Mergi la conţinutul principal

Vizat de apeluri la demisie din cauza Libiei, Westerwelle salută intervenţia NATO

Printr-un purtător de cuvânt, cancelarul Angela Merkel şi-a declarat încrederea în ministru, dar presa sugerează că acesta nu va mai ocupa mult timp funcţia, din cauza refuzului de a recunoaşte că răsturnarea regimului Gaddafi a necesitat forţa militară.
"Suntem bucuroşi că regimul Gaddafi nu mai este", a spus ministrul la o conferinţă în faţa ambasadorilor germani, potrivit dpa.
"Tocmai pentru că am evaluat oportunităţile şi riscurile diferit, respectăm Franţa şi aliaţii noştri pentru că au aplicat rezoluţia 1973", a spus Westerwelle, în prezenţa ministrului francez de externe Alain Juppe.
Ambasadorul german la ONU s-a abţinut la 17 martie când Consiliul de Securitate a adoptat rezoluţia, autorizând forţa militară. Abţinerea a supărat aliaţii şi mulţi germani.
Săptămâna trecută, ministrul a spus că sancţiunile economice, nu forţa, au fost un factor major în răsturnarea lui Gaddafi. Refuzul său de a recunoaşte că a greşit a realimentat scandalul.
"Cancelarul şi ministrul de externe colaborează în deplină încredere", a spus purtătorul de cuvânt al lui Merkel. Întrebat dacă Merkel este îngrijorată pentru viitorul ministrului, el a spus: "Nu îşi face griji".
Noul lider al partidului FDP, Philipp Roesler, a salutat intrervenţia NATO, dar a refuzat apelurile la demisia ministrului, iar presa a comentat că partidul este îngrijorat că dacă va renunţa la Westerwelle va avea de suferit în alegerile din două landuri de săptămâna viitoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro