Mergi la conţinutul principal

Voiculescu: Mă bucur că declaraţiile mele, chiar aşa, "neruşinate", au readus bunul simţ în USL

"După ce ieri am sancţionat public frivolitatea unor colegi din USL care, în ultima vreme, intraseră într-un joc al seducţiei cu Traian Băsescu, Crin Antonescu a declarat că «PNL a fost adversarul permanent şi radical şi va rămâne adversarul lui Traian Băsescu, al sistemului politic al lui Traian Băsescu până când acest sistem va fi eliminat»", scrie Voiculescu.
El precizează că se bucură de faptul că declaraţiile sale, care au fost catalogate de Antonescu drept "neruşinate", au readus bunul simţ în USL.
"Ţinând seama că, în urmă cu doar câteva zile, domnul Antonescu răspundea bezelelor pe care i le trimitea Traian Băsescu spunând că «în politică nu spui niciodată niciodată», vreau să remarc şi să salut repoziţionarea fermă a preşedintelui PNL de ieri seară. Fermitatea este extrem de necesară... şi mă bucur că declaraţiile mele, chiar aşa, «neruşinate», au readus bunul simţ în USL", mai afirmă Voiculescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul 2 de toată dreapta şi este de preferat "unui plagiator", precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.
"PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui", a spus Băsescu.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că este de acord cu analiza făcută de preşedintele Traian Băsescu în privinţa unui candidat al PSD la alegerile prezidenţiale şi un eventual eşec, menţionând că este o apreciere corectă.
"Aici nu putem spune niciodată, rar putem spune niciodată în politică, dar aici cred că e o analiză corectă. PSD singur în alegerile prezidenţiale are o problemă, s-a dovedit istoric. Dar nu e cazul", a mai precizat Antonescu.
Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a declarat, sâmbătă, la şedinţa Consiliului Naţional al partidului, că PSD se consolidează, pentru rezultate bune în 2014, iar PNL are acţiuni frivole faţă de parteneri şi reacţii cel puţin imorale faţă de social-democraţi şi încearcă se să împrietenească cu Traian Băsescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro