilor tinta carora li se adreseaza, IMM-uri, microintreprinderi si persoane fizice, fara a neglija insa si sectorul clientilor corporativi. Beneficiile cheie ale colaborarii cu Volksbank sint apropierea fata de client, consilierea clara si pe intelesul clientilor, tranzactii rapide si usoare".
Noua franciza Volksbank va oferi servicii si produse bancare, cum ar fi consultanta, colectare documentatie de credit (credite pentru locuinte, credite auto, credite de cheltuieli curente si credite de consum pe baza de ipoteca). In acelasi timp, vor fi disponibile si alte tipuri de servicii si produse de leasing de la Volksbank Leasing (consultanta, colectarea documentatiei de leasing, preselectia clientului). Din oferta Volksbank retin atentia o serie de credite personale, cum ar fi de pilda Easy Credit, un credit in cuantum de 10.000 de euro de familie, pentru cheltuieli curente, pe 10 ani, fara garantii, sau creditele imobiliare in euro cu dobinda de 5,95% pe an. De asemenea, puteti achizitiona un autoturism cu un avans de 0% si un credit in euro cu o dobinda de 5,95% pe an, pe o perioada de maximum 7 ani. Nu in ultimul rind, puteti opta pentru creditul Optimus in euro pentru cheltuieli curente, care are acum o perioada mai lunga de creditare, de 25 de ani, aceeasi dobinda prietenoasa de 5,95% pe an, fiind acordat fara avans, fara girant, fara asigurare de viata.
Daca veti vrea deci sa incheiati o asigurare de viata, o asigurare auto sau de locuinta ori un contract de leasing, drumurile pe care le aveati de facut pina acum, respectiv la banca, la societatea de asigurari si la societatea de leasing se vor limita la unul singur, cel la unitatea de franciza din apropiere.
De asemenea, franciza va avea o gama limitata de servicii, asigurind astfel o calitate mult mai buna a acestora, iar tranzactiile vor fi mai rapide si mai usoare.
Volksbank Romania activeaza pe piata romaneasca din luna mai a anului 2000. Principalul actionar al bancii este Volksbank International AG, in majoritate detinut de Osterreichische Volksbanken-AG, banca ce reprezinta institutia centrala a unuia dintre cele mai importante grupuri bancare. Prin intermediul unor companii specializate, grupul ofera servicii personalizate din domeniul leasingului, fondurilor de investitii, al asigurarilor si investement banking-ului.




Categorie articol: 

Comentarii