Mergi la conţinutul principal
Fotbal Liga a V-a

Voinţa Găiseanca este pe primul loc după victoria de la Plopu

Viitorul 2 Ianca şi Viitorul Cireşu revin pe podiumul Seriei a III-a • duş rece pentru Tricolorul Lanurile pe propriul teren

 

În etapa a 11-a, cele mai interesante jocuri au avut loc tot în Seria a III-a, unde acum podiumul este ocupat de trei formaţii cu acelaşi număr de puncte, 25, ordinea fiind stabilită după criteriul golaverajului. Performera rundei a fost Voinţa Găiseanca, echipă care a câştigat cu 4-0, la Voinţa Plopu. În urma acestui succes echipa din Găiseanca preia şefia grupei, iar cea din Plopu a coborât de pe podium. Pe locul al treilea a urcat Viitorul Cireşu, care a câştigat cu 2-0 la AS Jirlău graţie golurilor marcate de Florea şi Mihai Popa.

Derby-ul Seriei I, cel dintre Dinamo Măxineni şi Siretul Vădeni, a fost în realitate doar un galop de sănătate al gazdelor, care s-au impus cu 4-0, iar printre marcatori s-a regăsit şi unul dintre cei mai buni atacanţi din Liga a V-a, Marius Iorga. Jucătorii de la Tricolorul Lanurile au avut cea mai slabă prestaţie din acest sezon competiţional şi au suferit primul eşec, au fost învinşi cu 3-2 de FC Tufeşti.

După etapa a 11-a ordinea pe podium este următoarea:

Seria I: 1 FC Urleasca 29 puncte, 2 Dinamo Măxineni 28 puncte, 3 Siretul Vădeni 23 puncte;

Seria a II-a: Tricolorul Lanurile 30 puncte, 2 Voinţa Bărăganul 26 puncte, 3 Dunărea Gropeni 24 puncte;

Seria a III-a: Voinţa Găiseanca 25 puncte (golaveraj: 50-11), 2 Viitorul 2 Ianca 25 puncte (42-24), 3 Viitorul Cireşu 25 puncte (23-11).   

 

Rezultatele şi marcatorii etapei a 11-a:

Seria I:

Dinamo Măxineni - Siretul Vădeni 4-0 (3-0)

Mogoş (min. 5, 72), Iordache (min. 14), Iorga (min. 32)

Voinţa Racoviţa - Dinamo Salcia Tudor 1-4 (0-2)

Danciu (min. 78) / Munteanu (min. 24), G. Decu (min. 33, 70), F. Decu (min. 84)

Înfrăţirea Gemenele - Victoria 2 Traian 1-3 ((0-3)

Manolache (min. 65) / Veber (min. 25), Creangă (min. 30), Ciocan (min. 40)

FC Urleasca - Spicul Râmnicelu 2-1 ((1-0)

P. Olmazu (min. 16), Popescu (min. 48) / Costin (min. 87)

Olimpia Cazasu - Romgal Romanu 2-1 (0-0)

Urmeş (min. 69, 79) / Sârbu (min. 76)

Unirea Grădiştea - Speranţa Măxineni 4-2 (1-0)

Mocanu (min. 5, 77), Răileanu (min. 60), Cristea (min. 75) / Dumitru (min. 47), Chiriţă (min. 74)

 

Seria a II-a:

Tricolorul Lanurile - FC Tufeşti 2-3 (0-1)

Văsii (min. 54, 67) / Cristea (min. 24), Badiu (min. 74), Cocoş (min. 91)

Şoimii Unirea - Dacia Berteşti 1-0 (1-0)

Jinga (min. 14)

Comagrim Dudeşti - Voinţa Bărăganul 1-6 (1-2)

Sarivan (min. 5) / Cârjan (min. 30), Şerban (min. 34, 65, 67, 81), Gheorghe (min. 86)

Spicul Zăvoaia - Tractorul Viziru 3-1 (2-1)

Vlaicu (min. 39, 40, 80) / Lemnaru (min. 38)

Dunărea Gropeni - Stanriz Stăncuţa 2-0 (0-0)

Puia (min. 75), Mocanu (min. 86)

 

Seria a III-a:

Voinţa Plopu - Voinţa Găiseanca 0-4 (0-2)

Vlăducă (min. 30, 58), Mocanu (min. 33), Sterian (min. 91)

AS Jirlău - Viitorul Cireşu 0-2 (0-0)

Florea (min. 60), M. Popa (min. 89)

AS Bordei Verde - Avântul Mircea Vodă 5-3 (1-1)

Miclaru (min. 23, 47), Vlaicu (min. 57, 65, 83) / Vizireanu (min. 40), Păun (min. 55), Fuior (min. 65)

Victoria Deduleşti - Voinţa Făurei Sat 1-5 ((1-1)

Mihai (min. 37) / Săpunaru (min. 41), Dumitru (min. 67, 68, 81), Simion (min. 86)

Pescăruşul Drogu - AS Ulmu 5-0 (1-0)

Soare (min. 30), Băbătie (min. 70), Asanache (min. 73), Dragu (min. 81), Androne (min. 89)

Viitorul Galbenu - Viitorul 2 Ianca 1-5 (1-5)

M. Feraru (min. 60 / Predescu (min. 5), Parnică (min. 14, 16), Şontică (min. 18), Irimia (min. 30)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro