Mergi la conţinutul principal

Vitalitatea "Zilelor Brăilei" şi mormântul politic care le-a organizat

Din acest punct, se desprind trei înţelesuri: 1. PSD-ul deţine, fără drept de apel, majoritatea în bazinul electoral brăilean, prin cei care, trăind în epoca ceauşistă, se identifică în mod obligatoriu cu descendenţa iliesciană, deci PSD-ul brăilean nu are de ce să se agite cu fel de fel de manifestări (şi nici nu s-a agitat, ba chiar a cheltuit din fondurile publice te miri ce); 2. cei care au ieşit în număr mare la Zilele Brăilei sunt "activi", adică există posibilitatea ca ei să privească spre viitor; 3. liderii politici din opoziţie nici nu pun problema unei participări reale în lupta electorală, ci doar încearcă - şi aceasta cu mare lene - să-şi creeze momente ideale de negociere.

În spatele cortinelor trase, joaca apare astfel:
PSD - Simionescu face lucruri cu totul inutile din punct de vedere politic, dar necesare pentru a nu-şi deteriora imaginea nefăcându-le, colegii săi din PSD fiind primii care l-ar toca public; Stancu joacă cel mai bine, deci eficient politic, contabilizând în scorul PSD toate meritele personale ale lui Simionescu, PSD-ul fiind cel care-i va aduce voturi, şi nu propria persoană; celelalte personaje mărunte de prin partid stau încordate la ordin, fiind în stare să slujească oricui pentru conservarea afacerilor mari sau mici.
PNL - filiala Brăila este o formaţiune de manevră pentru crearea oricăror majorităţi necesare. Nu-i un rol de aruncat, dar e şi adevărat că funcţionează ca un SRL. Boboc nu poate mai mult decât poate Boboc, cu toate că - atenţie! - va veni şi timpul când va fi (pentru a câta oară?) singurul trecut pe listă, deci singura opţiune, chiar dacă pare amuzant. Pe Vasile Varga nu-l bag la socoteală, el se prevalează doar de anumite "viziuni despre viaţă" - nu are şi nu emite idei politice.
PDL - filiala Brăila nu are identitate la vârf, ci în eşaloanele secundare. Constantin Dumitriu, politic vorbind şi nu altfel, nu reprezintă nimic, Balcan presupune prea multe ca să mai reprezinte ceva, iar Bădălan s-a pensionat de mult, chiar dacă mai sperie pe unul şi pe altul zornâind, pe ascuns, evident, sabia în teacă. Din spate, dintre liniile de anonimi pedelişti, se aud mârâituri. E vorba de cei tineri, pentru care viitorul este acum, nu mâine. Dacă nu-i ţin bine în lanţuri, vor face "prăpăd". Şi nu va fi niciunul de stânga, niciunul de centru-dreapta.
PP - înregistrat sau nu, e singurul capabil să dizloce electorat de stânga, mă refer la cei captivi pe vecie în stâna PSD-ului.
Concluzie: PSD-ul nu intră în competiţie pe partea stângă, PDL-ul nu are nicio orientare, PNL-ul încearcă să atragă un inexistent electorat de centru, iar PP-ul stă în aşteptare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro